luni, 5 noiembrie 2012

Nimeni nu vrea ca tu să fii liber

oameni ganduri libertate societate contemporan primitivism civilizatie stat natiune taxe impozite corporatii petrol resurse


Un om extrem de inteligent a spus asta: „Nimeni nu vrea ca tu să fii liber, nici măcar părinţii tăi!”. A dezvoltat un pic şi m-a lăsat în pom. Apoi am realizat ce-a vrut să spună. Dacă ai familie sau eşti legat cumva de cineva (influenţezi şi vieţile altora, cel mai probabil), a fi liber este un concept jovial perceput (mai „scapi” la o bere, o ieşeală cu fetele etc.).

Libertatea absolută n-o avem noi, ăştia ce se zbat în societate. Dacă ne-am permite să îmbrăţisăm acest conglomerat complex, ar însemna să ne izolăm complet. Libertatea totală înseamnă să te ai sub tutelă doar pe tine însuţi, să răspunzi doar de tine (omul ăla de 1,70 metri, 80 de kile, păr şaten, ochi albaştri... deci materia ce te găzduieşte).

Asta ar trage un semnal de alarmă şi ar trezi statul (nu mai trebuie să le plăteşti taxe), proprietarul (nu mai primeşte chiria), familia (cum să-i laşi de izbelişte?)... Teoretic şi practic, ai deveni primitiv. Ajungând la concluzia asta, am mai extras o remarcă esenţială: evoluţia l-a privat de libertate (gradual) pe om. Pe măsură ce au apărut noi descoperiri, noi principii, noi reguli, civilizaţia, societatea, omul şi-a strâns cureaua până a-nceput să-i taie mijlocul.

Luai o banană din pom, nu plăteai nimic, vânai un porc mistreţ, nu plăteai nimic, te încălzeai în faţa focului, nu plăteai nicio gigacalorie. Observaţi nuanţa? Nu ai mai cotiza, statul nu ar mai primi, se năruie delimitarea, apare libertatea. NU! Aşa ceva nu se doreşte. Nu în zilele noastre :)

Evoluţia ne va duce din nou la primitivism (garantez). Paralel cu progresul, s-a dezvoltat şi declinul ecosistemului pământean. Scoţi fier să faci poduri, scoţi petrol să alimentezi maşinile, defrişezi păduri să faci blocuri. Când aceste resurse se vor termina, primitivismul va lovi!

Am folosit verbul „a lovi”, deoarece întoarcerea bruscă la origini, într-o eră în care totul vine de-a gata, va avea repercusiuni identice cu cele generate de un croşeu puternic în falca expusă (vom fi prinşi cu garda jos, categoric). Din moment ce te-ai detaşa de tot angrenajul ce face ca lumea de azi să „meargă”, una din rotiţele dinţate va părăsi mecanismul, apoi alta, apoi alta...

Lumea va şchiopăta, statele vor rămâne betege, corporaţiile îşi vor amputa membrele. Nu se vrea aşa ceva! E periculos... Aşadar, nu suntem liberi! Ei bine, nici n-am căutat să fim :) Aborigenii îs liberi, însă. Şi puri.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu