Se afișează postările cu eticheta twitter. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta twitter. Afișați toate postările

joi, 31 octombrie 2013

Scrisorile de dragoste şi câinii nedomesticiţi

 femei barbati Social Media Facebook Twitter Google + Whatsapp BBM ganduri iubire armata scrisori prezent trecut Ghiţă Ciobanul


A fost odată Scufiţa Roşie. Lupul cel şiret a răpit-o. End of story.

Când am auzit poveşti prăfuite din era scrisorilor, m-am uitat la noi, tinerii de azi. Avem acces la Facebook, Twitter, WhatsApp, BBM, Gmail, Yahoo, Snapchat (!), Google +... De oriunde, chiar şi din WC, incinta-gazdă a atâtor poze decente cu iubite ce se dau la lupi.

Revin la vremurile apuse, când tânărul îndrăgostit pleca încrezător în armată, lăsându-şi iubita înflăcărată acasă, visătoare la permisiile soldatului cu inimă de ciocolată. El şi ea nu ştiau de emoticoane, de offline messagges, de buzz, de poke. Ei îşi expediau toată dragostea prin Poşta Română, iar contactul destinatarului cu rândurile împroşcate cu cerneală avea delay, ay, ay, ay, şi nu ajungea să citească declaraţiile de dragoste în timpul necesar unei unde sonore de a ajunge de pe Lună la Houston, Texas. Aş putea spune că pe atunci iubirea se desfăşura cu viteza trenului.

Discoteca era deschisă 2 ore pe săptămână, vizionarea unui film pe VHS era mereu de evitat, căci iubita militarului detesta mirosul înţepător al ciorapilor împuţiţi din camera plină cu indivizi avizi după mişcările date pe fast-forward ale unor actori indieni mediocri. Lupii cei însetaţi după sânge fierbinte de iubite aparent abandonate erau, în timpurile alea, prin păduri, căutând hoituri de oi bolnave de-ale lui Ghiţă Ciobanul. Expunerea fetelor la viclenia câinelui nedomesticit tindea spre zero, iar parfumul din „email” (de deodorant de la turci) dăinuia în lobul creierului Scufiţei, nu cel aferent simţului olfactiv.

Azi, toată lumea e conectată, şi nu Nokia e responsabilă pentru asta. De mână cu tine, Scufiţa Roşie îşi face o poză la „hips” şi o trimite unuia pe Snapchat, mai îi dă un forward şi pe WhatsApp şi, între timp, cât tu îi cumperi îngheţată, mai bagă de-un checkin: „Cu iubi – at Parcul din Urlaţi”. Cam la viteza asta ajung lupii să adulmece hematiile zburdalnice ale „nevinovatelor”.

Aşadar, dragii noştri veterani, longevitatea unei relaţii din viitorul vostru – prezentul nostru – este de apreciat; nu, este demnă de maximă admiraţie! Nu e nevoie să vină cineva să ne „recruteze” cu arcanul. Scufiţa e-n primejdie la fiecare pas, la fiecare megabyte uploadat/downloadat, e un război rece-n desfăşurare, iar armele sunt la îndemâna oricui! Octeţii circulă la mişcare browniană, difuzia Social Media naşte fiare, naşte nevinovate, condamnă neatenţia. E un Revelion al lupilor în codrul luminat al internetului! E dracu’! :)

PS: lupul poţi fi chiar tu! Scufiţa Roşie chiar eşti tu! =))

miercuri, 11 iulie 2012

Suntem cărţi parţial deschise

ganduri oameni Twitter carti secrete aparente cunoastere prieteni


Toţi avem secrete. Cât de bine-ţi cunoşti prietenii? Crezi că ştii tot? Am citit ieri pe Twitter ceva care m-a făcut să scriu rândurile astea: „No one is who you think”. Sunt 110 % de acord cu acest „statement”. Dar nu-i vorba de făţărnicie, parvenitism sau teatru.

E vorba doar de doza de neîncredere pe care ne-o păstrăm (sper că toţi fac asta). E o toleranţă pe care-o acceptăm şi e o nuditate personală peste care nu trecem (ceea ce e bine). Replici de genul „Nu-l credeam în stare de aşa ceva” sau „Credeam că te cunosc” sunt argumente solide în susţinerea acelui tweet.

Nimeni nu ştie despre nimeni mai mult decât cantitatea de informaţii aferentă gradului de permisiune îngăduit de cel ce se lasă cunoscut. Şi regula asta e general valabilă. „Eşti ca o carte deschisă pentru mine” nu înseamnă „te cunosc în totalitate”. Cartea aia deschisă o citeşti, îi afli mesajul, ştii din ce-i confectionată, de cine-i scrisă, editura, numărul de pagini, ISBN-ul etc.

Dar nu ştii în ce circumstanţe a fost scrisă, ce a simţit autorul în dreptul fiecărei fraze sau dacă materialul de lectură finit e rezultatul unei ciorne sau al unui document Word ce cuprinde conţinutul cărţii cap-coadă (e banal, dar e un aspect pe care nu-l ştim; 100 % nu mai e 100 %).

Autorul a făcut jaloane printre cuvinte şi a lăsat să se strecoare doar ce a vrut. Poate ideea de ansamblu a fost păstrată doar pentru sine, iar cititorului i-a fost expusă o frântură din aceasta. Aşa e şi la oameni.

marți, 26 iunie 2012

Cel mai apropiat prieten

smartphone telefoane tehnologie tech muzica filme jocuri poze oameni Twitter Flickr Facebook Foursquare social media


Cât de apropiat eşti de telefonul tău? Înainte îţi făceai o părere (vagă) despre o persoană analizându-i atitudinea, fizicul (de ce nu?), vestimentaţia, modul de a se exprima. Astăzi poţi afla multe despre cineva „răsfoindu-i” acest device ce devine din ce în ce mai „mulat” (dacă vreţi) pe personalitatea posesorului său.

O să mă refer la mine şi telefonul meu. Am în el poze pe care le poate vedea oricine şi unele pe care nu aş vrea să le vadă nimeni (nu vă gândiţi la prostii; i’m not the creepy, pervert type :) ). Folosesc des agenda acestuia, reminder-urile fiind extrem de utile (mai ales că poţi să-ţi programezi „bobârnacul” să te lovească cu mult înainte de event-ul pe care nu vrei să-l ratezi).

Muzica e esenţială pentru mine, aşa că am playlist-uri pentru fiecare stare prin care trec sau vreau să mi-o induc. Am mii de sms-uri care sunt stocate-n memorie şi pe care nu le şterg (de lene): aici gradul de intimitate creşte, un străin putând să-şi contureze o şi mai bună părere despre mine.

Reţelele sociale sunt cireaşa de pe tort :) Cam la toate aplicaţiile am posibilitatea să văd conţinutul în prealabil încărcat şi-n modul offline, deci poţi să-mi vizualizezi perlele dacă te găseşti cu telefonu’ meu în plama-ţi înţeleaptă.

Mai mult, poţi vedea şi update-urile prietenilor mei din agendă, contactele fiind sincronizate cu Twitter, Flickr şi Facebook. Am aplicaţia Notepad pe care-o folosesc foarte des, având în ea email-uri, titluri de filme şi melodii, adrese, preset-uri la EQ (chiar :)) ) şi alte chestii mai mult sau mai puţin utile. Poţi să afli pe unde-am mai umblat, Foursquare-ul făcând treaba asta pentru tine. Tu? Ce pot afla despre tine prin intermediul telefonului tău?

miercuri, 9 mai 2012

Opulenţa şi gândirea

facebook twitter internet online web www battle versus opulenta prostie inteligenta useri romania 2012 masini vedete aplicatii poze cocalari pitipoance gucci de ras funny mark zuckeberg


M-am gândit eu mai demult să fac o postare ca cea de azi, dar fie am uitat, fie m-am prefăcut că am uitat. Azi mi-am amintit că m-am prefăcut că am uitat. Aşadar, Twitter versus Facebook în viziunea mea. In mintea-mi şi aşa agitată au loc cutremure de mare magnitudine când verific timeline-ul de pe #fb. Brain damage much? Sper că nu… :)

Incepând de la poze cu bot şi sfârşind la bust gol încordat (şi maţele şi le încordează), fieştecare individ din lumea lui Zuckeberg, ce suferă de Hi5 effect (aţi văzut, nu generalizez) lasă o dâră de melc vizibilă de la mii de wall-uri distanţă, scara Richter fiind “redesenată” pentru aşa zgâlţâieli internatutice.

Pozele de care vorbesc (epicentrele seismelor) sunt un păduche liliputan pe lângă aplicaţiile care (îmi) împânzesc timeline-urile: “Cât de alcoolist eşti?” (eu ştiu că e un motiv de mândrie ca “prietenii” tăi să vadă cât bei, virtual…), “Cu ce vedetă semeni?” (eu ştiu că bagi cu caru’ steroizi de vanitate în propriul ego…), “Ce maşină ţi se potriveşte” (eu ştiu că e mai mic efortul depus pentru a utiliza app-ul ăsta decât să te îmbraci bengos, să-ţi pui ochelarii aia de soare Gucci + gel şi să alergi după maşini TARI, parcate prin zone izolate din oraş…) şamd.

Vorbeam de cutremure şi scara Richter; hai să vorbesc şi de popularitatea (indusă) unui utilizator de Feisbuc. Numărul de comentarii/postare (eventual un citat celebru; mai pun şi eu câte-un citat câteodată, doar că nu-mi rod unghiile să văd feedback-ul), numărul de like-uri/poză sau numărul de prieteni sunt indicatori relevanţi ce îi ajută pe useri să-şi măsoare coolitatea. Până acum numai laude, nu?

Să trec la Twitter. De ce nu sunt 4 milioane de romani înregistraţi şi pe Twitter? Pentru că, evident, 9gag şi colectarea laicurilor sunt mai importante. Eu văd reţeaua de microblogging ca şi un club exclusivist (mă refer strict la România), unde dacă nu ai ceva de spus, nu ai ce căută în el. Dacă pe FB trimiţi cerere de prietenie, pe Tuităr câştigi prieteni fără să le ceri asta, bramburelile tale postate convingându-i să te urmărească. Mai fac o analogie? Mai fac.

Facebook este ca Florin Salam (folosesc oameni de pe la noi): opulenţă la superlativ, dar gândire mai subţire. Twitter este ca… (să aleg tot din muzică?) Oreste, frate! Am găsit. Inteligenţă la superlativ, opulenţă nema. In concluzie, Mark câştigă!!! (hehe, la abundenţă :) )

joi, 19 aprilie 2012

Amintiri din epoca de aur

de ras funny fotbal Messi ronaldo camp izlaz copilarie amintiri epoca de aur twitter facebook youtube serpi soparle minge tehnologie messenger sms oameni natura stadion cacareze


In Neoliticul meu (să zic acum 10-12 ani) jucam “folbal” la greu. Aveam un loc al nostru şi ne adunam în jurul unei mingii, aspirând la goluri spectaculoase (Ronaldo era pe atunci Messi-ul de azi) înscrise în poarta cu “bare” complexe (două pietre :) ).

Dar mereu era un risc. Terenul nu era aproape, telefon mobil nu aveam, iar închegarea echipelor se făcea pe baza promisiunilor din întrevederea anterioară :) Nu puţine au fost dăţile când am ajuns pe izlaz (“stadion” cu mai multe căcăreze decât iarbă) şi coechipierii erau în “cantonamente” de care aflam atunci şi acolo. Nu tu beep, nu tu buzz, nimic. Doar zumzetul albinelor şi glasul graurilor.

Mergeam la izvor des şi de vreo câteva ori am văzut şerpi care se holbau la speriaţii de noi. Acum erau deja pe Facebook, Twitter, Youtube… Pe atunci rămâneam doar cu amintirea, iar dacă eram 2-3 inşi şi povesteam unei gloate, nu eram crezuţi :)) Dovada? Nu era. Dacă exista pe vremea mea tehnologia şi accesul la informaţie from nowadays, serverele reţelelor de socializare aveau nevoie de mulţi fii şi fiice (la multe căcăreze şi şopârle lungi se cer mulţi Gb).