Se afișează postările cu eticheta twitter. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta twitter. Afișați toate postările

joi, 31 octombrie 2013

Scrisorile de dragoste şi câinii nedomesticiţi

 femei barbati Social Media Facebook Twitter Google + Whatsapp BBM ganduri iubire armata scrisori prezent trecut Ghiţă Ciobanul


A fost odată Scufiţa Roşie. Lupul cel şiret a răpit-o. End of story.

Când am auzit poveşti prăfuite din era scrisorilor, m-am uitat la noi, tinerii de azi. Avem acces la Facebook, Twitter, WhatsApp, BBM, Gmail, Yahoo, Snapchat (!), Google +... De oriunde, chiar şi din WC, incinta-gazdă a atâtor poze decente cu iubite ce se dau la lupi.

Revin la vremurile apuse, când tânărul îndrăgostit pleca încrezător în armată, lăsându-şi iubita înflăcărată acasă, visătoare la permisiile soldatului cu inimă de ciocolată. El şi ea nu ştiau de emoticoane, de offline messagges, de buzz, de poke. Ei îşi expediau toată dragostea prin Poşta Română, iar contactul destinatarului cu rândurile împroşcate cu cerneală avea delay, ay, ay, ay, şi nu ajungea să citească declaraţiile de dragoste în timpul necesar unei unde sonore de a ajunge de pe Lună la Houston, Texas. Aş putea spune că pe atunci iubirea se desfăşura cu viteza trenului.

Discoteca era deschisă 2 ore pe săptămână, vizionarea unui film pe VHS era mereu de evitat, căci iubita militarului detesta mirosul înţepător al ciorapilor împuţiţi din camera plină cu indivizi avizi după mişcările date pe fast-forward ale unor actori indieni mediocri. Lupii cei însetaţi după sânge fierbinte de iubite aparent abandonate erau, în timpurile alea, prin păduri, căutând hoituri de oi bolnave de-ale lui Ghiţă Ciobanul. Expunerea fetelor la viclenia câinelui nedomesticit tindea spre zero, iar parfumul din „email” (de deodorant de la turci) dăinuia în lobul creierului Scufiţei, nu cel aferent simţului olfactiv.

Azi, toată lumea e conectată, şi nu Nokia e responsabilă pentru asta. De mână cu tine, Scufiţa Roşie îşi face o poză la „hips” şi o trimite unuia pe Snapchat, mai îi dă un forward şi pe WhatsApp şi, între timp, cât tu îi cumperi îngheţată, mai bagă de-un checkin: „Cu iubi – at Parcul din Urlaţi”. Cam la viteza asta ajung lupii să adulmece hematiile zburdalnice ale „nevinovatelor”.

Aşadar, dragii noştri veterani, longevitatea unei relaţii din viitorul vostru – prezentul nostru – este de apreciat; nu, este demnă de maximă admiraţie! Nu e nevoie să vină cineva să ne „recruteze” cu arcanul. Scufiţa e-n primejdie la fiecare pas, la fiecare megabyte uploadat/downloadat, e un război rece-n desfăşurare, iar armele sunt la îndemâna oricui! Octeţii circulă la mişcare browniană, difuzia Social Media naşte fiare, naşte nevinovate, condamnă neatenţia. E un Revelion al lupilor în codrul luminat al internetului! E dracu’! :)

PS: lupul poţi fi chiar tu! Scufiţa Roşie chiar eşti tu! =))

miercuri, 11 iulie 2012

Suntem cărţi parţial deschise

ganduri oameni Twitter carti secrete aparente cunoastere prieteni


Toţi avem secrete. Cât de bine-ţi cunoşti prietenii? Crezi că ştii tot? Am citit ieri pe Twitter ceva care m-a făcut să scriu rândurile astea: „No one is who you think”. Sunt 110 % de acord cu acest „statement”. Dar nu-i vorba de făţărnicie, parvenitism sau teatru.

E vorba doar de doza de neîncredere pe care ne-o păstrăm (sper că toţi fac asta). E o toleranţă pe care-o acceptăm şi e o nuditate personală peste care nu trecem (ceea ce e bine). Replici de genul „Nu-l credeam în stare de aşa ceva” sau „Credeam că te cunosc” sunt argumente solide în susţinerea acelui tweet.

Nimeni nu ştie despre nimeni mai mult decât cantitatea de informaţii aferentă gradului de permisiune îngăduit de cel ce se lasă cunoscut. Şi regula asta e general valabilă. „Eşti ca o carte deschisă pentru mine” nu înseamnă „te cunosc în totalitate”. Cartea aia deschisă o citeşti, îi afli mesajul, ştii din ce-i confectionată, de cine-i scrisă, editura, numărul de pagini, ISBN-ul etc.

Dar nu ştii în ce circumstanţe a fost scrisă, ce a simţit autorul în dreptul fiecărei fraze sau dacă materialul de lectură finit e rezultatul unei ciorne sau al unui document Word ce cuprinde conţinutul cărţii cap-coadă (e banal, dar e un aspect pe care nu-l ştim; 100 % nu mai e 100 %).

Autorul a făcut jaloane printre cuvinte şi a lăsat să se strecoare doar ce a vrut. Poate ideea de ansamblu a fost păstrată doar pentru sine, iar cititorului i-a fost expusă o frântură din aceasta. Aşa e şi la oameni.

marți, 26 iunie 2012

Cel mai apropiat prieten

smartphone telefoane tehnologie tech muzica filme jocuri poze oameni Twitter Flickr Facebook Foursquare social media


Cât de apropiat eşti de telefonul tău? Înainte îţi făceai o părere (vagă) despre o persoană analizându-i atitudinea, fizicul (de ce nu?), vestimentaţia, modul de a se exprima. Astăzi poţi afla multe despre cineva „răsfoindu-i” acest device ce devine din ce în ce mai „mulat” (dacă vreţi) pe personalitatea posesorului său.

O să mă refer la mine şi telefonul meu. Am în el poze pe care le poate vedea oricine şi unele pe care nu aş vrea să le vadă nimeni (nu vă gândiţi la prostii; i’m not the creepy, pervert type :) ). Folosesc des agenda acestuia, reminder-urile fiind extrem de utile (mai ales că poţi să-ţi programezi „bobârnacul” să te lovească cu mult înainte de event-ul pe care nu vrei să-l ratezi).

Muzica e esenţială pentru mine, aşa că am playlist-uri pentru fiecare stare prin care trec sau vreau să mi-o induc. Am mii de sms-uri care sunt stocate-n memorie şi pe care nu le şterg (de lene): aici gradul de intimitate creşte, un străin putând să-şi contureze o şi mai bună părere despre mine.

Reţelele sociale sunt cireaşa de pe tort :) Cam la toate aplicaţiile am posibilitatea să văd conţinutul în prealabil încărcat şi-n modul offline, deci poţi să-mi vizualizezi perlele dacă te găseşti cu telefonu’ meu în plama-ţi înţeleaptă.

Mai mult, poţi vedea şi update-urile prietenilor mei din agendă, contactele fiind sincronizate cu Twitter, Flickr şi Facebook. Am aplicaţia Notepad pe care-o folosesc foarte des, având în ea email-uri, titluri de filme şi melodii, adrese, preset-uri la EQ (chiar :)) ) şi alte chestii mai mult sau mai puţin utile. Poţi să afli pe unde-am mai umblat, Foursquare-ul făcând treaba asta pentru tine. Tu? Ce pot afla despre tine prin intermediul telefonului tău?

miercuri, 9 mai 2012

Opulenţa şi gândirea

facebook twitter internet online web www battle versus opulenta prostie inteligenta useri romania 2012 masini vedete aplicatii poze cocalari pitipoance gucci de ras funny mark zuckeberg


M-am gândit eu mai demult să fac o postare ca cea de azi, dar fie am uitat, fie m-am prefăcut că am uitat. Azi mi-am amintit că m-am prefăcut că am uitat. Aşadar, Twitter versus Facebook în viziunea mea. In mintea-mi şi aşa agitată au loc cutremure de mare magnitudine când verific timeline-ul de pe #fb. Brain damage much? Sper că nu… :)

Incepând de la poze cu bot şi sfârşind la bust gol încordat (şi maţele şi le încordează), fieştecare individ din lumea lui Zuckeberg, ce suferă de Hi5 effect (aţi văzut, nu generalizez) lasă o dâră de melc vizibilă de la mii de wall-uri distanţă, scara Richter fiind “redesenată” pentru aşa zgâlţâieli internatutice.

Pozele de care vorbesc (epicentrele seismelor) sunt un păduche liliputan pe lângă aplicaţiile care (îmi) împânzesc timeline-urile: “Cât de alcoolist eşti?” (eu ştiu că e un motiv de mândrie ca “prietenii” tăi să vadă cât bei, virtual…), “Cu ce vedetă semeni?” (eu ştiu că bagi cu caru’ steroizi de vanitate în propriul ego…), “Ce maşină ţi se potriveşte” (eu ştiu că e mai mic efortul depus pentru a utiliza app-ul ăsta decât să te îmbraci bengos, să-ţi pui ochelarii aia de soare Gucci + gel şi să alergi după maşini TARI, parcate prin zone izolate din oraş…) şamd.

Vorbeam de cutremure şi scara Richter; hai să vorbesc şi de popularitatea (indusă) unui utilizator de Feisbuc. Numărul de comentarii/postare (eventual un citat celebru; mai pun şi eu câte-un citat câteodată, doar că nu-mi rod unghiile să văd feedback-ul), numărul de like-uri/poză sau numărul de prieteni sunt indicatori relevanţi ce îi ajută pe useri să-şi măsoare coolitatea. Până acum numai laude, nu?

Să trec la Twitter. De ce nu sunt 4 milioane de romani înregistraţi şi pe Twitter? Pentru că, evident, 9gag şi colectarea laicurilor sunt mai importante. Eu văd reţeaua de microblogging ca şi un club exclusivist (mă refer strict la România), unde dacă nu ai ceva de spus, nu ai ce căută în el. Dacă pe FB trimiţi cerere de prietenie, pe Tuităr câştigi prieteni fără să le ceri asta, bramburelile tale postate convingându-i să te urmărească. Mai fac o analogie? Mai fac.

Facebook este ca Florin Salam (folosesc oameni de pe la noi): opulenţă la superlativ, dar gândire mai subţire. Twitter este ca… (să aleg tot din muzică?) Oreste, frate! Am găsit. Inteligenţă la superlativ, opulenţă nema. In concluzie, Mark câştigă!!! (hehe, la abundenţă :) )

joi, 19 aprilie 2012

Amintiri din epoca de aur

de ras funny fotbal Messi ronaldo camp izlaz copilarie amintiri epoca de aur twitter facebook youtube serpi soparle minge tehnologie messenger sms oameni natura stadion cacareze


In Neoliticul meu (să zic acum 10-12 ani) jucam “folbal” la greu. Aveam un loc al nostru şi ne adunam în jurul unei mingii, aspirând la goluri spectaculoase (Ronaldo era pe atunci Messi-ul de azi) înscrise în poarta cu “bare” complexe (două pietre :) ).

Dar mereu era un risc. Terenul nu era aproape, telefon mobil nu aveam, iar închegarea echipelor se făcea pe baza promisiunilor din întrevederea anterioară :) Nu puţine au fost dăţile când am ajuns pe izlaz (“stadion” cu mai multe căcăreze decât iarbă) şi coechipierii erau în “cantonamente” de care aflam atunci şi acolo. Nu tu beep, nu tu buzz, nimic. Doar zumzetul albinelor şi glasul graurilor.

Mergeam la izvor des şi de vreo câteva ori am văzut şerpi care se holbau la speriaţii de noi. Acum erau deja pe Facebook, Twitter, Youtube… Pe atunci rămâneam doar cu amintirea, iar dacă eram 2-3 inşi şi povesteam unei gloate, nu eram crezuţi :)) Dovada? Nu era. Dacă exista pe vremea mea tehnologia şi accesul la informaţie from nowadays, serverele reţelelor de socializare aveau nevoie de mulţi fii şi fiice (la multe căcăreze şi şopârle lungi se cer mulţi Gb).

luni, 9 aprilie 2012

Era mai bine atunci

colt peacemaker western movies cowboy West whiskey alcohol alcool bautura ganduri Romania 2012 meseenger twitter facebook 1870 pampers oameni men barbati lege


Mă uitam la un western (am văzut tot ce-i bun şi pot spune că italienii erau daţi dr…’- e Săptămâna Mare, nu “dau răului”- în ale filmelor cu oameni ai vacilor) şi am ajuns la concluzia că în trecut (după 1870 să zic) era mai bine (la ei, nu la noi).

Oricine putea să fie omorât oricând (şi smardoii mor/mureau câteodată), oricine putea avea un pistol în teacă (mai cu ţeava strâmbă, mai cu gloanţe ruginite, dar avea), iar sintagma “iute de mână” nu era asociată (mereu) cu ‘oţia (cioarda).

Confruntările dintre masculi nu aveau loc pe tuităr/feisbuc/messenger, ci în bătătura oraşului (sau în bar/câmp/oriunde), cu spectatori numeroşi, drama aferentă şi suspansul ce oprea vulturii-n loc. Aveai ceva de comentat, gloanţele vorbeau (de fapt răneau, lezau muşchii striaţi sau chiar omorau guralivii).

Dacă azi un “dă-te-n plapuma mea”, “suge acadeaua” sau “te sparg” te fac zmeu (online sau offline), pe atunci numărul oamenilor omorâţi clădea reputaţia; dacă mai era şi-un preţ pus pe capu’ tău de bad boy (de fapt bad cowboy), femeile mişunau în jurul tău, şerifii-şi ascundeau armele în preajma ta, iar “vitejii” urbei râvneau la vătămarea ta (măcar) pentru un bad wanderer rating mai mare.

Un alt “laitmotiv” al acelor înfloritoare vremuri era whiskey-ul. Servit la micul dejun, gustarea din câmp, prânz sau cină, acest spirt medicinal (era deseori folosit la dezinfectarea locului pe unde plumbul încins intra, dar nu mai ieşea… fără ajutor) era leac şi pentru adulţi şi pentru copiii cu îmbalonări excesive ce aduceau “vânturi” nedorite la fundul lor fără de Pampers :)

Dacă în zilele noastre legea am face-o noi (like in the old times), c-un Colt Peacemaker, pe cine aţi împusca prima dată (glumeam [oare?], nu vă gândiţi la asta :)) )? Acum la modul serios, faceţi un exercitiu de imaginaţie şi transpuneţi viaţa de atunci (principiile ei) în anu’ 2012. Cam ce-ar ieşi? Câţi ar/am mai trăi? :)

joi, 1 martie 2012

Flirt modern

flirt cuceriri yahoo messenger facebook twitter tumblr femei barbati hi5 funny de ras block ignore unfriend 1 martie ziua barbatului bere ass hard


Suntem contemporani cu celebrul Tuităr, Feisbuc sau Yahu Mesingeăr. Antica scrisoare parfumată cu izmă stoarsă şi strecurată pe sub uşă s-a metamorfozat într-un DM, offline sau message. In pomul vrăbiilor poţi urmări mai îndeaproape activitatea lui/ei (băiatul/fata pe care vrei să îl/o cucereşti): i-ai dat follow şi poţi vedea tot ce postează, fără cereri de prietenii, fără drame. Mai îi dai un retweet (quote de fapt, mai adaugi şi un mic comentariu gen "cât de tare eşti", "nice pic"), mai un reply cu link la poze (i)relevante, poate, poate îţi va da follow (e un fel de "Xulescu accepted your friend request", în limbaj feisbuchian). Mai ciripeşti câte ceva după care mai pui un "cc + contul lui/ei", te oftici că nu te bagă în seamă, mai cauţi poze interesante pe Tumblr (dai numa' de fete dezbrăcate) şi muti frontul de luptă pe Hi5-ul cosmetizat, Feisbuc.

Aici e un pic mai anevoios procesul, dar asta până-ţi confirmă cererea de prietenie. Ai avantaj dacă ai "mutual friends" cu el/ea; de nu ţi-a pus Dumnezeu mâna-n cap, o/îl mai împungi (poke), îi laşi un mesaj cu "nu ne cunoaştem încă, dar suntem la un click distanţă din partea ta, pentru a se realiza şi acest lucru" şi aştepţi. Când ai zărit notificarea ce te anuntă că ai verde, binecuvântezi toti megabaiţii din tăt întrenetu' şi purcezi la explorat (vizualizare poze, diverse informaţii, check-in-uri etc).

Să apelezi la varianta "coward" (accesezi o aplicaţie gen "ai ieşi la un suc cu cavalerul/fecioara", sperând la o reacţie), la varianta din topor (îi laşi mesaj, invitând-o la un suc, fără să ştii măcar dacă numele de profil e cel real :)) ) ori alegi ticluirea unei strategii ample (like-uri la poze, iniţial, apoi comentarii săritoare la ochi, apoi abordarea pe chat, cu un elan generat de şutul primit în fund, aplicat prieteneşte de un elefant matur, postarea de... poze cu mărţişoare pe uăl, că tot e 1 Martie/poze cu bere, de ziua bărbatului)?

Pe mess e mai intim: o/îl abordezi cu un "bună" nevinovat, c-o remarcă la avatar, îndulcită cu zaharină, cu un contra-status (la "nu-s" pui "îs"; la "DND" pui "FFTD - feel free to disturb"; la "sad" pui "heapi"; garantez că vei atrage atenţia, după antagonisme ale statusurilor repetate cu sfinţenie :)) ), cu un "ms de add", "BUZZ - ah, scz, nu era pt tn" sau cu mesajul-bombă: "Din toate id-urile de pe saitul http://iduricudetoate.xxx, l-am selectat pe al tău, dar nu din cauza pozei de profil (pe 'reacu'), ci pentru că mi-a plăcut cum sună "slap_my_ASSassin"/"i_play_HARDware...".

Ah, mai e o metodă populară (?): dai mass (îl scrii un'eva şi-i dai paste doar în fereastra lui/ei, dar te adresezi la persoana a II-a, singular; nu adaugi "mass" după mesaj) şi de-ti răspunde, ai scuza/justificarea că era adresat tuturor, iar de nu, rămâi masscă :)) Când ştii că ţi-a ieşit pasenţa? La izbirea ochilor de: "block", "unfriend" sau "ignore".

duminică, 12 februarie 2012

Lumea întreagă în palma ta

nokia blackberry htc samsung motorola iphone android windows 8 ios youtube tweetdeck echofon smartphone 2012 facebook twitter tweetdeck plume hootsuite seesmic flickr picasa k9 mail gprs edge 3g 4g


Cât de apropiat a devenit telefonul pentru oamenii contemporani cu iPhone 4S, Samsung Galaxy S II, Motorola Droid Razr Maxx, Htc Sensation XL, Blackberry Bold 9900, Nokia N9, Sony Xperia S (modele de top de la branduri de top)? Ai o poză de şeruit? Pac, Instagram/Picasa/alte aplicaţii fac treaba după câteva atingeri.

Ai ceva de spus? Echofon, Plume, Seesmic, Hootsuite, Tweetdeck (aplicaţii mai populare) sunt mai mult decât eficiente în a facilita împărtăşirea trăirilor şi experienţelor pe Twitter sau Facebook. Simţi nevoia să te relaxezi? Playlist-ul muzical sau colecţia de filme din memoria telefoanelor din ce în ce mai mare îţi oferă şansa să dai "next" pentru câteva ore şi tot nu ai termina de ascultat/vizionat tot ce ai în device-ul tău de buzunar (se termină bateria înainte să treci prin tot conţinutul/ai Youtube-ul ca şi alternativă).

Te plictiseşti? Mii şi mii de jocuri compatibile cu platformele de la ora actuală (iOS, Android, Windows) stau la dispoziţia utilizatorilor, ce le pot downloada din market-urile specifice, cu sau fără bani. Ai nevoie de tool-urile din birou, dar eşti pe drum? Office-ul este acum accesibil pentru majoritatea terminalelor, indiferent de platforma pe care rulează (chiar şi pentru generaţiile vechi ale sistemului de operare s60).

Vrei să imortalizezi un moment/înregistrezi un clip video? Performanţa camerelor foto cu care sunt dotate smartphone-urile din ziua de azi creşte, rezolutia HD fiind un must, dacă se vrea ca un producător să nu iasă din cursa concurenţială acerbă de pe piată. Poşta electronică? Nicio problemă, conexiunea prin wi-fi sau GPRS/EDGE/3G/4G este un standard la telefoanele de acum, iar de ai mai multe conturi de e-mail, aplicaţia nativă sau una ce poate fi downloadată (K9-Mail, pentru Android, de exemplu) rezolvă şi problema administrării simultane a acestora. Si m-am referit strict la telefoane.

Piaţa tabletelor însă, e în continuă creştere, iar foarte curând acestea vor fi alese ca şi partener de lucru/entertainment/orice activitate ce poate fi efectuată pe un laptop, în detrimentul celor din urmă. Ce am văzut prin filmele SF, începe să prindă viaţă chiar acum, as we speak.

PS. Aştept cu nerăbdare lansarea Windows 8, ce se preconizează a fi un sistem complet schimbat faţă de cel cu care ne-am familiarizat în atâţia ani.

joi, 9 februarie 2012

Trei predicţii în Social Media pe 2012

youtube twitter twitmusic social media beatport google plus pinterest amazon beatport 2012 mashable


Citeam aici despre predicţiile pe 2012 în Social Media. Ce mi-a atras atenţia: "Youtube takes the lead", "Youtube rises to top of mind" şi "More social players will join".

Primele două sunt legate de portalul numărul 1 în materie de video sharing, achiziţionat de Google in 2006. Nu am îndoieli în ceea ce priveşte evoluţia lui accelerată, care-a împins site-ul la peste 4 miliarde de vizualizări pe zi. O funcţie care-ar face şi mai eficientă şi profitabilă activitatea celor de la Gugăl (în opinia mea; dacă o vor implementa, imi cer drepturile, e ideea mea :)) ) ar fi oferirea posibilităţii vizitatorului de cumpărare a melodiilor direct din iutub (semnarea unor parteneriate cu casele de discuri, portaluri ca Beatport, Amazon, iTunes, etc).

Cred cu tărie că acest feature ar schimba radical piaţa muzicală internatională şi, implicit, popularitatea paginii ce-a creeat vedete, dezvăluit secrete, iscat zâmbete şi asa mai departe. Twitter a venit cu Twitmusic, care câştigă tot mai mulţi utilizatori pe zi ce trece, iar butonul "buy this song" este cam ce-aş vedea util şi în Youtube.

În ceea ce priveşte a 3-a predicţie ce mi-a sărit în ochi, sufocarea online-ului cu noi şi noi reţele de socializare a început mai demult. Că 2012 va fi apogeul răsăririi acestora, mă îndoiesc. Consider că pe măsură ce oamenii se vor înscrie şi pe alte reţele, indiferent de cât de noi sunt, vor exista şi alţii care vor vrea să câştige o pâine din asta. Când nu vor mai fi useri "vacanţi", probabil că şi Social Media îşi va trasa graniţele, dar mai e mult până departe. Cum au mai spus-o şi alţii, Pinterest va fi de interes anul acesta, vehiculându-se că deja genereaza trafic mai mare decât Google +. Time will tell.

marți, 7 februarie 2012

Apelul telefonic, sms-ul şi internetul

facebook twitter yahoo messenger whatsapp viber kakaotalk skype smartphone sms mercedes social media


Mai se trimit sms-uri în ziua de azi? Mă întreb şi vă întreb deoarece tot mai multă lume are acces la internet, mulţi devin posesori de smartphone-uri, capabile să trimită mesaje/apeleze prin intermediul unor aplicaţii ce respiră pe bază de internet şi nu credit (WhatsApp, Viber, Kakaotalk, etc).

joi, 2 februarie 2012

Apocalipsa online-ului

de ras funny twitter internet facebook google youtube mms televiziune ziare cluburi CD DVD Chuck Norris ai se eu te pego


Cum ar arăta anul 2012 fără interneţi:

- lipsa Facebook-ului ar scoate pe bandă deprimaţi;

- lumea n-ar mai fi cu zâmbetul pe buze, că poantele de pe 9GAG nu le face oricine;

- am asculta doar ciripitul vrăbiilor, că pe Twitter nu l-a adus barza încă;

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Cocalarul - Întoarcerea

facebook de ras funny chuck norris eminem tupac romania cocalar facebook twitter social media 50 cent bani


Din ciclul sintagmelor populare "Sunt şmecher şi am valoare", această lucrare de dizertaţie va avea titlul "Impactul cocalarilor în online". Vremea când Haifaivul mânca bandwidth-ul, iar smartphone-urile aveau antenă şi ecran de înaltă rezoluţie (alb-negru, de 2 inci), tendinţele de etalare a avuţiei (salariul de 5 milioane de lei vechi schimbat în bancnote de 100 de mii), a creditului de pe cartela PrePay (dacă ţii "smartphone"-ul la ureche, nu vorbeşti neapărat la el - "Relaţii cu clienţii" e partener de dialog, când îi aglomeraţie şi oportunitate de laudă :)), a masei musculare tonifiate la sală (când era vizibilă, consecinţa imortalizată aparţinea datului cu sapa, hârleţul sau mulsului vacilor, ceea ce nu-i o ruşine, dar show-off-ul a la gym e iritant; când nu erau vizibile pătrătelele şi bicepşii, măcar erau arătate mâinile şi stomacul gol), a maşinii (dacă stai rezemat de un bolid, cu ochelari de soare, în noapte, nu înseamnă că-ţi şi aparţine), nu a apus.