Mare brânză

Susa foto

Strângi din dinții cheii franceze a subconștientului și, aparent inconștient, te trezești amorf, înconjurat de nimbul aburilor propriei transpirații evaporate.

Ce, credeai că poți profita de ubicuitatea Lui și, special crezându-te, poți sta întins pe calea ferată și acceleratul fără destinație precisă nu-ți va strivi orgoliul inexorabil de sub carnea slabă, dar plină de grăsimi?

Judecata celor din jur îți provoacă silă, ai putea regurcita ciuma măruntaielor frustrării, dar coloana de mercur a societății civilizate, din care faci parte, apasă prea tare pe umerii limbii înfometate de apartenență la juriul colectiv, cel avid după oprobriu, atitudine la care aderi, în ipocrizia-ți crasă.

Gazda lupanarelor de sub calviția mascată de podoaba capilară, un accesoriu ce susține declamațiile din fața subiectelor fără păr vâlvoi, trimite bobârnace satanice fizicului slab, sclav al ighemoniconului în continuă expansiune, un Guvern incompetent al eternului Parlament policameral, viclean, neastâmpărat, trădător.

Cariile trupului mânăncă nemiloase din calciul sărăcăcios al umbrei, furculița timpului scobind după petrolul solitudinii atomilor ce zac răsfirați prin eterul minții îmbătrânite; aici sălășluiesc sursele tartuferiei sincere și vivace, pocnind din biciul exuberanței otrăvite.

Bizar, exteriorul, în infecția lui, inoculează haznaua conștiinței cu o coropișniță-prototip, o eroare genetică a dăunătorului, o holeră agricolă a gândirii, disperată după obținerea biletului din primul rând la spectacolului eclozării, a renașterii prafului inhalat de nările aproape sufocate de pământul fertil evacuat de harnica Gryllotalpa brachyptera.

Materia va fi mereu schingiuită de neglijența intenționată a monstrului luciferic din adâncuri, un abis întunecat, geneza de după masacrul ultimilor fotoni ai limpezimii din epava privită cu dispreț de ochii mâniați ai oceanului fără de zooplancton și fitoplancton. Stai liniștit, focul se aprinde și cu cremenele, doar că, pe măsură ce stră-stră-stră-stră-nepoții eonilor îți invadează curtea din ce în ce mai avariată, nu vei ma avea ce incendia.

Individuația are hibele ei. Conținutul în putrefacţie al coșului de gunoi are aceleași caracteristici, indiferent de mizerabilul ce-a profitat de ejecția gândurilor: e regenerabil, e predispus uzitării întru distrugere, are avantajul de a se metamorfoza în idei sclipitoare, cu aureole confecționate din excreția excrețiilor, o dublă rafinare a unei substanțe infinit de murdară și, datorită popularității ei, o folosești și tu.

Lanțuri greoaie și încâlcite de ADN, scurtcircuite neuronale, banale, periculoase, belicoase, un morman de hematii purtătoare de țipete surde ale unui automatism cardiac ce scuipă saliva roșie a prihănirii, ecouri ale unor bătălii evanescente, frâne consumate pe circumvoluțiunile cicatrizate ale unor reliefuri gripate, vodeviluri urmărite de simțurile boante ale unui plictisit - anorexic spiritual -, cam aici e punctul de confluenţă al viiturilor maligne.

Fleoșc, hai să filozofăm. Mare brânză.

Mai mult »

Regie, actori și lumânări

Sursa foto

Vom ajunge să ne bucurăm când cauzele prăbușirii unui avion sunt reprezentate de erori de pilotaj/hibe de construcție/condiții meteo incompatibile cu zborul/Dumnezeu/Scaraoschi etc. Ce s-a întâmplat cu acea cursă comercială, ținta unei rachete lansate de pe sol rusesc (pentru că așa și e!), aparținând companiei aeriene responsabile pentru dispariția subită a unei alte curse cu civili, este mai puțin șocant decât ce se întâmplă în fâșia Gaza, spre exemplu, dar cu repercusiuni egale: moartea unor oameni nevinovați.

Indiferent de ce parte a Globului vorbim, de numărul victimelor sau de gravitatea evenimentelor tragice, cineva, un outsider, o aparentă entitate imparțială, are de câștigat. Iluminați, masoni, mafioți, moguli, companii, teroriști deghizați în samariteni, toți au un interes din baia de sânge, colectiv sau individual. Ce, revoluția din 89’ a fost o întâmplare, un efort declanșat de ai noștri, din proprie inițiativă? Armata unui stat și-a executat președintele, fără a fi trasă de urechi de cineva important. Democrația, aparența ei, am câștigat-o prin sânge, sânge cu care ne-am mânjit în mod inconștient, dar conștient în ochii și, mai ales, buzunarele categoriilor amintite mai sus.

Ciclicitatea sacrificiilor lumii pentru bunăstarea buricului acesteia este bine pavată pe caldarâmul istoriei. Războaiele nu sunt altceva decât violuri economice, al căror deznodământ nu e marcat de pârnaie, ci de însușirea banilor în mod legal, cu sentințe date de marile tribunale, cu procese controversate și cu delimitări clare ale învingătorilor și învinșilor, așa cum le place maselor. Mereu se vor găsi câteva miliarde de oameni ce pot fi folosite ca martori în judecarea nenorocirilor soldate cu mii, sute de mii, milioane de semeni – victime colaterale. Da, nimic nu e gratis pe lumea asta. Pedepsim câștigătorii, pedepsim perdanții, tratatele de pace curg, strângerile de mâini se înmulțesc, banii ajung tot unde trebuie, cadavrele ajung tot acolo unde n-au nevoie de... petrol, gaze naturale, armament.

Avem ochi, avem urechi, avem glas, le putem folosi, dar, paradoxal, stăm în culisele spectacolului și nu vedem cum se pregătesc actorii. De ce? Fiin’că noi suntem actorii. Chiar și conștientizarea acestui fapt nu schimbă cu nimic scenariul sau influența mâinii invizibile regizorale.
Dăm puțin zoom in, ajungem în România. Jocurile de aici sunt mai puțin importante, dar îndeajuns de semnificative încât să stimuleze simțurile macro ale jucătorilor importanți de pe teren. În noiembrie, la alegerile prezidențiale, se vor întâmpla câteva lucruri:

1. oamenii vor vota prost;
2. votul prost va fi bun pentru cineva;
3. nu vor exista voturi bune, date fiind opțiunile;
4. schimbarea va fi doar pe hârtie;
5. vom fi, din nou, sclavii ciclicității

Ah, uitam. De ce pro-rușii nu pot fi bombardați, „din greșeală”, de un avion ucrainean? Cam așa stau lucrurile când ți se dau gloanțe să le folosești pe post de mini proiectile intimidante. Frica păzește bostanta; ce înseamnă 298 de suflete pentru jocul de putere? Un fleac. Cât vor exista lumânări, vor exista și cadavre pentru ele. Au grijă băieții.

Mai mult »

Discurs închinat prietenei noastre

Sursa foto

A fost cea mai populară; i-a ajutat pe toţi, mai mult sau mai puţin. A jucat rolul unei utopii cam toată viaţa şi a insuflat exuberanţă tuturor celor pe care i-a atins. Aş putea spune că şi-a dedicat cu osârdie toată fiinţa ei celorlalţi.

Nu ştiu dacă altcineva din anturajul tău ar putea să-i depăşească influenţa asupra ta, asupra mea, asupra tuturor. Pot să afirm cu vehemenţă că un prieten mai încurajator ca cea despre care vorbesc nu ai avut. Cât a trăit, a avut o sete nebună de expansiune. Şi-a hrănit rădăcinile cu naivitatea/disperarea/neputinţa celor care i s-au destăinuit sub cele mai intime aspecte.

Ani buni a fost pălmuită de nuditatea majorităţii, de mâinile întinse, ramificaţii ale unor trupuri şubrede, a fost sechestrată în minţile şi credinţa multora, iar toată bizareria de sentimente ce au bombardat-o i-a conferit rădăcini găzduite adânc de cotloanele pământului.

A personificat tutunul, alcoolul, ba chiar a metamorfozat orice venin frumos colorat în licorile benefice din paharele prietenilor ei. Marasmul oamenilor i-a dat de lucru şi, în cele mai multe cazuri, ea le-a fost aproape. Chiar merită o statuie, stimaţi invitaţi, cavoul acesta bine executat fiind prea puţin pentru câte a făcut pentru voi, pentru noi.

Cecitatea psihică a devenit specialitatea ei. Am urmărit-o îndeaproape când apela urgent la simulacru şi îndopa cu pastile nenorocitul famelic din faţa-i, dar n-o puteam opri. Niciun om, în afară de cel care-i cerea ajutorul, n-o putea opri.

Ai mai văzut pe cineva cu atâta putere? De ce ne aflăm astăzi aici? De ce a devenit cimitirul neîncăpător? Chiar aţi cunoscut-o toţi?

În fine. Părinte, puteţi începe slujba în cinstea Speranţei.

PS: speranţa moare ultima, dar va muri, ivenciăli.

Speranţa
n. prima – d. ultima

Mai mult »

Scrisorile de dragoste şi câinii nedomesticiţi

Sursa foto

A fost odată Scufiţa Roşie. Lupul cel şiret a răpit-o. End of story.

Când am auzit poveşti prăfuite din era scrisorilor, m-am uitat la noi, tinerii de azi. Avem acces la Facebook, Twitter, WhatsApp, BBM, Gmail, Yahoo, Snapchat (!), Google +... De oriunde, chiar şi din WC, incinta-gazdă a atâtor poze decente cu iubite ce se dau la lupi.

Revin la vremurile apuse, când tânărul îndrăgostit pleca încrezător în armată, lăsându-şi iubita înflăcărată acasă, visătoare la permisiile soldatului cu inimă de ciocolată. El şi ea nu ştiau de emoticoane, de offline messagges, de buzz, de poke. Ei îşi expediau toată dragostea prin Poşta Română, iar contactul destinatarului cu rândurile împroşcate cu cerneală avea delay, ay, ay, ay, şi nu ajungea să citească declaraţiile de dragoste în timpul necesar unei unde sonore de a ajunge de pe Lună la Houston, Texas. Aş putea spune că pe atunci iubirea se desfăşura cu viteza trenului.

Discoteca era deschisă 2 ore pe săptămână, vizionarea unui film pe VHS era mereu de evitat, căci iubita militarului detesta mirosul înţepător al ciorapilor împuţiţi din camera plină cu indivizi avizi după mişcările date pe fast-forward ale unor actori indieni mediocri. Lupii cei însetaţi după sânge fierbinte de iubite aparent abandonate erau, în timpurile alea, prin păduri, căutând hoituri de oi bolnave de-ale lui Ghiţă Ciobanul. Expunerea fetelor la viclenia câinelui nedomesticit tindea spre zero, iar parfumul din „email” (de deodorant de la turci) dăinuia în lobul creierului Scufiţei, nu cel aferent simţului olfactiv.

Azi, toată lumea e conectată, şi nu Nokia e responsabilă pentru asta. De mână cu tine, Scufiţa Roşie îşi face o poză la „hips” şi o trimite unuia pe Snapchat, mai îi dă un forward şi pe WhatsApp şi, între timp, cât tu îi cumperi îngheţată, mai bagă de-un checkin: „Cu iubi – at Parcul din Urlaţi”. Cam la viteza asta ajung lupii să adulmece hematiile zburdalnice ale „nevinovatelor”.

Aşadar, dragii noştri veterani, longevitatea unei relaţii din viitorul vostru – prezentul nostru – este de apreciat; nu, este demnă de maximă admiraţie! Nu e nevoie să vină cineva să ne „recruteze” cu arcanul. Scufiţa e-n primejdie la fiecare pas, la fiecare megabyte uploadat/downloadat, e un război rece-n desfăşurare, iar armele sunt la îndemâna oricui! Octeţii circulă la mişcare browniană, difuzia Social Media naşte fiare, naşte nevinovate, condamnă neatenţia. E un Revelion al lupilor în codrul luminat al internetului! E dracu’! :)

PS: lupul poţi fi chiar tu! Scufiţa Roşie chiar eşti tu! =))

Mai mult »

Un sfert de veac în pielea unei reptile

25 de ani fără „te iubesc”.

Cum să încep? Nu am spus nimănui niciodată cele două cuvinte, nici în glumă, nici în serios. Mi-a luat un sfert de veac să ating performanţa asta. Şi am iubit. Nu scriu asta pentru că sunt îngrijorat, ci pentru că nu-s îngrijorat! Eu sunt carapacea unei ţestoase. Sub ea se află teama de a sta întins pe plaja nudiştilor (probabil). Am nenumărate exemple în care mărturisirea asta (mă refer la cea sinceră) a distrus carapacea celui/celei ce a avut curajul să rămână cu chiloţii-n vine şi maioul atârnat de un baobab.

Receptorul s-a grăbit să arate lumii cum emiţătorul cifrului la propriu-i seif aleargă voios şi dezbrăcat prin curtea celui iubit, cea aparent invizibilă ochilor trecătorilor. Nasol, nu? Cum a fost posibil să ajung în punctul în care nici roata de tractor ce trece peste carapace să n-o spargă? Consecvenţa, cred. Şi... încăpăţânarea. Şi... teama, bineînţeles. Frica păzeşte bostana, spune un proverb. Doar că eu n-aştept ciorditori.

Moment potrivit pentru aşa recunoştinţă (declaraţia asta după care aleargă toţi e un semn de gratitudine faţă de persoana vizată, eu aşa cred) nu există. E doar aparenţa momentului propice. Până şi gândirea mea mai analitică e de acord cu asta. Fără matematică, fără schiţe, fără pattern-uri. E justificată fortăreaţa mea? Da şi nu. Dar e justificată „recunoaşterea recunoştinţei”? Da. Mereu. Nu-s mândru de „recordul” ăsta, dar dispare el. Câţi dintre voi aveţi carapace?

Mai mult »