luni, 24 septembrie 2012

Să nu ignorăm istoria

oameni umanitate istorie dezastre economie criza olitica decizii viata moarte razboi pace ganduri


Istoria omenirii, analizată în detaliu, nu este altceva decât o culegere în care precedentul e ridicat la puterea a 2-a, a 3-a, a 4-a... Ciclicitatea evenimentelor datorate erorii umane este mai omogenă decât cea generată de natură, să zicem. Dacă la Pământ ne este mai greu să determinăm cu exactitate când „toanele” lui vor reveni, la locuitorii raţionali ai acestuia e mai simplu de preconizat tendinţele.

Ştim că dacă ţările rivale se iau la ceartă (mai bine expun în modul ăsta), întreaga lume se va împărţi în două tabere, pe baza afinităţilor pentru declanşatoarele harţei. În funcţie de gravitatea ciondănelii, conflictul poate lua amploare şi hop, un război e iminent.

Mai ştim că de cineva îndrăzneşte să jignească lumea musulmană, a pus-o (am redat cât se poate de bine ce urmează să se întâmple cu cel ce-a făcut pasul acesta greşit)! Istoria ne mai spune că nu-i bine să te joci cu chibriturile (focoasele nucleare). Ea ne mai arată că petrolul e un combustibil extrem de inflamabil când vine vorba de colapsuri economice, iar lăcomia arde şi mai bine la foc mocnit (criza economică ce ne macină din 2008).

Religia este o componentă foarte importantă, atât din perspectiva spirituală ce adună/converteşte milioane de oameni sub acelaşi crez, cât şi din punct de vedere al economiei, constiturii statelor, vieţii, morţii, milei, torturii...

Politica şi deciziile luate de reprezentanţii acesteia au fost determinante în soarta omenirii. Istoria trebuie luată în seamă, căci este nuiaua care loveşte mâinile celor ce fac excese, culoarea roşie de la semafor, degetul mare de la mână ridicat în sus, sau călăul ce ţine toporul la câţiva centimetri de gâtul osânditului.

Dezastrele pot fi evitate dacă privim în urmă fără sfială, iar lucrurile bune pot fi de asemenea accelerate de vom arunca un ochi spre trecut. Cum erupţia unui vulcan poate fi aproximativ „diagnosticată” şi vieţi a mii de oameni sunt salvate, îmbolnăvirea unei naţiuni poate fi depistată din fazele ei incipiente. Eu spun că-i bine să evităm evenimentele precedente negative; avem cum. Tre’ doar să apelăm la „amintiri”...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu