Jungla din capul tău

Sursa foto

Sălbăticia nu a fost niciodată mai promovată de propria minte ca-n zilele noastre. Insurecţia sinelui împotriva sinelui este aparent tardivă, dar lesne de declanşat. Ideile deşucheate se înarmează cu arsenalul armatei SUA (bâte, roci ascuţite, săgeţi otrăvite) şi agasează Pentagonul principiilor statornice.

Războiul Civil din raţiune se soldează mereu cu bălţi de sânge al căinţei, cu numeroase convingeri ce au capitulat şi cu o indiferenţă cruntă a resemnării, un pact care este semnat cu eşarfa la ochi şi cu ultima picătură din călimara cu cerneală. Tu, observatorul pasiv din afara răscoalei, nu vezi decât evacuarea sonoră şi vizuală a încăierării triburilor veşnic adverse din mintea lui. Auzi pocnituri (vocile versatile ale regretului) şi vezi gărgăunii fumegânzi din vârful eucalipţilor (ceea ce numim adesea „nu te mai recunosc”).

E un talmeş-balmeş de sugrumări indolente, canibalism de fundamente, atitudini elucubrante ce devin mame vitrege ale logicii. Mintea guvernează, dar nu intervine. Barbaria în desfăşurare - ritul sângeros care îmbină inadmisibil de armonios învălmăşeala cu ordinea – are un singur martor. El are mustrări de conştiinţă, dar priveşte neputincios şi cu ochii înlăcrimaţi. Ştie că vor exista victime colaterale, ştie că nu există o autoritate care să se impună în pădurea tropicală a raţiunii şi tace.

Ar părea o prezenţă frivolă, ce afişează un soi de indiferenţă masochistă, dar numai dacă e judecat de minţile din afara barierei riguroase confecţionate din liane neuronale. Din fericire, nu-i văzut de nimeni. Nici martorul tăcut, nici masacrul mistricit. E o conflagraţie mondială, dar locuitorii Globului habar n-au că le sunt amputate membrele. Mintea e tumefiată.

Este o presiune atât de mare, încât detonaţia fiecărei idei/concepţii (în parte) ce-şi dispută episodul de supremaţie ar provoca răbufnirea calderei glagoriei sub asediu. Martorul apelează la subterfugii, iniţiază demersuri clandestine de dejucare a conflictului primitiv, dar ajunge la inevitabilul deznodământ: strânge garoul cât poate de tare şi stă la mila coagulării. Cruzimea cu care sunt sacrificate preceptele din stâncă e fascinantă, dar tragică.

E un festin violent, asemeni unui dineu somptuos al leucocitelor. Martorul schilod intră în sevraj. Vrea să fie pace din nou. Am spus că nu intervine, dar face ceva ce influenţează într-un mod determinant sfârşitul încăierării triburilor. Din secătuita dorinţă de a restaura liniştea în junglă, închide ochii, îşi etanşează urechile, pune căluşul în gură şi aşteaptă.

Totul revine la normal în decurs de câteva secunde. Bilanţul: mii de morţi, mii de victime colaterale, mii de teze fundamentale ucise. Preţul plătit: mii de noi rânduieli, mii de idei dăunătoare, mii de raţionamente defectuoase, dar suverane. Martorul se trezeşte, priveşte în juru-i consternat, vede că nu-i nimeni care să-l judece şi îngenunchează în faţă noilor conducători.

Postat in: ganduri,oameni,psihologie