Potecile din viaţa noastră

Sursa foto

Se spune că fiecare om merge pe drumul lui (alege, îi este ales deja sau nimereşte pe acea cale). Şi cu asta am încheiat filozofarea. Ceea ce vreau să dezbat nu are nicio legătură cu esenţa vieţii (prea deep pentru mine; dacă nu beam berea asta probabil că despicam firu-n patru şi cotrobăiam prin misterele existenţialismului).

Voi vorbi despre potecile (la propriu) ce iau naştere după prelungi parcurgeri ale aceluiaşi traseu, „cărarea” fictivă devenind bătătorită. Prima este poteca setei de cunoaştere (sună atât de bine!): drumul parcurs din pat până la frigider întru calmarea hipotalamusului (în primul rând), adăparea spiritului (în al doilea rând) şi alăptarea celulelor ce au episoade de isterie cu laptele primordial – berea (nu în ultimul rând).

Această potecă a ştiuturii, a cărei localizări (chiar şi prin bezna casei) numai bărbaţii însetaţi de pricepere o ştiu, intră-n componenţa patrimoniului masculin şi reprezintă un edificiu omniprezent, neînţeles de femei, un adevărat „obiect” ce va fi lăsat moştenire generaţiilor viitoare (prin testament).

În strânsă legătură cu această cărare mistică este poteca ce duce la templul de meditaţie – WC-ul. Una fără cealaltă nu poate exista! Fie că se creează o bifurcaţie din cea care duce la pat, fie că e comună cu cea care duce la frigider (= )) e ceva!), dualitatea bere-budă e la fel de închegată ca cea a binelui şi răului.

La femei, taina căii e cam vagă. Pe principiul „toate drumurile duc la Roma”, cărarea cea mai călcată-n picioare de ele duce mereu la o oglindă (că-i în baie, că-i pe hol, că-i în poşeta de pe noptieră, se pun bazele unei intersecţii/sens giratoriu/fundături). Sticla de reflexie are prioritate! Simţul potecii depinde de la individ la individ. Important e unde ajungi, dar foarte important e de unde începi (iar am dat-o-n fraze ce necesită o tălmăcire :) )

Postat in: alcool,barbati,bere,de ras,femei,funny,ganduri,oameni