Educaţia şi şcoala

Sursa foto

Cât de mult contează şcoala în viaţa unui om şi cât din toceala (sau nu) coatelor este valorificată şi transformată-n cunoştinţe ale patrimoniului personal şi-n educaţie? Lungă întrebare.

Să începem să răspundem: şcoala, aşa cum o ştim (clădirea aia în care copiii stau în bănci câteva ore/zi şi îşi iau notiţe din spusele unui adult, pedagog...), are plusuri (chiar are) şi minusuri (chiar are!). Da, înveţi lucruri noi şi folositoare în viaţa de zi cu zi, din domenii variate, îţi dezvolţi portofoliul cerebral, antrenezi muşchii minţii, legi prietenii între sinapse. Pe lângă stringenta (aşa e?) activitate din instituţia de învăţământ, viitorul fost copil socializează, iar EQ-ul (inteligenţa emoţională) are şanse să se dezvolte, să aibă ramificaţii, să pregătească copilul pentru civilizaţie, societate şi mediul cotidian al neîncetatei convieţuiri cu semenii.

Temele pentru acasă ajută la responsabilizarea omuleţului, notele din catalog/carnet îi arată cum este să fii remunerat de la vârste fragede [chiar dacă nu-i nimic material, calificativul ăla este (pe lângă o unitate de măsurare a performanţelor la studiu) o formă de remunerare], iar coroniţa ce-o poate purta pe cap la sfârşitul anului este un ţel (targetul ideal de vânzări al unei firme, dacă vreţi), la a cărui împlinire elevul contribuie prin rezultatele sale. Bun.

Să punem puţin în seama şi minusurile. Cum diviziunea muncii este eficientă, în şcoli ar trebui impusă o diviziune a colectivului de elevi. Cum? Analizându-se inclinaţia fiecărui copil (vocaţia/chemarea/whatever), pentru ca mai apoi şcoala să-l sprijine în acel domeniu şi să-i permită aprofundarea cunoştinţelor în acest demers. Se face aşa ceva? Nu!

Hai să-l bombardăm pe elev cu electroni, molecule, logaritmi şi alte informaţii ce lui nu-i sunt folositoare, iar el să ajungă să se îngrijoreze la bacalaureat că nu-şi va urma visul (rupe pianul, dar acasă, când are timp), deoarece integralele şi limitele nu-i pot intra cu niciun chip în cap; el vrea cheia sol! A fost doar un exemplu banal, dar aţi prins ideea.

Educaţia este acel lucru cu care rămâi după ce ai uitat ce-ai învăţat la şcoală, zicea Einstein. Ei bine, normal ca are dreptate. Aspectul pe care-l atinge una dintre cele mai luminate minţi din istoria umanităţii e cel al comportamentului omului în societate şi nu cel al bagajului de cunoştinţe acumulat de acesta, ca rezultat al activităţii de pedagogie.

Poţi fi nesimţit având 2 diplome de doctorat, sau poţi fi plin de politeţe, chiar dacă mulgi vacile satului. Aici intervine şi învăţătura primită de acasă, din mediul familial, de unde-ţi culegi primele principii de „funcţionare” ca şi cetăţean în lumea civilizaţiei. Aşadar, această perturbare a proporţiilor alocate şcolii în educaţia unei persoane este justificată.

Postat in: educatie,ganduri,oameni