Se afișează postările cu eticheta minciuna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minciuna. Afișați toate postările

miercuri, 4 aprilie 2012

Ipocrizia de Paşti

Dumnezeu God Easter hypocrisy ipocrizie Paste Invierea Domnului oua rosii minciuna prostie sfinti oameni fatarnicie Prohodul religie credinta ganduri Adam si Eva Mantuitorul Jesus Christ


Se apropie Sfintele Paşti, adică Invierea Domnului (am scris asta pentru că sunt mulţi care nu ştiu ce sărbătorim când ciocnim ouă roşii; poate se lovesc de postarea asta). E şi post.

Acum este perioada în care toţi devenim ipocriţi (dar toţi, fără excepţii). Cum? Dându-ne sfinţi; hai, bine, nici chiar aşa. Jucând rolul credinciosului, evlaviosului, umilului, dreptului, onestului, blândului, bunului (răului şi urâtului,
după Paşti).

Bisericile vor fi pline din nou, ceara va fi topită în neştire, lumina va învinge întunericul oricărei uliţe, iertăm, suntem iertaţi (nu neapărat definitiv), ţinutele pompoase (la femei şi la bărbaţi) vor fi “trecute cu vederea” de enoriaşi, că doar ăsta-i scopul lor, să nu te scoată în evidenţă, iar toată suflarea va fi într-un armonios cerc în jurul bisericii, glăsuind “mişcată” ale Prohodului versuri.

Nu mâncăm ce nu trebuie, ne abţinem de la a face rele (măcar în Săptămâna Mare), poate băgăm şi de-un post negru vinerea, facem câteva cruci şi are loc formatarea hardului (aşa cred toţi). Mese îmbelşugate cu miel, drob, ouă, vin,
voie bună, dar toate astea ţin doar 3 zile (ca-n poveşti).

De miercuri totul revine la normal, ipocrizia parcă nici n-a fost, iar creştinii de pretutindeni încetează a mai ridica privirea spre cer (aşa, cu patimă, trăind intens fiecare cuvânt citit de popă) şi câmpul vizual e iar limitat la cele lumeşti (şi bune :) ). Totul se uită, iar greşim (oameni suntem, nu?), dar nu ne căim (oameni suntem), picăm în păcat şi demonstrăm încă o dată că suntem neamuri cu Adam şi Eva :)

Dar credinţa există!!! Numai că în anumite perioade ale anului, când efectul de turmă înduioşeaza fiinţa şi conştiinţa şi păstorul adună toate oile într-un singur loc (nu păstorul Mântuitorul, ci alţi… baci)

miercuri, 4 ianuarie 2012

De ce mint oamenii


Sursa foto: theepottershand

Cred că fiecare din noi am intrat în mirajul minciunilor elaborate de alţii şi cu siguranţă fiecare din noi a minţit la un moment dat (cine se dă uşă-de-biserică să nu citească postarea). De când lumea şi pământul a existat minciuna, una dintre cele mai semnificative fiind cea a lui Petru (a se citi Biblia). Cu trecerea timpului, minciuna este tot mai versatilă, credibilă, utilă, inutilă, des folosită (generează bucurii, plânsete, râsete, bani, crime, statute etc). Nu-mi plac listele, dar o să apelez la una pentru a enumera câteva motive ce îl imping pe urmaşul lui Adam şi Eva, păcătosul, să mintă:

- vrea să îşi vaporizeze vina (arată cu degetu' spre altcineva când borcanu' de murături s-a spart în timp ce incerca să strecoare degetul proaspăt scos din nas pentru a înşfăca a mai mică roşie necoaptă);
- consideră că o face pentru binele altuia/altora (iubita participa la un concurs de picturi deoarece el a încurajat-o şi i-a declarat sus şi tare că mâzgăleala făcută de ea la 1 noaptea este apogeul pasiunii ei ce o are de...o săptămâna; dar a făcut-o fericită şi artistă);
- vrea să impresioneze o fată/un băiat/o mulţime(colegi, prieteni, auditoriu), cu preţul de a-i fi trasă plapuma mai târziu, când doarme fără pijamale pe el/ea (am de-aia, fac d-alea, cunosc p-ăla, ştiu să fac d-astea, am curaj, pot, sunt mai tare ca şi lista de grandomanii şi baloane răsuflate poate continua la nesfârşit);
- evită adevărul jenant şi îmbracă neadevărul în veridicitate cu sclipici :)) ("Nelule, am auzit eu bine sau tu chiar ai micţionat fără intenţie în pantaloni în seara de Revelion?"//"Ce-ai Ilie, eşti nebun? Eram ud pentru că Stelică a vărsat juma' de sticla de J&B pe mine de beat ce era!"//"Cum asa, că Stelică nici n-a pus alcool pe limba toată noaptea."//"A băut, mă, dă-l încolo...N-ai văzut tu...");
- vrea să iasa repede din biserică şi să pună mâna pe bani (pe sistemul "dragostea trece prin stomac, iar eu am unul încăpător", căsniciile astea de-ţi sar in ochi, lăsând la o parte opulenţa şi simţind falsitatea, au la bază minciuna rostită în faţa altarului, care, mai devreme sau mai târziu tot va fi evidentiaţă printr-un divorţ MIC);
- din comoditate;
- devine un sport ce provoacă dependenţă (când interlocutorii dau crezare gogoşilor lui, omu' mai pune şi de-o mămăligă, o turtă şi alte feluri "pe gustul lor", că sunt îndrăgite pe nemestecate).

Listuţa asta poate fi listoi, însă mă opresc aici (încă nu). Am o soluţie pe termen scurt, mediu şi lung pentru cei care mint mai mult decât respiră sau de îngheaţă apele (în ordine: ori îşi achiziţionează un tub de oxigen ce-l vor purta pe post de ghiozdan, ori se încalţă în fiecare anotimp cu ghete dotate cu crampoane/talpă antiderapantă).

Dar hei, vorba lui House Md: "EVERYBODY LIES ". (resemnare aparentă :))



miercuri, 21 decembrie 2011

Nu avem bani, dar ne dăm în bărci

Sursa foto: toptenz.net

De obicei, tânguirea mioritică "nu avem bani" încinge rândurile ziarelor, ecranele televizoarelor, fibra opitcă, undele radio şamd, mai ales în perioada sărbătorilor (nu ia foc nimic, se contrabalansează smiorcăirea, o să vedeţi cum).