Bătrâneţea sau rotunjirea prin lipsă

Sursa foto

Când realizezi că începi să-ţi pierzi entuziasmul (cam că îmbătrâneşti :) )? Nu mai râzi la orice (începi să-ţi canalizezi grimasele pozitive spre lucruri/situaţii care chiar te scot din ţâţâni, deci rare). Nu mai acorzi importanţă sporită lucrurilor mărunte (ce al’dată îţi răpeau din interes o mare parte).

Te cizelezi când vine vorba de cultură/artă/whatever şi nu mai eşti în extaz la o glumă de-a lui Charlie Sheen în „Two and a half men” (şi era aia e demult apusă), o statuie de-a lu’ Traian (if you know what i mean :)) ), un album Iris sau mai ştiu eu ce...

La capitolul ieşeli eşti reticent, trecând peste pragul locuinţei doar la ocazii mai speciale (deci, din nou, rare). Devii selectiv în materie de „licori” (dacă în tinereţile tale beai şi apa din trocu’ porcului, numai să aibă alcool în ea, acum apelezi la minuţiozitate când cumperi de pe raft o sticlă de ceva „revergorant”).

Te laşi greu impresionat (chiar e de aşteptat ca după ani de experimente şi tentative să ai o doză de caracter recalcitrant atribuit eului copt). Pui accent numai pe fapte (nu vorbe, declaraţii, promisiuni goale)! Alegi calitatea în detrimentul cantităţii (fără paranteze).

Scad pretenţiile în ceea ce te priveşte pe tine (ca şi persoană) şi cresc pretenţiile şi aşteptările în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi :) Ai o stare de vomă la contactul cu mediocritatea (eu am puţini ani pe Terra, dar deja dezvolt o silă specifică când mă confrunt cu aşa ceva).

PS: Nu îmbrăţişa bătrâneţea, chiar dacă aici, pe „hârtie”, pare mişto :))

Postat in: alcool,ganduri,oameni,trist