miercuri, 18 ianuarie 2012

Frumuseţea, urâţenia şi relativitatea

beauty frumusete

Mereu văd o delimitare/categorisire în rândul femeilor realizată de ele/bărbaţi, ce le împart în frumoase şi urâte. Aşa cum timpul, spaţiul şi lungimea optimă a fustei unei dame ce inspiră decenţă (vulgaritatea e relativă şi ea :)) sunt relative, frumuseţea/urâţenia e la fel de "alunecoasă" (când descrie strict fizicul).

Primul dintre atribute, ce-a iscat frângeri de inimi (nu s-a întâmplat nimic, oamenii trăiesc şi acum :)), sfârşituri de căsnicii (exemplele copleşesc ziarele, amintirile, si Google-ul chiar), războaie (istoria e martor) şi dezbateri semnificative (în artă de exemplu - pictura, să zicem) m-a făcut să-mi educ degetele întru postarea unui mic articol ce va fi, pentru mine cel putin, un prag imaginar de care mă voi lovi (cu capul) de câte ori voi încerca să pun etichetă (tag-ul feisbuchist :)) unei femei/fete, cunoscută/necunoscută.

Aparenţele înşeală, spune o zicere mai veche, înghesuiala gurilor de a striga, şopti, grăi în gând "e urâtă" întărind, culmea, sintagma ce de obicei e zguduită din temelii când oamenii trag concluzii greşite, preponderent negative, mai ales când sunt dezamăgiţi (citiţi aici un mic ghid de a evita acest lucru).

Superficialitatea umană nu trece dincolo de graniţele fizicului (acesta este criteriul ce trage zăvorul uşii în spatele căreia e esenţa, cea care te contrazice), iar societatea devine juriul unui concurs de talente muzicale (membrii sunt afoni, dar au ochi), câştigatorii acestei "competiţii" fiind mereu ăi frumoşi (aşa cred cei ce flutură cartonaşele cu note). Nu mai spun că frumusetea (aia fizică) e perisabilă (timpul ăsta :), e şubredă când e privita din mai multe puncte de vedere (oamenii sunt unici, diferiti, şi percep altfel esteticul), iar pentru a generaliza slăbiciunea antonimului, urâtenia (de data asta, iau şi sexul masculin în tabăra ce-i subiect de descriere), fac apel la un artificiu ce-l vor gusta oamenii care cred în Dumnezeu şi arunc pastila: omul a fost făcut dupa chipul şi asemănarea Lui. Când socotim că cineva-i urât, Îl facem şi pe Creator urât? Eu am alta viziune despre El :)

Mă întorc la femei. Fiecare persoană ce-i de acelasi sex cu mama ta (că eşti M/F) este frumoasă. Dibăcia în descoperirea acestei calităţi stă în capacitatea ta de a deschide uşa aia cu zăvor aparent sudat (şi cu doua degete poţi să-l tragi :D). A nu se aplica principiul la obiecte (nu deschide telefonul hidos, crezând că vei găsi circuite cu chip de trandafir :))

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu