Regret

Sursa foto

Regretul. Căinţa. Părerea de rău. Remuşcarea. Spune-i cum vrei. Cât cântăreşte el în balanţa necalibrată numită viaţă? Ne naştem, articulăm cuvintele, mergem, studiem, trudim, murim. Sentimentul de azi se întrepătrunde armonios cu elementele sumarului. Conştientizarea lui zbârceşte pielea în grimase, zdrobeşte spiritul, stinge nimbul gri al eului, bagatelizează intenţia în sine etc.

„Arată-mi-l cu degetu’ pe cel care n-are niciun regret”, ar suna blamarea-eschivă a unui trecător interogat fugitiv. Omul-prototip nu ar avea motive să se căiască, dar hei, cine-i prototip?! Până şi prototipurile antropice au hibe, că doar sunt făcute de omul neprototip. Aşadar, exemplul perfect nu există, cel puţin nu pe la noi. De ce apare mereu remuşcarea? Răspunsul superficial ar fi: oamenii greşesc, e în firea lor.

Chiar absenţa greşelilor (sau a absenţei abundenţei lor) e motiv de regret, deci răspunsul superficial cade (d-aia i-am şi pus eticheta asta). Monotonia e motiv de regret. Abstinenţa e motiv de regret. Impulsivitatea e cloşca regretelor... Chiar şi mercenarii au regrete! Cu scobitoarea nou-nouţă-n gură, stau şi mă gândesc la natura omului din mine şi din tine. Nu mă ajută, aşa că sorb din bere.

Bingo! OAMENII SUNT SLABI. Rezultatul operaţiei 5% alcool supra 10 înghiţituri a elucidat „misterul” (n-am descoperit apa caldă) ce a fost eludat de scobitoare. Analiza umană SWOT are ditamai W-ul. Nesiguranţa siguranţei şi anemia S-ului împovărează mintea şi trupul (deja istovit de vrăjmaşul imponderabilităţii), slăbindu-l. Sudoarea e slăbiciunea ce părăseşte corpul, a zis cineva. Eu spun că regretul e lâncezeala minţii evacuată prin... nu, nu avem ţeavă de eşapament.

Realizată cu schepsis, analiza aia mai scoate la iveală ceva esenţial: FIECARE OM ARE O DOZĂ DE BUNĂTATE. Regretul, acest cocoşat de la Notre-What?, în proporţie de x% [ponderea căinţei din bunătate diferă de la individ la individ; „îmi pare atât de rău că nu i-am mai dat un pumn” :) ], e apa regală ce atestă puritatea aurului din om. Nu e bine să ai regrete, dar ai. Nu abuza!

Mai mult »

Sporturi de vară

Sursa foto

Sporturile de vară îmi plac cel mai mult şi fac parte dintr-o „comunitate” de oameni care îndrăgesc asemenea „activităţi” estivale. Mie îmi place soccer-ul. Berea este mingea fotbalului de plajă pe care-l practic aproape zilnic, timp de 3 luni. Ştiu sigur că mereu când lovesc mingea, se va lăsa cu goluri (multe).

În weekend devin golgeter :D Acest sport are avantajele lui: nu oboseşti, treci mai bine prin caniculă, nu te alegi cu febră musculară, te simţi foarte bine, are efecte benefice asupra organismului (rinichii sunt treziţi din letargie) şi (cel puţin pentru mine) e un izvor cu debit imens (comparabil cu cel al Amazonului) de inspiraţie.

Fotbalul ăsta pe care-l practic eu, spre deosebire de cel tradiţional, nu are vacanţă, vara fiind miezul campionatului :) Dar cele două surori (vitrege) au şi similitudini: depind destul de mult de condiţiile meteorologice, golul e considerat reuşită (sticla-i goală, ai „marcat”, mingea îi în poartă, e gol), dacă ai şi „spectatori”, te desfăşori mai bine, poate fi practicat la orice oră, poţi aluneca pe gazon (la cel tradiţional ştiţi cum e, la „celălant” tre’ să beţi câteva beri să aflaţi cum stă treaba) şi, ce-i esenţial, it’s just for having fun :)

Aşadar, spor!

Mai mult »

Potecile din viaţa noastră

Sursa foto

Se spune că fiecare om merge pe drumul lui (alege, îi este ales deja sau nimereşte pe acea cale). Şi cu asta am încheiat filozofarea. Ceea ce vreau să dezbat nu are nicio legătură cu esenţa vieţii (prea deep pentru mine; dacă nu beam berea asta probabil că despicam firu-n patru şi cotrobăiam prin misterele existenţialismului).

Voi vorbi despre potecile (la propriu) ce iau naştere după prelungi parcurgeri ale aceluiaşi traseu, „cărarea” fictivă devenind bătătorită. Prima este poteca setei de cunoaştere (sună atât de bine!): drumul parcurs din pat până la frigider întru calmarea hipotalamusului (în primul rând), adăparea spiritului (în al doilea rând) şi alăptarea celulelor ce au episoade de isterie cu laptele primordial – berea (nu în ultimul rând).

Această potecă a ştiuturii, a cărei localizări (chiar şi prin bezna casei) numai bărbaţii însetaţi de pricepere o ştiu, intră-n componenţa patrimoniului masculin şi reprezintă un edificiu omniprezent, neînţeles de femei, un adevărat „obiect” ce va fi lăsat moştenire generaţiilor viitoare (prin testament).

În strânsă legătură cu această cărare mistică este poteca ce duce la templul de meditaţie – WC-ul. Una fără cealaltă nu poate exista! Fie că se creează o bifurcaţie din cea care duce la pat, fie că e comună cu cea care duce la frigider (= )) e ceva!), dualitatea bere-budă e la fel de închegată ca cea a binelui şi răului.

La femei, taina căii e cam vagă. Pe principiul „toate drumurile duc la Roma”, cărarea cea mai călcată-n picioare de ele duce mereu la o oglindă (că-i în baie, că-i pe hol, că-i în poşeta de pe noptieră, se pun bazele unei intersecţii/sens giratoriu/fundături). Sticla de reflexie are prioritate! Simţul potecii depinde de la individ la individ. Important e unde ajungi, dar foarte important e de unde începi (iar am dat-o-n fraze ce necesită o tălmăcire :) )

Mai mult »

Jay Lumen - Hello May, Hello June

Unul din producerii mei preferaţi din zona tech-house-ului a lansat de curând o piesă ce prevesteşte venirea verii :) La 123 BPM e ideală pentru a fi pusă pe terase, în warm-up seturi sau în playlist-ul iPod-ului tău, special creat pentru o zi de lenevire pe şezlong.

Ritm cald, plăcut şi numai bun de facilitare a consumului de bere (mă rog, am exclus alte băuturi, proiectându-mi în imaginaţie scena în care eu ascult piesa asta; merge şi un fresh de portocale ;) ). Enjoy!

Mai mult »

Cârciuma şi şcoala - prospect

Avantajele şi dezavantajele unui birt în proximitatea şcolii/facultăţii.

Pros:

1. Te poţi bucura/necăji la capacitate maximă când iei o nota bună/rea, pici la un examen etc (berea, vodka, ginul, vinul sunt cele care te “felicită” cel mai eficient; uitam de suc :)) ).

2. De ce să chiuleşti şi să mergi în parc (căpuşele sunt însetate), când poţi urmări un meci la elsidiul din bar, alături de ceilalti păcătoşi?!

3. In veceul instituţiei de învăţământ poţi fuma, dar e mizerie, pute urât (am evidenţiat ostilitatea mediului printr-o licenţă poetică) şi ai mereu sindromul spionului (paranoia te ţine în priză şi te trezeşti cu un chiştoc la al cărui regres nu-ţi aminteşti să fi contribuit :) ), pe când la crâşmă inhalezi nicotina-n voie şi poţi folosi caietul studenţesc pe post de scrumieră (din greşeală), fără să ai remuşcări.

4. Decât să bei cu el/ea (pronume-fantomă ce substituie băiatul/fata cu care vrei să discuţi mai mult decât subiecte legate de geografie/economie/schoolrelatedthings) un Teddy (de morcovi, bleah) pe banca proaspăt vopsită de la monument (generic vorbind), mai bine bei un cappuccino vienez (din nou, generic vorbind; băutura aleasă depinde de locaţie şi preferinte/buget), tolănit pe-o canapea (nice and cozy).

5. Poţi înjura în voie. Nu-s profi prin preajmă (?)

Cons:

1. Dacă intenţionezi să te întorci la ore (sârguinciosule), să ştii că bodegile nu-ţi oferă la un pa’ar de whiskey un căţel de usturoi (sau scorţişoară… sau leuştean :) ). Vei duhni a alcool şi vei ajunge (probabil) în biroul directorului (rectorului, rectului, ului, lui, ui, i…).

2. Crâşma de peste drum nu e casa ta! Se întâmplă frecvent ca elevul/studentul să zăbovească în birt şi chiar să doarmă acolo. Don’t be a fool, stay in school (construcţia asta inspiraţională-ish e la fel de relativă ca şi cantitatea de alcool ce te bagă-n categoria oamenilor în stare de ebrietate).

3. Numărul absenţelor e direct proporţional cu cuantumul orelor petrecute-n cârciumi. Nu ţi le va motiva nimeni (etic vorbind :) )

4. Deprinderea cu mersul la toaletă (foarte des) din sânul barului e dăunătoare vezicii tale în sânul locaşului de studiu (încearcă să ceri voie profesorului de 2 ori/oră pentru a te uşura). Socoteala de la bufet nu corespunde cu cea de la şcoală (mămuchistic vorbind).

5. Cel mai mare dezavantaj al locaţiei (ne)faste a birtului este reprezentat de lipsa de concentrare din timpul cursurilor (ispita e mare, chemarea apasă; e echivalentă în intensitate cu influenţa şoaptelor lui Lord Voldemort asupra lui Harry Potter :) ).

Mai mult »