Luminiţa de la capătul tunelului

Sursa foto

Fiecare din noi ne-am aflat în tunel (nu d-ăla de trec trenurile/maşinile prin el, ci perioada vieţii în care ni s-a părut că nu vom vedea niciodată lumina de la capătul său). Fiecare am văzut celebra luminiţă... Nu am conştientizat (poate), am avut ochelari opaci (puţin probabil) sau am fost prea preocupaţi să înotăm prin întunericul plin de curenţi puternici, dar „fotonii” răzbirii şi biruinţei asupra beznei i-am perceput în retina minţii.

Nu numai tu, ci şi eu şi noi toţi am trecut (nu o dată) prin acest făgaş trasat cu forţa prin stânca muntelui numit trai. Omenirea a îmbrăţişat lumina cu o avariţie nemărginită de-a lungul istoriei. Holocaustul, Războaiele Mondiale, sclavia, cruciadele, inchiziţia... Toate aceste „tuneluri” au avut şi o gură de ieşire, iar umanitatea a catadicsit să uite de lumină şi s-a supus cu bună ştiinţă buclei de cale ferată, ieşind şi reintrând în conul de întuneric.

S-a întâmplat ca trenul să şi deraieze, zăbovirea în gaura din pământ ducând Globul aproape de marginea prăpastiei. Dar totdeauna ordinea universală şi-a recalibrat parametrii şi oamenii au revenit pe drumul cel bun. Dorinţa de a vedea raza aia de la capătul acestei delimitări imaginare este foarte şireată. Pentru a o vedea, trebuie să treci prin furcile caudine.

Noi nu ne dăm seama, dar e riscant să vrem asta. Mai bine stăm în zona crepusculară, decât să parcurgem întunericul pentru o sclipire (e într-adevăr foarte strălucitoare, benefică, blah, blah, blah).

Dacă stăm să calculăm cât am fost „în bătaia zorilor” şi cât am fost sub amurg, vom vedea că doar un număr foarte mic de ani (raportat la perioada, să spunem, civilizaţiei) a fost sub pace. De s-ar declanşa în zilele noastre o conflagraţie mondială, eu cred că tunelul se va surpa şi vom rămâne sub dărâmături. Pe veci.

Postat in: ganduri,oameni