Ep. 4 - Mândria

Sursa foto

Înainte ca tot ce ne încojoară (ce vedem şi ce nu vedem) să existe, „Purtătorul de lumină” (Lucifer) cunoştea primul cum e să plăteşti pentru mândria fără de margini. Revolta îngerilor conduşi de el a avut un deznodământ ce avea să împartă lumea aceea (şi apoi şi pe a noastră) în doua tabere: cea a binelui şi cea a răului (asta e învăţătura religioasă care reflectă consecinţele trufăşiei).

Câţi dintre noi nu au văzut cazuri de mândrie în rândul cunoscuţilor ce s-au soldat cu renegări din grupuri, ignoranţă şi cu atitudini care ne repugnă? Lipsa de modestie a provocat războaie, a destrămat popoare şi, primordial, a divizat firea umană în două părţi.

Îmi place să cred că „we all shall fall” nu se referă la eşecul survenit din neputinţă, neştiinţă sau alte cauze în conexiune directă cu natura „căderii”, ci la decăderea omului în concordanţă cu fala afişată, aplicată, majoritar descriptivă...

A nu se confunda umilinţa cu transformarea în preş pe care toţi să calce după buna lor dispoziţie (trebuie să ai o doză de demnitate). Ingâmfarea nu atrage niciodată (?) aprecierea, iar ce-i şi mai grav este reprezentat de caracterul versatil al acesteia: semeţia poate degenera în nesimţire, tiranie, aroganţă, parvenitism.

Aerul tare de la înălţime poate provoca (şi se întâmpla destul de frecvent) ameţeală, iar picajul nu se termină decât cu zdrobirea celui decăzut (circumstanţele atenuante pot exista, dar numai dacă intervine căinţa/conştientizarea; uneori e prea târziu). „Omul cât greşeşte învaţă!” (Robotzi) nu are efect asupra fudulilor (dacă avea, acum nu mai erau în pragul năruirii).

Postat in: ganduri,oameni,religie