1 kil de machiaj = frumuseţe?

Inspirat de un clip ce l-am văzut pe site-ul Gândul, vreau să spun câteva cuvinte despre machiaj, femei, frumuseţe... În particular, fata aceea e make-up artist, ştie ce face şi obţine rezultate uimitoare.

Dac-aş vedea-o pe stradă nemachiată, aş trece pe lângă ea fără să-mi întorc capul. Nu aceeaşi ar fi situaţia dacă aş trece pe lângă varianta ei cu 1 kil de machiaj aplicat pe cca. 30 de cm pătraţi de piele.

Acum să trecem la ale noastre. Stau şi mă întreb, văzând ce transformări au loc în urma machiajului, mai există frumuseţe naturală? Ce vedem pe stradă/nenumărate locuri e machiaj sau chipul de sub machiaj? E trist că ajung să îmi pun asemenea întrebări! „Româncele sunt femei frumoase” e un eufemism?

Tre’ să le vedem adevăratul chip doar după ce ies de sub duş? E nevoie de apă pentru a dezvălui adevărata lor înfăţişare? Voi îndrăzni să arunc cu procentele! Cred (din ce în ce mai mult) că 90% din ce consideră bărbaţii a fi frumos (în materie de femei) e fals. Astfel, 10% e puritate, restu-i... fard (generic vorbind).

Acum vorbesc în numele meu: voi fi reticent în a spune că o persoană de sex feminin arată bine. Va trebui să fac mereu un exerciţiu de imaginaţie şi să dezbrac faţa din faţa-mi de hainele bine alese (!). N-am descoperit apa caldă, dar mai trag un semnal de alarmă în trenul ce găzduieşte pasagere „incognito” :) Sorry. Pun un clip mai jos.

Mai mult »

Mitul fotomodelelor

Sursa foto

Femeile, fetele, bărbaţii şi băieţii naivi şi fluşturatici au senzatia că fotomodelele (fetele slabe şi „perfecte”) sunt o capodoperă a lui Dumnezeu, iar de la ele nu mai există ascensiune în materie de frumuseţe. Trecem la altă clasă: băeţii cu bani.

Trofeul lor viu (cel „mort” e reprezentat de ţoale, ceasuri, maşini sau case) pare că are o setare default: trebuie neapărat să aibă o gajică model (nu de urmat în viaţă, ci de purtat haine, zâmbit la paparat foto sau doar zâmbit...). Nu generalizez când spun asta, dar sunt multe fete care defilează pe catwalk şi au puţine „conflicte” electrice în diblă. Perfecţiunea cam scărţâie...

Fizicul nu-i de contestat (cel puţin nu la fetele care chiar iau meseria asta în serios şi sunt pro), dar nici de considerat ză best ăv ză best. Am/aţi văzut fete pe stradă/la bibliotecă/în club/la shaormerie/la biserica din sat care arată foarte bine (când spun foarte bine, ţintesc la standardele impuse de cei din lumea modei, exemplele menţionate putând oricând purta un costum de baie al unei case celebre pe la vreo gală din... Milano).

Dar ele au alte preocupări: citesc, vănd, dansează, studiază, dau apă la animale (şi sunt frumoase)... Prejudecata loveşte din nou: dacă-i la TV şi pozează lângă un designer celebru, întruchipează desăvârşirea frumuseţii, ruda de gradul 1 a Afroditei, Luna de pe cer... Fleoşc.

Dacă mai este şi „pusă-n seamă” de nişte puţoi de bani gata, îşi depăşeşte condiţia: ajunge la statutul de vedetă! Repet, nu generalizez, doar fac unele remarci subiective (clar). O să mai adaug ceva: „Inel de aur în râtul porcului, aşa este femeia frumoasă şi fără minte.”

PS: aş fi pus încă o poză cu o fată care arată foarte bine, ce nu-i în lumina reflectoarelor, că găseam, dar nu vreau să fac asta fără acordul ei, doar de dragul acestui articol sau al comparaţiei cu Catrinel Menghia...

Mai mult »

Anomalie conversaţională

Sursa foto

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la… Stai, asta e dintr-o carte. Dar mă gândesc la ceva: anomalia conversaţională. “ – Eşti murătură, nu ai făcut… funda estetică la şireturi! – Mulţumesc. “ (Legatul şireturilor e un exemplu, iar murătura s-a nimerit să fie un nume predicativ, nah! Remarca e inspirată din Master Chef :) )
De ce ai mulţumi pentru ceva negativ ca o mustrare, un reproş, o umilire etc? Asta a fost ca o introducere.

Să trecem la tema principală. Sub clarul de Lună ce ni-i ilustrează pe Cain şi Abel (the dark side of the Moon ascunde alte mistere :) ), el şi ea se giugiulesc intens, cel dintâi vrând să avanseze în grad (mâinile-i “şubrede” nimeresc nasturii jeans-ilor), iar cea din urmă trecând de la extaz la: “ – Iubi, zi-mi ceva frumos. – Mmm, păi ce? – Nu ştiu, ceva romantic… - Eşti frumoasă! – Nuuuuu, ceva mai frumos! – Eşti mai frumoasă ca Luna!!! – Eh, lasă…” I mean, WTF? :))

Daca flăcăiandrul ar fi inspirat (să zicem) şi ţi-ar trânti un catren de-ar face privighetorile să aibă ochi de cucuvea, ce farmec ar mai avea, din moment ce tu l-ai înghioldit să scoată porumbei pe gură într-un moment în care el nu simţea că tre’ să zică ceva (voia să scoată altă pasăre, dar nu pe gură, ci din pantaloni, like a Houdini)?!

Hai, fie, inspirat de crima primordială a fiilor lui Adam şi Eva ce dăinuie în timp la circa 384.000 de km de noi, iubăreţul o plesneşte în estrogen cu câteva vorbe frumoase. Oare ea va fi mai satisfacută că a primit ce aştepta, după ce a invocat zeii iubirii întru pogorârea duhului lor asupra celui ce-a rămas cu mâna blocată-n şliţ? Eros şi Cupidon hibernează la Lună plină (cred) :)

Mai mult »

Loţiunea şi asfinţitul - la poalele frumuseţii

Sursa foto

In proporţie de 90 % (#conformunorstudii realizate de Institutul National De Elucidare Eufemistică Definitivă; sună pompos şi antagonic,dar merge şi aşa: INDEED :); eşantionul a fost de 1 subiect, iar marja de eroare de 0,001 % ), stilul golănesc adoptat de bărbaţi prinde la femei.

Dorinţa mascată de indiferenţă, aprecierea mascată de lipsa complimentelor, politeţea mascată de bădărănia exteriorizată cu fineţe, eterna convalescenţă a afecţiunii, obrăznicia şi celelalte caracteristici ce-l recompensează pe individ c-un zâmbet ştrengăresc, determină victima (femeia) să deblocheze portierele “maşinii” şi bagabontu’ are acces în interior (acces pentru care ceilalţi bărbaţi, restul, se zbat din răsputeri pentr a-l obţine, dar în stilul tradiţional, cu flori, complimente imaginare, “să nu sparg ouăle” şi plafonări dramatice ale personalităţii).

După cum am arătat şi în scenarii, cei cuminţi rămân cu deştu în gură pentru că fetele aleg alternativa cu coadă şi coarne :) Astfel, sunt împunse, provocate, ciupite, spre deosebire de varianta soft (gâdilate, plictisite, copleşite de average, lucruri ce facilitează gestul acestora de a-ţi arăta “portbagajul” :) ).

INDEED a făcut şi un experiment: doi bărbaţi (unul din tabăra celor care plâng la asfinţit, unul din grupul celor care s-ar oferi să-i asigure protecţia pielii unei femei străine ce-o arde topless pe plajă, decât să plece privirea ruşinaţi şi să… înoate :) ) au fost invitaţi să abordeze o femeie “ruptă din reviste”, ce-şi serveşte liniştită cafeaua.

Sensibilul la lumina molatică a soarelui ce se pregăteşte de culcare a băgat-o p-aia cu “Bună. Stăteam la masa alăturată şi nu-mi puteam lua ochii de la tine. Eşti atât de frumoasă încât mi-aş lipi printscreen-ul acestui pub cu tine în el pe lentilele ochelarilor.” The cover girl a fost mai mult speriată decât impresionată de replicile disperatului. Piedestalul pe care a ridicat-o era făcut din plastilină…

Cel cu loţiunea a recurs la “Pariez că ai citit acelaşi rând din cartea aia de minim 5 ori, deoarece gândul îţi era în cu totul altă parte. Allan Pease ar fi mulţumit dacă ai aplica textul lui în realitate. Poţi începe cu mine. Ce îţi inspir acum?” (încordându-şi bicepsul drept şi zâmbind prosteşte) Nu numai că a ghicit manifestarea plictiselii, dar a punctat serios şi i-a trezit interesul femeii prin abordarea îndrăzneaţă şi jucăuşă a “Limbajului trupului” din mâinile acesteia.

Niciun compliment, reţineţi. Nici măcar nu a salutat-o. Funcţionează? YES INDEED :) A se citi şi articolul lui Cabral.

Mai mult »

Frumuseţea, urâţenia şi relativitatea

Mereu văd o delimitare/categorisire în rândul femeilor realizată de ele/bărbaţi, ce le împart în frumoase şi urâte. Aşa cum timpul, spaţiul şi lungimea optimă a fustei unei dame ce inspiră decenţă (vulgaritatea e relativă şi ea :)) sunt relative, frumuseţea/urâţenia e la fel de "alunecoasă" (când descrie strict fizicul).

Primul dintre atribute, ce-a iscat frângeri de inimi (nu s-a întâmplat nimic, oamenii trăiesc şi acum :)), sfârşituri de căsnicii (exemplele copleşesc ziarele, amintirile, si Google-ul chiar), războaie (istoria e martor) şi dezbateri semnificative (în artă de exemplu - pictura, să zicem) m-a făcut să-mi educ degetele întru postarea unui mic articol ce va fi, pentru mine cel putin, un prag imaginar de care mă voi lovi (cu capul) de câte ori voi încerca să pun etichetă (tag-ul feisbuchist :)) unei femei/fete, cunoscută/necunoscută.

Aparenţele înşeală, spune o zicere mai veche, înghesuiala gurilor de a striga, şopti, grăi în gând "e urâtă" întărind, culmea, sintagma ce de obicei e zguduită din temelii când oamenii trag concluzii greşite, preponderent negative, mai ales când sunt dezamăgiţi (citiţi aici un mic ghid de a evita acest lucru).

Superficialitatea umană nu trece dincolo de graniţele fizicului (acesta este criteriul ce trage zăvorul uşii în spatele căreia e esenţa, cea care te contrazice), iar societatea devine juriul unui concurs de talente muzicale (membrii sunt afoni, dar au ochi), câştigatorii acestei "competiţii" fiind mereu ăi frumoşi (aşa cred cei ce flutură cartonaşele cu note). Nu mai spun că frumusetea (aia fizică) e perisabilă (timpul ăsta :), e şubredă când e privita din mai multe puncte de vedere (oamenii sunt unici, diferiti, şi percep altfel esteticul), iar pentru a generaliza slăbiciunea antonimului, urâtenia (de data asta, iau şi sexul masculin în tabăra ce-i subiect de descriere), fac apel la un artificiu ce-l vor gusta oamenii care cred în Dumnezeu şi arunc pastila: omul a fost făcut dupa chipul şi asemănarea Lui. Când socotim că cineva-i urât, Îl facem şi pe Creator urât? Eu am alta viziune despre El :)

Mă întorc la femei. Fiecare persoană ce-i de acelasi sex cu mama ta (că eşti M/F) este frumoasă. Dibăcia în descoperirea acestei calităţi stă în capacitatea ta de a deschide uşa aia cu zăvor aparent sudat (şi cu doua degete poţi să-l tragi :D). A nu se aplica principiul la obiecte (nu deschide telefonul hidos, crezând că vei găsi circuite cu chip de trandafir :))

Mai mult »