joi, 26 aprilie 2012

1 Mai - o vacanţă "plină"

de ras funny oameni femei barbati gagici bere iarba verde gratar padure mare 1 mai ziua muncii batai accidente alcool aglomeratie ambuteiaje alegeri locale 2012 gunoaie exhibitionism telefoane pierdute poamana electorala


1 Mai Muncitoresc s-a transformat în 2012 (şi nu numai în anu’ ăsta) în Lenevesc (ceea ce e foarte bine :) ). De fapt şi-a mai luat şi o remorcă (ziua de 30 aprilie). Oficial, campania electorală începe pe 11 mai, dar cu prilejul (formularea asta e-n sinonimie cu “fie ca” şi “cu ocazia” din felicitări) acestei mini vacanţe, candidaţilor de la locale li se oferă oportunitatea să ......eze precoce (foarte deplasată analogia :)) ).

Un mic, o bere şi un petic de iarbă verde n-a dăunat nimănui, mai ales dacă-s moca :/ De ce să voteze morţii (există precedent în România) sau de ce să li se facă vize de flotant unor nomazi, când aerul fresh de pădure/munte/mare e stimulentul perfect pentru cei ce (încă) mai respiră?!

In ceea ce priveşte Ziua Muncii, a picat ca nuca-n perete, dar acest aspect nu este un impediment în calea distracţiei. La ce să mă aştept? Bătăi, ambuteiaje, accidente, gunoaie (multe), dar şi voie bună (este?). Mai am câteva remarci de făcut. Dacă te afli la firul ierbii, nimeni nu te va condamna că micţionezi în văzul tuturor (relativ vorbind, în general, absolut vorbind, în particular; am văzut oameni exhibiţionişti şi dezinhibaţi de alcool care-şi relaxau vezica oriunde, numa’ lume să fie).

Alt capitol: telefoanele pierdute. Ferice de cel ce va avea o abordare agresivă asupra naturii (urcuşuri, cocoţări, coborâri abrupte), căci al lui device amintire-i va fi (şi Doamne fereşte, se va alege şi cu oase rupte). Gagici (luaţi sensul unisex al cuvântului) vor fi. Acum depinde de fiecare-n parte cum va fructifica această “mană cerească”.

Prefă-te că ai picior de lemn (loveşte mingea în direcţii favorabile ţie :) ), fii milostiv şi ajută-ţi semenii la nevoie (în cucerirea unei stânci, la grătar, vezi tu) sau pune-te portar (=))) ) în echipa străină care e incompletă (limita e cerul… nu chiar). In încheiere, un mic sfat: ia hârtie igienică la tine; you never know :)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu