Complimentele şi banii de la bursă

Sursa foto: commentjunks.com

Cam unde-i limita ce marchează trecerea de la compliment la linguşire/pupincurism/exagerare/penibil/orice altceva ce bate la ochi? Remarci părul lung şi mătăsos al unei domnişoare, ochii pătrunzători ai unui băiat, picioarele lungi ale unei fete, personalitatea puternică, vocea, pectoralii unui salvamar (sau pectoralii unei înotătoare :)).

Îţi formulezi în gând ce frază relevantă ar trebui să fie dictată limbii pentru a-ţi face cunoscută părerea pozitivă asupra unei persoane (a unei părţi a persoanei îndelung analizată, că e strict din tabloul fizionomiei ori din cel al moralităţii, spiritualităţii, caracterului etc) şi procesul are loc ... Dacă acest demers e repetat, dar adresat aceluiaşi om, rezultă câteva interpretări din afara cercului dezmierdărilor cu haină groasă din blană de urs (sau alt animal "bine îmbrăcat" pe când trăia), dar sub care se afla cineva în maiou şi chiloţi:

- de este şeful/şefa ţinta suitei de complimente, ori se vrea o mărire de salariu, ori e pură atracţie (se doreşte o întâlnire între 4 ochi la o cafea...pe birou), o promovare mult râvnită, un birou mai mare, un program de lucru mai redus, iar frecvenţa şi "gravitatea" remarcilor ce ajung până la "ce zâmbet aveţi" (s-a început cu cerceii, pantofii, pantalonii, fusta, ca apoi să se treacă la fizicul ce-i scos în evidenţă de accesoriile "lăudate") e direct proporţională cu interesul (ăla îmbrăcat sumar de sub haina de blană);
- dacă cel complimentat este reprezentat de o femeie/bărbat ce n-au legătură cu serviciul, foaia de ceapă ce separă o observaţie plăcută de ridicol/"hai nu cedezi odată" (ţel perceput de interlocutorul vizat, la un suc)/disperare (de a fi băgat în seamă)/"dă-mi şi mie semnătura asta mai repede" (depinde şi de noroc şi de omul de la care se vrea semnătura, favorul etc) se degradează şi se ajunge rapid la ceapă, de provoacă lacrimile de la sulful şi alinaza ce se agită neîncetat, se şterge la ochi şi se dă de gol (percepţia celui "agresat" e diferită de percepţia care se vrea transmisă ... sau nu; depinde de la caz la caz);
- ne mutăm în online, pe feisbuc de exemplu, unde remarcile din care dă ciocolata pe dinafară provoacă diabet în retină (cel puţin la mine e valabil, globii mei oculari strigând în gura mare dupa insulină; mai făceam şi eu asa, pe haifaiv...când aveam cont şi ani mai puţini în dosarul vârstei); dacă pentru unii "eşti steaua stelelor la lumina zilei" este compliment, pentru mine este ridiculousness :)
- acelaşi lucru poate fi specificat şi când vine vorba de bloguri, site-uri, forumuri, televiziuni, unde unii (nu toţi, da?) îşi dau foc la călcâie şi aruncă extinctorul, ridicând în slăvi unele persoane (ridicatul în slăvi e şi el benefic, dar când e cazul; eu vorbesc de complimentele care nu-şi au locul), cu scopuri bine bătute-n cuiul înfipt în tavanul fals.

Închei micul tratat cu un citat ce aparţine autorului francez Jules Renard: "Complimentele se plasează ca banii la bursă: urmărind profitul pe care îl aduc." (mai uşor cu urmăritul şi mai abitir cu sinceritatea).

Postat in: bani,bursa,complimente,facebook,Jules Renard,penibil,ridicol,trist