Fericirea - esenţa tare-n sticluţa infinitezimală

Care-i treaba cu starea de spirit la care toţi râvnesc? Despre fericire-i vorba! Am mai spus-o şi o mai spun: nefericirea e echilibrul general, fericirea-i dezechilibrul parţial. Aureola predominantă ce pluteşte deasupra capului omului e cam gri. Ai luat un examen, ai mâncat (impropriu spus; de fapt e lins :D) o îngheţată, ţi-ai cumpărat rochia aia/telefonul ăla...

Dar nu ai examene în fiecare zi, nu consumi îngheţata ca pe pâine, nu mergi la cumpărături ca la WC. Starea indusă de diversele evenimente pozitive din viaţa noastră e una temporară. După ce creierul s-a hrănit cu ea, servind-o sălbatic (fără cuţit şi furculiţă, direct cu mâna!!!1doi) până la secătuire, psihicul revine la starea iniţială (veşnic iniţială): nefericirea (sau hai să-i spunem... sărăcie spirituală).

Cel din urmă sentiment e asemeni omului care s-a îndoit de povaţa celui mai bun prieten, dar e lovit năpraznic de spusele celui care i-a vrut binele şi se întoarce mereu la acesta, spunându-i că a avut dreptate. Nu poţi spune în fiecare zi că eşti fericit; în schimb, poţi spune că te simţi nasol multe zile la rând şi nimeni nu va vedea în asta o abatere de la cursul vieţii.

Repetă de faţă cu prietenii tăi că eşti fericit pentru o perioadă mai mare de timp şi vei observa un accentuat scepticism în privirile/atitudinea lor în ceea ce te priveşte. Fericirea este fructul care nu-i oprit, dar nici accesibil oricând/oricui/oricum. Acest „şoc” benefic este episodic, nu uitaţi. Sărăcia de care v-am spus este actorul principal din propriul serial.

Dar, după cum bine ştim, ce-i frumos nu durează prea mult (sau avem senzaţia că nu durează mult). Important este să ştim să gestionăm clipele de fericire în spiritul efemerităţii acesteia (să fim pregătiţi să revenim la ordinary... foarte curând). Mai e ceva: şi fericirea e relativă :) Dar despre asta voi vorbi al’dată.

Postat in: ganduri,oameni,psihologie