Opulenţa şi gândirea

Sursa foto

M-am gândit eu mai demult să fac o postare ca cea de azi, dar fie am uitat, fie m-am prefăcut că am uitat. Azi mi-am amintit că m-am prefăcut că am uitat. Aşadar, Twitter versus Facebook în viziunea mea. In mintea-mi şi aşa agitată au loc cutremure de mare magnitudine când verific timeline-ul de pe #fb. Brain damage much? Sper că nu… :)

Incepând de la poze cu bot şi sfârşind la bust gol încordat (şi maţele şi le încordează), fieştecare individ din lumea lui Zuckeberg, ce suferă de Hi5 effect (aţi văzut, nu generalizez) lasă o dâră de melc vizibilă de la mii de wall-uri distanţă, scara Richter fiind “redesenată” pentru aşa zgâlţâieli internatutice.

Pozele de care vorbesc (epicentrele seismelor) sunt un păduche liliputan pe lângă aplicaţiile care (îmi) împânzesc timeline-urile: “Cât de alcoolist eşti?” (eu ştiu că e un motiv de mândrie ca “prietenii” tăi să vadă cât bei, virtual…), “Cu ce vedetă semeni?” (eu ştiu că bagi cu caru’ steroizi de vanitate în propriul ego…), “Ce maşină ţi se potriveşte” (eu ştiu că e mai mic efortul depus pentru a utiliza app-ul ăsta decât să te îmbraci bengos, să-ţi pui ochelarii aia de soare Gucci + gel şi să alergi după maşini TARI, parcate prin zone izolate din oraş…) şamd.

Vorbeam de cutremure şi scara Richter; hai să vorbesc şi de popularitatea (indusă) unui utilizator de Feisbuc. Numărul de comentarii/postare (eventual un citat celebru; mai pun şi eu câte-un citat câteodată, doar că nu-mi rod unghiile să văd feedback-ul), numărul de like-uri/poză sau numărul de prieteni sunt indicatori relevanţi ce îi ajută pe useri să-şi măsoare coolitatea. Până acum numai laude, nu?

Să trec la Twitter. De ce nu sunt 4 milioane de romani înregistraţi şi pe Twitter? Pentru că, evident, 9gag şi colectarea laicurilor sunt mai importante. Eu văd reţeaua de microblogging ca şi un club exclusivist (mă refer strict la România), unde dacă nu ai ceva de spus, nu ai ce căută în el. Dacă pe FB trimiţi cerere de prietenie, pe Tuităr câştigi prieteni fără să le ceri asta, bramburelile tale postate convingându-i să te urmărească. Mai fac o analogie? Mai fac.

Facebook este ca Florin Salam (folosesc oameni de pe la noi): opulenţă la superlativ, dar gândire mai subţire. Twitter este ca… (să aleg tot din muzică?) Oreste, frate! Am găsit. Inteligenţă la superlativ, opulenţă nema. In concluzie, Mark câştigă!!! (hehe, la abundenţă :) )

Postat in: 2012,cocalar,de ras,facebook,manele,manelisti,pitipoance,prostie,Romania,trist,twitter