Regret

Sursa foto

Regretul. Căinţa. Părerea de rău. Remuşcarea. Spune-i cum vrei. Cât cântăreşte el în balanţa necalibrată numită viaţă? Ne naştem, articulăm cuvintele, mergem, studiem, trudim, murim. Sentimentul de azi se întrepătrunde armonios cu elementele sumarului. Conştientizarea lui zbârceşte pielea în grimase, zdrobeşte spiritul, stinge nimbul gri al eului, bagatelizează intenţia în sine etc.

„Arată-mi-l cu degetu’ pe cel care n-are niciun regret”, ar suna blamarea-eschivă a unui trecător interogat fugitiv. Omul-prototip nu ar avea motive să se căiască, dar hei, cine-i prototip?! Până şi prototipurile antropice au hibe, că doar sunt făcute de omul neprototip. Aşadar, exemplul perfect nu există, cel puţin nu pe la noi. De ce apare mereu remuşcarea? Răspunsul superficial ar fi: oamenii greşesc, e în firea lor.

Chiar absenţa greşelilor (sau a absenţei abundenţei lor) e motiv de regret, deci răspunsul superficial cade (d-aia i-am şi pus eticheta asta). Monotonia e motiv de regret. Abstinenţa e motiv de regret. Impulsivitatea e cloşca regretelor... Chiar şi mercenarii au regrete! Cu scobitoarea nou-nouţă-n gură, stau şi mă gândesc la natura omului din mine şi din tine. Nu mă ajută, aşa că sorb din bere.

Bingo! OAMENII SUNT SLABI. Rezultatul operaţiei 5% alcool supra 10 înghiţituri a elucidat „misterul” (n-am descoperit apa caldă) ce a fost eludat de scobitoare. Analiza umană SWOT are ditamai W-ul. Nesiguranţa siguranţei şi anemia S-ului împovărează mintea şi trupul (deja istovit de vrăjmaşul imponderabilităţii), slăbindu-l. Sudoarea e slăbiciunea ce părăseşte corpul, a zis cineva. Eu spun că regretul e lâncezeala minţii evacuată prin... nu, nu avem ţeavă de eşapament.

Realizată cu schepsis, analiza aia mai scoate la iveală ceva esenţial: FIECARE OM ARE O DOZĂ DE BUNĂTATE. Regretul, acest cocoşat de la Notre-What?, în proporţie de x% [ponderea căinţei din bunătate diferă de la individ la individ; „îmi pare atât de rău că nu i-am mai dat un pumn” :) ], e apa regală ce atestă puritatea aurului din om. Nu e bine să ai regrete, dar ai. Nu abuza!

Mai mult »

Inspiraţia

Sursa foto

Inspiraţia – acea boabă de imaginaţie spontană pe care o vrem cu toţii în buzunoarele noastre. E mai mult o chestie extrinsecă decât intrinsecă, atunci când vine vorba de semănarea unei idei în minţile noastre.

Mediul extern este, în cele mai multe cazuri, factorul stimulator. Poţi să fii inspirat de un pom, persoană, vreme... Dacă nu ai reflecţie, sfatul meu este să schimbi ceva la environment-ul (pfoaai, ce cuvânt! :) ) de moment. La mine, pornirea imaginativă îşi colectează seva din România, România cea agitată, pârlită, plină de oameni săraci, bogaţi, parveniţi...

Nu am nevoie de natură (deocamdată), sesiuni de yoga (niciodată) sau alte surse mult mai neortodoxe. E suficient să-mi arunc privirea (cea periferică e de ajuns) spre ţara asta şi, instantaneu, am ţâşpe mii de subiecte de dezbătut, descusut, cârpit. În ultima vreme şi climatul din reţelele sociale îmi oferă destul material de disecţie onlainistică.

Nu spuneţi că n-aveţi inspiraţie. Spuneţi că nu vă aflaţi unde trebuie  Sau că nu vedeţi ce trebuie, sau că nu citiţi ce trebuie. Încă ceva! Alcoolul inspiră! Eu am ditamai train of thoughts-ul (iar apelez la americanisme)când beau bere (off the record: şi flirtul e mai eficient; nu cred că numai mie mi se întâmplă asta :D)

Entuziasm în gândire e mereu, doar că tre’ să-l culegi de unde trebuie. Eu doar ce am avut ideea să scriu despre asta: am fost inspirat să scriu despre inspiraţie. Ah, uitam! O bună sursă e reprezentată (în particular) de scena politică românească. Se pot face blockbustere şi best sellere din bogăţia acestui mediu ostil :)

Mai mult »

Inspiraţia

Inspiraţia – acea boabă de imaginaţie spontană pe care o vrem cu toţii în buzunoarele noastre. E mai mult o chestie extrinsecă decât intrinsecă, atunci când vine vorba de semănarea unei idei în minţile noastre. Mediul extern este, în cele mai multe cazuri, factorul stimulator.

Poţi să fii inspirat de un pom, persoană, vreme... Dacă nu ai reflecţie, sfatul meu este să schimbi ceva la environment-ul (pfoaai, ce cuvânt! :) ) de moment. La mine, pornirea imaginativă îşi colectează seva din România, România cea agitată, pârlită, plină de oameni săraci, bogaţi, parveniţi... Nu am nevoie de natură (deocamdată), sesiuni de yoga (niciodată) sau alte surse mult mai neortodoxe.

E suficient să-mi arunc privirea (cea periferică e de ajuns) spre ţara asta şi, instantaneu, am ţâşpe mii de subiecte de dezbătut, descusut, cârpit. În ultima vreme şi climatul din reţelele sociale îmi oferă destul material de disecţie onlainistică. Nu spuneţi că n-aveţi inspiraţie. Spuneţi că nu vă aflaţi unde trebuie :) Sau că nu vedeţi ce trebuie, sau că nu citiţi ce trebuie.

Încă ceva! Alcoolul inspiră! Eu am ditamai train of thoughts-ul (iar apelez la americanisme)când beau bere (off the record: şi flirtul e mai eficient; nu cred că numai mie mi se întâmplă asta :D) Entuziasm în gândire e mereu, doar că tre’ să-l culegi de unde trebuie.

Eu doar ce am avut ideea să scriu despre asta: am fost inspirat să scriu despre inspiraţie. Ah, uitam! O bună sursă e reprezentată (în particular) de scena politică românească. Se pot face blockbustere şi best sellere din bogăţia acestui mediu ostil :)

Mai mult »

Sporturi de vară

Sursa foto

Sporturile de vară îmi plac cel mai mult şi fac parte dintr-o „comunitate” de oameni care îndrăgesc asemenea „activităţi” estivale. Mie îmi place soccer-ul. Berea este mingea fotbalului de plajă pe care-l practic aproape zilnic, timp de 3 luni. Ştiu sigur că mereu când lovesc mingea, se va lăsa cu goluri (multe).

În weekend devin golgeter :D Acest sport are avantajele lui: nu oboseşti, treci mai bine prin caniculă, nu te alegi cu febră musculară, te simţi foarte bine, are efecte benefice asupra organismului (rinichii sunt treziţi din letargie) şi (cel puţin pentru mine) e un izvor cu debit imens (comparabil cu cel al Amazonului) de inspiraţie.

Fotbalul ăsta pe care-l practic eu, spre deosebire de cel tradiţional, nu are vacanţă, vara fiind miezul campionatului :) Dar cele două surori (vitrege) au şi similitudini: depind destul de mult de condiţiile meteorologice, golul e considerat reuşită (sticla-i goală, ai „marcat”, mingea îi în poartă, e gol), dacă ai şi „spectatori”, te desfăşori mai bine, poate fi practicat la orice oră, poţi aluneca pe gazon (la cel tradiţional ştiţi cum e, la „celălant” tre’ să beţi câteva beri să aflaţi cum stă treaba) şi, ce-i esenţial, it’s just for having fun :)

Aşadar, spor!

Mai mult »

Bătrâneţea sau rotunjirea prin lipsă

Sursa foto

Când realizezi că începi să-ţi pierzi entuziasmul (cam că îmbătrâneşti :) )? Nu mai râzi la orice (începi să-ţi canalizezi grimasele pozitive spre lucruri/situaţii care chiar te scot din ţâţâni, deci rare). Nu mai acorzi importanţă sporită lucrurilor mărunte (ce al’dată îţi răpeau din interes o mare parte).

Te cizelezi când vine vorba de cultură/artă/whatever şi nu mai eşti în extaz la o glumă de-a lui Charlie Sheen în „Two and a half men” (şi era aia e demult apusă), o statuie de-a lu’ Traian (if you know what i mean :)) ), un album Iris sau mai ştiu eu ce...

La capitolul ieşeli eşti reticent, trecând peste pragul locuinţei doar la ocazii mai speciale (deci, din nou, rare). Devii selectiv în materie de „licori” (dacă în tinereţile tale beai şi apa din trocu’ porcului, numai să aibă alcool în ea, acum apelezi la minuţiozitate când cumperi de pe raft o sticlă de ceva „revergorant”).

Te laşi greu impresionat (chiar e de aşteptat ca după ani de experimente şi tentative să ai o doză de caracter recalcitrant atribuit eului copt). Pui accent numai pe fapte (nu vorbe, declaraţii, promisiuni goale)! Alegi calitatea în detrimentul cantităţii (fără paranteze).

Scad pretenţiile în ceea ce te priveşte pe tine (ca şi persoană) şi cresc pretenţiile şi aşteptările în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi :) Ai o stare de vomă la contactul cu mediocritatea (eu am puţini ani pe Terra, dar deja dezvolt o silă specifică când mă confrunt cu aşa ceva).

PS: Nu îmbrăţişa bătrâneţea, chiar dacă aici, pe „hârtie”, pare mişto :))

Mai mult »