Necrologul umanităţii veşnic vii

Sursa foto

Mai scriem şi noi ceva? :)

Aţi spune că nu cunosc sensul cuvântului din titlu, dar greşiţi. Am folosit această alăturare fără de randament pentru a evidenţia eficienţa serului injectat în carotidă, fără ca aceasta să explodeze şi să împroaşte pereţii lumii cu...

Totalitatea indivizilor cu conştiinţă şi raţiune (voi folosi pronumele „el” pentru a exprima colectivul/umanitatea/omul în sensul generic) a fost o obşte colorată, dar eu o văd din perspectiva unui daltonist. De fiecare dată când s-a văzut pe creanga cea mai subţire a copacului evoluţiei, a început să se zbânţuie frenetic până când acea ramură s-a rupt şi l-a trimis înapoi la rădăcini.

Şederea lui la origini nu i-a fost benefică niciodată; s-a zbătut neîncetat să evadeze din acel loc, deoarece complexul luciferic l-a bântuit mereu, iar dorinţa de înălţare (alimentată cu suzeta unui pui de mamut) a fost pururea bula de aer din seringa normalităţii ce s-a vrut expulzată (teama de a nu fi injectată în venele-i strâmte i-a mânat acţiunile pretutindeni, mereu).

El a fost bun la naştere, şi-a folosit ambele emisfere cerebrale la începuturi (în primele câteva luni de viaţă), dar apoi personalităţile opuse ale acestora au început să nu mai conlucreze, iar poteca lui spre decesul moral a fost scurtată. Ce ne-a adus la aceaste funeralii? Mândria sau goana după putere? Vrajba dintre emisfere sau amnezia indusă de propria sete?

Vinul din paharele de la masa slujbei de înmormântare e negru, amar şi inepuizabil, dar tot îl bem. El a simţit şi gustul dulceag al cadoului boltei din curte, s-a îmbătat cu aroma propriei bunătăţi şi a cules mereu roadele bune ale recoltei. Riftul cel mai dânc din copacul evoluţiei s-a produs când el a început să se îndoiască de calitatea vinului.

Iniţial a evitat să mai bea din acel soi, a apelat la alte mijloace de a produce... Agitarea paharului a devenit din ce în ce mai violentă, simţul olfactiv s-a alterat şi el nu a mai avut satisfacţie. A distrus toată via! Ce a plantat în loc? Tăciuni! Supurarea vaselor liberiene a eliberat cantităţi însemnate de sevă elaborată. Era amară, neagră ca tuciul, vâscoasă...

Dar lui i-a plăcut. N-a mai agitat paharul, nu s-a mai arătat nemulţumit de miros. A continuat să taie fiecare butuc de viţă de vie şi a sădit seminţele mălurii în fiecare nanometru pătrat al celulelor sale. Aţi ghicit.

De aceea îl îngropăm. A băut prea mult! S-a îmbătat cu negura din riftul ce desparte emisferele. A uitat să privească peste dâmbul scund ce lui i se părea a fi Chomolungma. A uitat...

Postat in: ganduri,oameni