09:55
George Doga
.jpg)
A fost cea mai populară; i-a ajutat pe toţi, mai mult sau mai puţin. A jucat rolul unei utopii cam toată viaţa şi a insuflat exuberanţă tuturor celor pe care i-a atins. Aş putea spune că şi-a dedicat cu osârdie toată fiinţa ei celorlalţi.
Nu ştiu dacă altcineva din anturajul tău ar putea să-i depăşească influenţa asupra ta, asupra mea, asupra tuturor. Pot să afirm cu vehemenţă că un prieten mai încurajator ca cea despre care vorbesc nu ai avut. Cât a trăit, a avut o sete nebună de expansiune. Şi-a hrănit rădăcinile cu naivitatea/disperarea/neputinţa celor care i s-au destăinuit sub cele mai intime aspecte.
Ani buni a fost pălmuită de nuditatea majorităţii, de mâinile întinse, ramificaţii ale unor trupuri şubrede, a fost sechestrată în minţile şi credinţa multora, iar toată bizareria de sentimente ce au bombardat-o i-a conferit rădăcini găzduite adânc de cotloanele pământului.
A personificat tutunul, alcoolul, ba chiar a metamorfozat orice venin frumos colorat în licorile benefice din paharele prietenilor ei. Marasmul oamenilor i-a dat de lucru şi, în cele mai multe cazuri, ea le-a fost aproape. Chiar merită o statuie, stimaţi invitaţi, cavoul acesta bine executat fiind prea puţin pentru câte a făcut pentru voi, pentru noi.
Cecitatea psihică a devenit specialitatea ei. Am urmărit-o îndeaproape când apela urgent la simulacru şi îndopa cu pastile nenorocitul famelic din faţa-i, dar n-o puteam opri. Niciun om, în afară de cel care-i cerea ajutorul, n-o putea opri.
Ai mai văzut pe cineva cu atâta putere? De ce ne aflăm astăzi aici? De ce a devenit cimitirul neîncăpător? Chiar aţi cunoscut-o toţi?
În fine. Părinte, puteţi începe slujba în cinstea Speranţei.
PS: speranţa moare ultima, dar va muri, ivenciăli.
Speranţa
n. prima – d. ultima
