Regret

Sursa foto

Regretul. Căinţa. Părerea de rău. Remuşcarea. Spune-i cum vrei. Cât cântăreşte el în balanţa necalibrată numită viaţă? Ne naştem, articulăm cuvintele, mergem, studiem, trudim, murim. Sentimentul de azi se întrepătrunde armonios cu elementele sumarului. Conştientizarea lui zbârceşte pielea în grimase, zdrobeşte spiritul, stinge nimbul gri al eului, bagatelizează intenţia în sine etc.

„Arată-mi-l cu degetu’ pe cel care n-are niciun regret”, ar suna blamarea-eschivă a unui trecător interogat fugitiv. Omul-prototip nu ar avea motive să se căiască, dar hei, cine-i prototip?! Până şi prototipurile antropice au hibe, că doar sunt făcute de omul neprototip. Aşadar, exemplul perfect nu există, cel puţin nu pe la noi. De ce apare mereu remuşcarea? Răspunsul superficial ar fi: oamenii greşesc, e în firea lor.

Chiar absenţa greşelilor (sau a absenţei abundenţei lor) e motiv de regret, deci răspunsul superficial cade (d-aia i-am şi pus eticheta asta). Monotonia e motiv de regret. Abstinenţa e motiv de regret. Impulsivitatea e cloşca regretelor... Chiar şi mercenarii au regrete! Cu scobitoarea nou-nouţă-n gură, stau şi mă gândesc la natura omului din mine şi din tine. Nu mă ajută, aşa că sorb din bere.

Bingo! OAMENII SUNT SLABI. Rezultatul operaţiei 5% alcool supra 10 înghiţituri a elucidat „misterul” (n-am descoperit apa caldă) ce a fost eludat de scobitoare. Analiza umană SWOT are ditamai W-ul. Nesiguranţa siguranţei şi anemia S-ului împovărează mintea şi trupul (deja istovit de vrăjmaşul imponderabilităţii), slăbindu-l. Sudoarea e slăbiciunea ce părăseşte corpul, a zis cineva. Eu spun că regretul e lâncezeala minţii evacuată prin... nu, nu avem ţeavă de eşapament.

Realizată cu schepsis, analiza aia mai scoate la iveală ceva esenţial: FIECARE OM ARE O DOZĂ DE BUNĂTATE. Regretul, acest cocoşat de la Notre-What?, în proporţie de x% [ponderea căinţei din bunătate diferă de la individ la individ; „îmi pare atât de rău că nu i-am mai dat un pumn” :) ], e apa regală ce atestă puritatea aurului din om. Nu e bine să ai regrete, dar ai. Nu abuza!

Mai mult »

Sporturi de vară

Sursa foto

Sporturile de vară îmi plac cel mai mult şi fac parte dintr-o „comunitate” de oameni care îndrăgesc asemenea „activităţi” estivale. Mie îmi place soccer-ul. Berea este mingea fotbalului de plajă pe care-l practic aproape zilnic, timp de 3 luni. Ştiu sigur că mereu când lovesc mingea, se va lăsa cu goluri (multe).

În weekend devin golgeter :D Acest sport are avantajele lui: nu oboseşti, treci mai bine prin caniculă, nu te alegi cu febră musculară, te simţi foarte bine, are efecte benefice asupra organismului (rinichii sunt treziţi din letargie) şi (cel puţin pentru mine) e un izvor cu debit imens (comparabil cu cel al Amazonului) de inspiraţie.

Fotbalul ăsta pe care-l practic eu, spre deosebire de cel tradiţional, nu are vacanţă, vara fiind miezul campionatului :) Dar cele două surori (vitrege) au şi similitudini: depind destul de mult de condiţiile meteorologice, golul e considerat reuşită (sticla-i goală, ai „marcat”, mingea îi în poartă, e gol), dacă ai şi „spectatori”, te desfăşori mai bine, poate fi practicat la orice oră, poţi aluneca pe gazon (la cel tradiţional ştiţi cum e, la „celălant” tre’ să beţi câteva beri să aflaţi cum stă treaba) şi, ce-i esenţial, it’s just for having fun :)

Aşadar, spor!

Mai mult »

Potecile din viaţa noastră

Sursa foto

Se spune că fiecare om merge pe drumul lui (alege, îi este ales deja sau nimereşte pe acea cale). Şi cu asta am încheiat filozofarea. Ceea ce vreau să dezbat nu are nicio legătură cu esenţa vieţii (prea deep pentru mine; dacă nu beam berea asta probabil că despicam firu-n patru şi cotrobăiam prin misterele existenţialismului).

Voi vorbi despre potecile (la propriu) ce iau naştere după prelungi parcurgeri ale aceluiaşi traseu, „cărarea” fictivă devenind bătătorită. Prima este poteca setei de cunoaştere (sună atât de bine!): drumul parcurs din pat până la frigider întru calmarea hipotalamusului (în primul rând), adăparea spiritului (în al doilea rând) şi alăptarea celulelor ce au episoade de isterie cu laptele primordial – berea (nu în ultimul rând).

Această potecă a ştiuturii, a cărei localizări (chiar şi prin bezna casei) numai bărbaţii însetaţi de pricepere o ştiu, intră-n componenţa patrimoniului masculin şi reprezintă un edificiu omniprezent, neînţeles de femei, un adevărat „obiect” ce va fi lăsat moştenire generaţiilor viitoare (prin testament).

În strânsă legătură cu această cărare mistică este poteca ce duce la templul de meditaţie – WC-ul. Una fără cealaltă nu poate exista! Fie că se creează o bifurcaţie din cea care duce la pat, fie că e comună cu cea care duce la frigider (= )) e ceva!), dualitatea bere-budă e la fel de închegată ca cea a binelui şi răului.

La femei, taina căii e cam vagă. Pe principiul „toate drumurile duc la Roma”, cărarea cea mai călcată-n picioare de ele duce mereu la o oglindă (că-i în baie, că-i pe hol, că-i în poşeta de pe noptieră, se pun bazele unei intersecţii/sens giratoriu/fundături). Sticla de reflexie are prioritate! Simţul potecii depinde de la individ la individ. Important e unde ajungi, dar foarte important e de unde începi (iar am dat-o-n fraze ce necesită o tălmăcire :) )

Mai mult »

Jay Lumen - Hello May, Hello June

Unul din producerii mei preferaţi din zona tech-house-ului a lansat de curând o piesă ce prevesteşte venirea verii :) La 123 BPM e ideală pentru a fi pusă pe terase, în warm-up seturi sau în playlist-ul iPod-ului tău, special creat pentru o zi de lenevire pe şezlong.

Ritm cald, plăcut şi numai bun de facilitare a consumului de bere (mă rog, am exclus alte băuturi, proiectându-mi în imaginaţie scena în care eu ascult piesa asta; merge şi un fresh de portocale ;) ). Enjoy!

Mai mult »

Cârciuma şi şcoala - prospect

Avantajele şi dezavantajele unui birt în proximitatea şcolii/facultăţii.

Pros:

1. Te poţi bucura/necăji la capacitate maximă când iei o nota bună/rea, pici la un examen etc (berea, vodka, ginul, vinul sunt cele care te “felicită” cel mai eficient; uitam de suc :)) ).

2. De ce să chiuleşti şi să mergi în parc (căpuşele sunt însetate), când poţi urmări un meci la elsidiul din bar, alături de ceilalti păcătoşi?!

3. In veceul instituţiei de învăţământ poţi fuma, dar e mizerie, pute urât (am evidenţiat ostilitatea mediului printr-o licenţă poetică) şi ai mereu sindromul spionului (paranoia te ţine în priză şi te trezeşti cu un chiştoc la al cărui regres nu-ţi aminteşti să fi contribuit :) ), pe când la crâşmă inhalezi nicotina-n voie şi poţi folosi caietul studenţesc pe post de scrumieră (din greşeală), fără să ai remuşcări.

4. Decât să bei cu el/ea (pronume-fantomă ce substituie băiatul/fata cu care vrei să discuţi mai mult decât subiecte legate de geografie/economie/schoolrelatedthings) un Teddy (de morcovi, bleah) pe banca proaspăt vopsită de la monument (generic vorbind), mai bine bei un cappuccino vienez (din nou, generic vorbind; băutura aleasă depinde de locaţie şi preferinte/buget), tolănit pe-o canapea (nice and cozy).

5. Poţi înjura în voie. Nu-s profi prin preajmă (?)

Cons:

1. Dacă intenţionezi să te întorci la ore (sârguinciosule), să ştii că bodegile nu-ţi oferă la un pa’ar de whiskey un căţel de usturoi (sau scorţişoară… sau leuştean :) ). Vei duhni a alcool şi vei ajunge (probabil) în biroul directorului (rectorului, rectului, ului, lui, ui, i…).

2. Crâşma de peste drum nu e casa ta! Se întâmplă frecvent ca elevul/studentul să zăbovească în birt şi chiar să doarmă acolo. Don’t be a fool, stay in school (construcţia asta inspiraţională-ish e la fel de relativă ca şi cantitatea de alcool ce te bagă-n categoria oamenilor în stare de ebrietate).

3. Numărul absenţelor e direct proporţional cu cuantumul orelor petrecute-n cârciumi. Nu ţi le va motiva nimeni (etic vorbind :) )

4. Deprinderea cu mersul la toaletă (foarte des) din sânul barului e dăunătoare vezicii tale în sânul locaşului de studiu (încearcă să ceri voie profesorului de 2 ori/oră pentru a te uşura). Socoteala de la bufet nu corespunde cu cea de la şcoală (mămuchistic vorbind).

5. Cel mai mare dezavantaj al locaţiei (ne)faste a birtului este reprezentat de lipsa de concentrare din timpul cursurilor (ispita e mare, chemarea apasă; e echivalentă în intensitate cu influenţa şoaptelor lui Lord Voldemort asupra lui Harry Potter :) ).

Mai mult »

Mare e căldura!

A venit căldura. La o analiză light a parcului însă, nu prea vezi picioare dezvelite la fete/femei (vorbesc de parcul mare în care am fost eu). Da’ de ce? :) Cum am mai spus şi în altă postare, există nişte semne care-ţi arată schimbările în natură.

Exemplu: patronii chioşcurilor încep să pună frigiderele-n priză (“Berea sunt calde, fetele e leşinate de căldură, e multe rebuturi!”). Eu am purtat tricou pentru prima dată-n anu’ Apocalipsei (sună mai dramatic decât „2012”). O mână de oameni au făcut bae în mare/lac.

Câţiva bătrânei s-au uşurat la umbra pomilor (veceurile eco sunt heat unfriendly :) ). Lumea nu stă tolănită-n iarbă de teama căpuşelor (tot un semn al venirii căldurii e). Ochelarii de soare abandonează husele şi se lasă găzduiţi de piramida nazală (Chiar şi noaptea: “pentru şmecherii adevăraţi, soarele nu apune niciodată”).

Aşadar, fetelor, jos textila! :) Lăsaţi radiaţiile să vă prăjească (nu mai daţi bani la solar). Ah, uitam. Anything can be a catwalk. The cellulite is bliss.

Sursa foto 1 si 2

Mai mult »

1 Mai - o vacanţă "plină"

Sursa foto

1 Mai Muncitoresc s-a transformat în 2012 (şi nu numai în anu’ ăsta) în Lenevesc (ceea ce e foarte bine :) ). De fapt şi-a mai luat şi o remorcă (ziua de 30 aprilie). Oficial, campania electorală începe pe 11 mai, dar cu prilejul (formularea asta e-n sinonimie cu “fie ca” şi “cu ocazia” din felicitări) acestei mini vacanţe, candidaţilor de la locale li se oferă oportunitatea să ......eze precoce (foarte deplasată analogia :)) ).

Un mic, o bere şi un petic de iarbă verde n-a dăunat nimănui, mai ales dacă-s moca :/ De ce să voteze morţii (există precedent în România) sau de ce să li se facă vize de flotant unor nomazi, când aerul fresh de pădure/munte/mare e stimulentul perfect pentru cei ce (încă) mai respiră?!

In ceea ce priveşte Ziua Muncii, a picat ca nuca-n perete, dar acest aspect nu este un impediment în calea distracţiei. La ce să mă aştept? Bătăi, ambuteiaje, accidente, gunoaie (multe), dar şi voie bună (este?). Mai am câteva remarci de făcut. Dacă te afli la firul ierbii, nimeni nu te va condamna că micţionezi în văzul tuturor (relativ vorbind, în general, absolut vorbind, în particular; am văzut oameni exhibiţionişti şi dezinhibaţi de alcool care-şi relaxau vezica oriunde, numa’ lume să fie).

Alt capitol: telefoanele pierdute. Ferice de cel ce va avea o abordare agresivă asupra naturii (urcuşuri, cocoţări, coborâri abrupte), căci al lui device amintire-i va fi (şi Doamne fereşte, se va alege şi cu oase rupte). Gagici (luaţi sensul unisex al cuvântului) vor fi. Acum depinde de fiecare-n parte cum va fructifica această “mană cerească”.

Prefă-te că ai picior de lemn (loveşte mingea în direcţii favorabile ţie :) ), fii milostiv şi ajută-ţi semenii la nevoie (în cucerirea unei stânci, la grătar, vezi tu) sau pune-te portar (=))) ) în echipa străină care e incompletă (limita e cerul… nu chiar). In încheiere, un mic sfat: ia hârtie igienică la tine; you never know :)

Mai mult »

Încă 10

Sursa foto

Alte întrebări fără răspuns.

1. Cât timp va mai trece până când România va avea nevoie de resuscitare?

2. Care-i diferenţa dintre o femeie frumoasă şi sfioasă şi o femeie frumoasă şi tupeistă? :)

Mai mult »

Răspunsuri la întrebări existenţiale

Sursa foto

Din ciclul întrebărilor existenţiale gen “Î: Când se termină copilăria? R: Când te-ai m_ _ _ _ _ _ _t prima dată” (jucăm spânzurătoarea? :) ), dau curs unei tentative de răspuns la o altă interogaţie de mare însemnătate: când ştim că a venit primăvara?

Mai mult »

Aburi de weekend

Sursa foto

Ziua de duminică reprezintă pentr-un alcoolist ziua de odihnă, ca şi pentru ceilalţi oameni, doar că parametrii normali ai “muncii” (consumul de apă cu bule, apă însângerată, apă chioară etc) sunt comutaţi pe modul stand by (Graniţele stomacului sunt deschise, căci vameşii se odihnesc şi ei, nu?).

Se trezeşte la 10 dimineaţa (sâmbătă noapte s-a luptat cu câteva baterii de vin amăgite cu două sticle de Borsec), îşi loveşte tâmplele ca ultimul luptător “alintat” de Jean Claude Van Damme în “Sportul Sângeros” şi întinde mâna spre noptiera de lângă pat unde este un pahar cu apă (nu în concentraţii considerabile).

Strânge ochii (“ - Ce avem de mâncare azi? – Orez! – Iiiii!”; ca “chinejii”) şi serveşte micul dejun: ţuică, şuncă, ceapă, iar ţuică şi 200 de ml de apă, căci i s-a îmbujorat gâtlejul. Urmează programul de relaxare: şprit (1 sticlă de Jidvei + 300 ml de apă minerală, că nu-i vară), bere (Bucegi, inima Carpaţilor; 2 sticle de 2,5 litri), orarul de weekend pentru borât (dacă le amesteci, o păţăşti).

E 6 după-amiază; zumzetul albinelor şi ciripitul păsărelelor sunt percepute de alcoolist ca şi refrenul melodiei “4 nopti şi 4 zile” (soundtrack-ul vieţii lui, evident). Heliocentrismul lui Galileo Galilei s-a modificat un pic spre seară, băutorul chibzuit plasând Luna în centrul Sistemului Solar :))

La culcare, ca dup-o zi de relaxare, a tras un bitter sec (grimasă particularizată pentru fiecare tip de băutură), a simţit pret de câteva secunde rotaţia Globului (când eram mici şi ne-nvârteam până ameţeam, apoi ne opream, you know :) ) şi-a picat secerat pe pat (lângă el). Scriu de azi pentru mâine, cât e treaz (interviul a fost convertit în povestire, dialogul fiind mai mult decât fracţionat; subiectul, spre finalul interogatoriului, a clacat: a deschis butelca de pălincă de sub pat).

Mai mult »

Vicii de pe lumea ailaltă

Avem vicii. Toţi. Unii beau Cola (alcool), alţii analizează ciocolata cu limba, mulţi fumează etc (limita dintre viciu şi dependenţă e subţire, faptele la care subiecţii recurg pentru a-şi satisface dorinţele divulgând natura acestora).

Eu beau bere. Imi place mult. Dar nu-s dependent. Nu intru-n sevraj de fiecare dată când nu văd o sticlă/cutie în frigider. Nu-mi vând chiloţii pentru a avea bani de olovină. Argumentele pro non-dependenţă pe care le-aş putea enumera îmi vor susţine justificarea. Că aş prefera o bere în loc de apă minerală, e alt aspect, dar nu-i un viciu ascuns al produsului George Doga (vară, soare, mare şi tot tacâmul; iarna îi mai bun vinul :) ).

Pariurile, această boală molipsitoare, m-au atras în mirajul lor (nu-i atât de intens ca cel al deşertului, dar e ceva) în timpul facultăţii, dar am ajuns la concluzia că nu-s decât o falsă pasiune, care, de îndată ce-i stinsă, aşa rămâne (poate mai fumegă răzleţ :) ).

Am şi alţi tăciuni fumegânzi (ca tot omu’), dar niciunul nu cred că va lua foc şi mă va incendia cu patimă. Am auzit de gesturi extreme întru adăparea dependenţei (de droguri, mai ales de droguri), cu deznodământuri tragice, familii destrămate, self-uri ruinate, moarte, însă nu am auzit/văzut până acum aşa ceva: doi bărbaţi din judeţul Dolj au furat un pachet de ţigări chiar din coşciugul unui mort :)

Nu sunt mirat (distrat chiar) de fapta lor în sine (cazuri de profanări de morminte au mai fost şi o să mai fie), ci de şteamătul ce i-a împins pe indivizi să apuce hârleţu’ de coadă şi să “răstălmăcească” ţărâna în care vor ajunge şi ei (şi noi). Stirea asta mă duce cu gândul la bancu’ ăla ce se-ncheie cu “pentr-o mână de fasole” :))

Ce mă liboveşte şi mai tare este lipsa răspunsului/multitudinea stranie de răspunsuri la întrebarea “De ce au îngropat biata femeie cu un telefon mobil şi ţigări la ea?” Pe lumea ailaltă o fi semnal (or prinde şi 3G?)? Pe cine va suna şi mai ales, cum îşi va reîncărca creditul (şi bateria)? :) Enough (fără miştouri)! Viciile sunt permise, mai ales acolo, jos…

Mai mult »

Scenarii de weekend #10 - aniversare

Sursa foto

Alinierea lui Jupiter cu Venus de acum câteva zile prevestea al 10-lea episod (aniversar, de altfel) al Scenariilor de weekend. Acum, la vreme de seară (zi/dimineaţă/noapte; poate am cititori din Papua Noua Guinee), o să încerc să mă revanşez faţă de toate personajele care m-au ajutat să fiu sublim (chiar nu cred) şi să asortez umorul cu ironia şi pildele. Cum voi face acest lucru? Prin eroica tentativă de a corci conexiuni sentimentale între protagoniştii eşecurilor din cele 9 episoade (nu-mi va ieşi, dar merită strădania :) ).

Băiatul cu probleme de digestie, ce-o idolatriza pe sărbătorita căreia i-ar fi ridicat statuie, s-ar potrivi cu Maricica din Pârţeştii de Sus . Justific asocierea cu faptul că cea din urmă s-a mulţumit c-o vacă (de la Mitică), prăjituri şi sampanie (de la celălalt pămpălau din sat); socot că statuia celui cu maţul sensibil îi va deschide ochii iubitoarei de animale şi vin spumos :)

Visătorului din club îi ţes un viitor alături de Spritonela, tipa căreia îi plăceau mai mult adidaşii victimei decât fiinţa ce-i purta. Dacă simte că poftele ei sunt canalizate spre încălţăminte, poa' s-o scoată-n club şi s-o îmbete, preferinţele ei revenind la stadiul iniţial (cât ţine efectul alcoolului, Spritonela îl preferă pe el).

Lui Ciumpalac i-o recomand pe Otilica, fata care-a preparat un ceai într-un timp record (:D). Pe ei doi îi văd bine, atât timp cât relaţia lor rămâne virtuală (adidaşii ăia au ceva anume; pe messenger nu pot fi văzuţi, deci sentimentele ei nu vor fi abătute :)) ).

Consider că Lătăreţu' (Sportivul pur sânge, asemeni unei cutii de Heineken umplută cu bere "Bere". Da! Chiar exista bere cu acelaşi nume :) ) s-ar integra bine în epoca primitivă, N'didi fiind consoarta ideală (ar putea să alerge în spaţiul vast al câmpiei pe care pasc mamuţii). Ca şi animal de companie, îi recomand un pui de lup.

Pe Mitică, eternul îndrăgostit (cu încălţări "curate"), îl văd împreună cu Săndica, tipa căreia îi plăcea jogging-ul, dar nu pentru beneficiile aduse corpului ci pentru beneficiile aduse spiritului (cu cât e mai arătos şi potent, cu atât aleargă mai tare). Mi-o imaginez gonind pe uliţele satului, cu vaca-n lesă, Rotweiller-ul în cuşcă şi gumarii în picioare.

Pe tipa din club (ce-a plecat acasă cu maşina "unchiului") i-o dau în primire lui Jean (bogatul şiret), s-o înveţe minte şi mai ales să-i arate cum e să-ţi plăteşti taxiul :)) Mogorogea, băiatul ce-a trecut de la agonie la extaz şi de la calmitate la psihoză, va avea parte de compania şi şarmul înşelător al Iosefinei. Ea chiar ştie să mintă frumos şi, pentru că a avut experienţe neplăcute în trecut, are acelaşi id şi pentru "iubiţi" şi pentru clienţi (va coordona cu precauţie maximă cele două grupuri distincte, celulele lui Mogo "mâncând" ce se cuvine, fără să apeleze la canibalism).

Genoveva, după păţania uneltită de Jean, nu o să mai agreeze nici plimbările cu taxiul (tre' să plătească), nici bărbaţii înstăriţi (fumul de "caugiuc" torturat de un bolid e înecăcios). Va fi fericită alături de M'chumba, care-o va plimba cu asinul, iar în loc de fum va inhala miresme bălegoase (nu sunt toxice, ci bio :)) ).

Pe ultimul candidat, Bartolomeu (consumatorul feroce de parizer), îl cuplez cu prima zână a scenariilor, sărbătorita. I se va alătura în dansul modern african, dând jos din grăsimile acumulate de la prea mult salam. Are stomacul tare, aşa că va face şi pasul următor, spre deosebire de cel care acum o dezmierdă pe Maricica :)

Si uite aşa, colac peste pupăză, mi-am spălat păcatele şi toata lumea e fericită (nu). Săptămâna viitoare va fi un alt scenariu, dar rămâne de văzut dacă de la episodul 11 încolo voi anima tot un el şi o ea.

Mai mult »

Alcoolul - un psiholog înnăscut

Sursa foto

Terapie prin alcool. Da, există şi aşa ceva (off the record :) ). Indiferent dacă ai fost părăsit/ă, concediat/ă, ai avut un deces în famile etc, băutura cu spirituş îneacă tragismul în aburi de... resemnare (îndoapă un borcan de 500 de grame cu un kil de vibe-uri negative, împinse cu dosul unei linguri de lemn, ce-i drept) mult mai bine decât un psiholog care pretinde că te ascultă (îşi concentrează aurora boreală neuronală asupra felului de mâncare ce trebuie comandat diseară).

Mai mult »

Toate femeile-s mame

Sursa foto

Vremurile în care de 8 martie sărbătoream "Ziua mamei" sunt demult cufundate-ntrun fum dens, expirat de eşapamentul unui Trabant aflat la a n-a tinereţe (recondiţionat pentru a n-a oară). Spuneam o poezie la serbare, confecţionam o felicitare din... scoici, scriam cu mâna dreaptă câteva rânduri într-un mod stângaci şi gata. Astăzi titulatura veche şi-a extins valenţele de sugativă a portofelelor şi a ajuns la numele de "Ziua femeii", cuprinzând armonios toată suflarea feminină.

Precizam aici cum mâine savana africană va fi creditorul de top, leii pierind cu viteza glonţului din câmpia de ierburi înalte (buzunar). Dacă de 1 martie am dat flori şi mărţişoare, pe 8 acestea sunt nişte accesorii insignifiante. Cadouri, seri fierbinţi, streaptease, mulţi bani (la chilot), onomatopei ce exprimă (in)fidel exultarea (simultane cu mâinile fâlfâite în zona gâtului în semn de... condescendenţă fată de bărbatul ce se ondulează asemeni graficului frecvenţei lui Hertz, înveşmântat cu toalele lui Adam, după gustarea mărului :) ), dezlănţuirea instinctului animalic (până pe la 12:30 - 1:00 noaptea, când au acces şi soţii/iubiţii/amanţii; then back to normal :) ) şi aţâţarea hormonilor până la cotele mişcării browniene, alcoolul fiind dezinhibatorul comun.

Să recapitulăm: februarie este luna iubirii, iar martie luna primăverii; a fost Valentine's Day (money), Dragobetele (more money), 1 martie (the wallet is shivering) şi ziua de mâine (the lion females mourn their husbands; the wallet is empty). Acesta este finalul apoteotic al finanţelor, unde portofelul este zeificat, trecând de la statutul de erou la cel de zân al penuriei.

"Ziua bărbatului" s-a inventat pentru a evidenţia existenţa mărunţişului scurs printre degete (deşeu al evenimentelor anterioare), berea fiind afrodisiacul cel mai accesibil în vremuri de restrişte :)) De la muşcarea mărului pân-acum, femeia a avut întâietate (chiar şi păcatul strămoşesc a avut privilegiul de a fi comis de ea :D ); noi am rămas simple ramificaţii de pom, ale cărui roade sunt gustate de verişoarele Evei (dacă papilele lor gustative nu se arată mulţumite de ce simt, taie întreaga creangă şi merg după alte rozacee :)) ).

Dar toţi ne iubim mamele (şi iubitele/amantele/soţiile): March 8th - because love is not enough. PS: oare compania Apple îşi răsfaţă angajatele, că doar datorită primei femei s-au ales cu aşa siglă celebră ?! :)

Mai mult »

Bancul de weekend

Sursa foto

Un bărbat se întoarce de la muncă, se trânteşte în fotoliul său favorit din sufragerie, porneşte televizorul şi îi spune soţiei: "Repede, adu-mi o bere înainte să-nceapă!" Nevastă-sa se uită puţin mirată la el, dar îi aduce o bere.

Mai mult »

Prietenul la nevoie se cunoaşte - berea

Sursa foto: prosportstickers.com

Deşi nu mai consum ca pe vremuri (n-am 100 de ani, deci nu demult :D), pot să-mi dau cu părerea despre această licoare amăruie acidulată, din perspectiva unui consumator (fost) fidel :)) Am citit câteva postări despre bere, din cadrul unei/unor campanii, în care oamenii sunt întrebaţi de ce o beau.

Eu o îmbrăţişam (după ce mă "băgam în seamă" cu prietenele ei goale-puşcă, deja), o priveam contemplativ (eram decis s-o ating, s-o dezbrac, dar ştiam că e singura pe care-o mai aveam şi încercam să-i fac un screenshot mental, de când avea hainele pe ea), mă răcorea (vara, când era cald, iarna, când mi-era cald, în celelalte anotimpuri, mânat de ... tiroidă :))), mă inspira (nu puţine au fost momentele când, dupa ce-mi făcea cu ochiul, zâmbeam timid, o abordam, mă lua de mână şi hop, se înfrăţeau neuronii ce înainte de a fi amorţiţi de parfumul ei, nici măcar nu-şi vorbeau), mă ameţea (fără explicaţii :)), o recomandam (băieţilor şi mai ales fetelor, care îmi dădeau cu replica "E amară, de ce vă place?" peste nas), o îndrăgeam (şi la bine şi la rău, era un partener de nădejde), mă înveselea (aburii alcoolului, "inhalaţi" cu măsură, îmi dezgheţau buzele şi obrajii, iar piticii de sub podoaba capilară îşi dădeau bobârnace şi mă gâdilau), mă ţinea în priză la meciuri (fără ea, ori adormeam, ori îmi găseam altă ocupaţie, crezând că pot să fiu atent şi la minge, însă la sfârşit nu ştiam nici cât e scorul), mă lovea cu cotul când ochii reperau feminitate pe gustul piticilor (ei n-aveau curajul s-o abordeze, dar ea îmi dădea impulsul necesar să fac pasul către iniţierea unei conversaţii măcar), o ţineam lângă mine când sărbătoream (o strângeam la piept şi mai tare când piticii erau trişti), iar când trag linie, remarc faptul că-mi este foarte apropiată (mai fidelă decât prietenii, mai înţelegătoare decât rudele, mai prezentă în momente cruciale, mai de gaşcă în timp de relaxare).

Aşadar, prin aceste rânduri îi sunt profund recunoscător apei, malţului şi hameiului ce mi-au fost alături, necondiţionat, şi când aveam bani (îi ceream eu să-mi ţină companie) şi când n-aveam (venea la mine încurajată de prieteni).

Mai mult »

Ştiu de ce SMURD-ul va fi desfiinţat

Sursa foto: medlive.hotnews.ro

Cred ... In perioada în care oamenii l-au cunoscut pe Dumnezeu, dar n-aveau telefon şi serviciul SMURD (când nici "ozenourile" nu perturbau zborul ciorilor), oamenii care sufereau accidente cumplite

Mai mult »