Ca-n filme

Sursa foto

O să scriu ceva despre filme. Nu le-am mai băgat în seamă de mult timp. Ce sunt ele? Plăsmuiri ale imaginaţiei unor oameni dăştepţi (chiar şi în spatele filmelor proaste sunt persoane inteligente) inspirate din viaţă. Fiecare dintre noi îşi trăieşte propriul film (de care ajungi să te plictiseşti la un moment dat).

Dac-am face un scenariu ce-ar cuprinde (succint) tot ce am experimentat în anii ăştia, am lua câte-un Oscar, Glob de Aur sau poate Zmeura de Aur (nu toţi avem vieţi interesante :) ). Chiar dacă viaţa bate filmul, familiarizarea cu rutina episoadelor propriului serial ne îndeamnă să mergem la cinema (sau să deaunloadăm de pe net/cumpărăm un DVD/urmărim online/old school – VHS :)) ).

Evadarea din cotidian ne provoacă amnezie temporară, uitând de sine preţ de câteva zeci de minute (sau nu; regăsirea în personajele/întâmplările/contextul producţiei cinematografice poate accentua înfofolirea conştientului cu mai mult TU). Când intervine tragismul/dramatismul/jinduirea? Când în peliculă sunt redate situaţii care-n realitate nu pot avea loc (e un obicei; d-aia-i plăsmuire...).

Feţi Frumoşi cu stea în frunte (laitmotiv literar, dar şi manelistic :)) ) şi zâne există numa-n basme (varianta pentru copii) şi-n filme (varianta pentru restu’). E bine să se păstreze o toleranţă admisă pentru brick wall (nah, că am folosit şi ceva din producţia muzicală) şi privitorul să rămână cu picioarele pe pământ. Altfel, Sunrise Avenue o să vă cânte „The Fairytale Gone Bad” :)

Postat in: filme,ganduri,oameni