Eşti cel mai bun actor de la Hollywood

Sursa foto

Joci teatru în fiecare zi, eşti propriul regizor, propriul scenarist... Începi să intri în rol de la prima oră a dimineţii, când te priveşti în oglindă şi-ţi satisfaci setea de role - play, minţindu-te că eşi bine, că eşti optimist şi îţi lipeşti cu super glue un zâmbet cu care vei înfrunta lumea.

La locul de muncă devii Meryl Streep (dacă eşti o ea) sau Johnny Depp (dacă eşti de acelaşi sex cu George Michael, nu orientare sexuală, da? :) ). Colegii de la slujba ta te văd în formă, cu chef de activitate, fără tentative de introspecţie melancolică dăunătoare randamentului.

Acasă, cu familia, eşti mai relaxat/ă, un soi de Robert Downey Jr. în Due Date sau Emma Stone în Easy A. Ei (membrii neamului) sunt cei mai expuşi regalului tău la acting. " - Eşti ok? - Da! Mă simt excelent." Mereu ai câte o replică pozitivă (cu tot cu didascaliile aferente, executate cu fineţe de câştigător de Oscar).

Cu prietenii eşti ori Martin Lawrence (Big Mamma) ori Alyson Hannigan (American Pie). Genul comediei cuprinde fiecare "film" cu amicii, iar tu intri atât de bine în pielea personajului încât ei văd o schimbare extraordinară la tine, în bine!

Iei Globul de Aur pentru rol principal în dramă, comedie, thriller şi alte genuri de care te loveşti în viaţă...

Nu-i mai invidia pe cei de pe sticlă! Tu joci teatru cel mai bine şi e full time job! The reward? Your most desired overall appearence!

Mai mult »

Ca-n filme

Sursa foto

O să scriu ceva despre filme. Nu le-am mai băgat în seamă de mult timp. Ce sunt ele? Plăsmuiri ale imaginaţiei unor oameni dăştepţi (chiar şi în spatele filmelor proaste sunt persoane inteligente) inspirate din viaţă. Fiecare dintre noi îşi trăieşte propriul film (de care ajungi să te plictiseşti la un moment dat).

Dac-am face un scenariu ce-ar cuprinde (succint) tot ce am experimentat în anii ăştia, am lua câte-un Oscar, Glob de Aur sau poate Zmeura de Aur (nu toţi avem vieţi interesante :) ). Chiar dacă viaţa bate filmul, familiarizarea cu rutina episoadelor propriului serial ne îndeamnă să mergem la cinema (sau să deaunloadăm de pe net/cumpărăm un DVD/urmărim online/old school – VHS :)) ).

Evadarea din cotidian ne provoacă amnezie temporară, uitând de sine preţ de câteva zeci de minute (sau nu; regăsirea în personajele/întâmplările/contextul producţiei cinematografice poate accentua înfofolirea conştientului cu mai mult TU). Când intervine tragismul/dramatismul/jinduirea? Când în peliculă sunt redate situaţii care-n realitate nu pot avea loc (e un obicei; d-aia-i plăsmuire...).

Feţi Frumoşi cu stea în frunte (laitmotiv literar, dar şi manelistic :)) ) şi zâne există numa-n basme (varianta pentru copii) şi-n filme (varianta pentru restu’). E bine să se păstreze o toleranţă admisă pentru brick wall (nah, că am folosit şi ceva din producţia muzicală) şi privitorul să rămână cu picioarele pe pământ. Altfel, Sunrise Avenue o să vă cânte „The Fairytale Gone Bad” :)

Mai mult »

Era mai bine atunci

Sursa foto

Mă uitam la un western (am văzut tot ce-i bun şi pot spune că italienii erau daţi dr…’- e Săptămâna Mare, nu “dau răului”- în ale filmelor cu oameni ai vacilor) şi am ajuns la concluzia că în trecut (după 1870 să zic) era mai bine (la ei, nu la noi).

Oricine putea să fie omorât oricând (şi smardoii mor/mureau câteodată), oricine putea avea un pistol în teacă (mai cu ţeava strâmbă, mai cu gloanţe ruginite, dar avea), iar sintagma “iute de mână” nu era asociată (mereu) cu ‘oţia (cioarda).

Confruntările dintre masculi nu aveau loc pe tuităr/feisbuc/messenger, ci în bătătura oraşului (sau în bar/câmp/oriunde), cu spectatori numeroşi, drama aferentă şi suspansul ce oprea vulturii-n loc. Aveai ceva de comentat, gloanţele vorbeau (de fapt răneau, lezau muşchii striaţi sau chiar omorau guralivii).

Dacă azi un “dă-te-n plapuma mea”, “suge acadeaua” sau “te sparg” te fac zmeu (online sau offline), pe atunci numărul oamenilor omorâţi clădea reputaţia; dacă mai era şi-un preţ pus pe capu’ tău de bad boy (de fapt bad cowboy), femeile mişunau în jurul tău, şerifii-şi ascundeau armele în preajma ta, iar “vitejii” urbei râvneau la vătămarea ta (măcar) pentru un bad wanderer rating mai mare.

Un alt “laitmotiv” al acelor înfloritoare vremuri era whiskey-ul. Servit la micul dejun, gustarea din câmp, prânz sau cină, acest spirt medicinal (era deseori folosit la dezinfectarea locului pe unde plumbul încins intra, dar nu mai ieşea… fără ajutor) era leac şi pentru adulţi şi pentru copiii cu îmbalonări excesive ce aduceau “vânturi” nedorite la fundul lor fără de Pampers :)

Dacă în zilele noastre legea am face-o noi (like in the old times), c-un Colt Peacemaker, pe cine aţi împusca prima dată (glumeam [oare?], nu vă gândiţi la asta :)) )? Acum la modul serios, faceţi un exercitiu de imaginaţie şi transpuneţi viaţa de atunci (principiile ei) în anu’ 2012. Cam ce-ar ieşi? Câţi ar/am mai trăi? :)

Mai mult »

The Artist - surpriza (ne)aşteptată

Sursa foto

"The Artist" a luat Oscarul pentru cel mai bun film. E alb-negru şi mut. Tehnologia de top (ca cea 3D) şi alte efecte speciale, nu s-au regăsit în pelicula franţuzească, dar asta nu a reprezentat un impediment; ba chiar a mai pus mâna pe 2 statuete: una pentru "Cel mai bun actor", Jean Dujardin fiind premiantul, iar cealaltă pentru "Cel mai bun regizor", cu Michel Hazanavicius în postura destinatarului.

Mai mult »

Adam m-a convins

Dacă până acum aveam reţineri în a spune cu voce tare că Adam Sandler e un actor al naibii de bun, "Jack and Jill" mi-a descleştat gura (mâna) şi pot scrie fără să-mi tremure stiloul, e bun. Am râs de m-am ţinut de burtă, am arătat cu degetu' spre ecran, m-am rostogolit şi am urmărit fascinat magia creeată de Jack şi Al Pacino. Doi titani ai cinematografiei s-au întâlnit într-un film de comedie, dar au transmis mai mult decât zâmbete.

Incă o remarcă: nu numai că Adam a interpretat 2 roluri, dar a interpretat şi rolul unei femei, intrând în pielea personajului feminin (poate mai bine decât o actriţă ce-ar fi interpretat-o pe Jill) şi ţinându-mă cu sufletul la gură pe parcursul întregului film (mi-aş fi dorit să văd o secvenţă în care Pacino se sărută cu Sandler, dar cred că producătorii trebuiau să decarteze mai mulţi bani :)) ).

Copilul indian adoptat este cel mai vigilent personaj, dezvăluind toate secretele tatălui său, soţia lui Jack încearcă mereu să repare greselile partenerului ei de viaţă, iar surioara geamănă, Jill, prin comportamentul ei, îl agasează la orice pas pe fratele mereu iritat de prezenţa-i. Dacă vreţi să râdeţi cu gura până la urechi, e de urmărit.

Mai mult »