Iresponsabilitatea şi prostia sub clar de Lună

Sursa foto

Mă uitam la televizor şi am văzut ceva despre programul lui Mazăre de construire a locuinţelor pentru familiile nevoiaşe. Foarte frumos proiect, dar aici mă opresc cu vorba în ceea ce priveşte acest “gest”. Mă voi concentra pe familii.

O “mamă” (undeva, cândva, în România) naşte un băiat. Il abandonează în spital şi fuge în ţările calde singură, căci tatăl copilului e indecis (necunoscut de “fugară”). Băiatul creşte într-un orfelinat, primeşte educaţie, dar la 18 ani s-a terminat “contractul”: dă piept cu lumea. Lucrează 1 an, 2, pe ici, pe colo, însă îşi reperează statornicia când reuşeşte să îşi găsească un loc de muncă stabil (la început doarme prin parcuri, scări de bloc etc; o femeie binevoitoare îi oferă o cameră în schimbul ajutorului acestuia, la nevoie).

Chiar dacă nu plăteşte chirie, o duce greu (din nou)… Se împrieteneşte cu o fată la fel de săracă, dar dragostea e mare şi se trezesc rupţi în cur (de neajunsuri), bolnavi (tot din neajunsuri), trişti (aţi ghicit), dar cu un copil (până la urmă este o binecuvântare de la Dumnezeu şi trebuie să fie fericiţi că familia lor s-a mărit).

Cheltuielile cresc, copilul cere, femeia binevoitoare moare (băiatul ei vinde proprietatea, iar prăpădiţii rămân pe drumuri). Nu trece un an şi soţia bărbatului orfan e însărcinată (din nou). Cămin le este o cambuză, călăuză le este Dumnezeu, lumină le este Soarele şi Luna, iar venit, lipsă. Se îmbolnăvesc ambii copii, mama lor nu mai este fericită (nici tatăl, pe moment…), n-au bani de medicamente, dar hei, mai vine un bebe pe lume (iar e fericit).

Si încă unul. Si încă unul… Avem o familie (ne)fericită, mare, care trăieşte de pe-o zi pe alta, dar măcar dragostea e o enormitate (sexul neprotejat şi plăcut primează). Acum vin cu întrebarea: oare oamenii ăştia conştientizează că endorfinele sunt mai puţin importante şi de scurtă durată în comparaţie cu aducerea pe lume a unor fiinţe ce vor fi chinuite (aproape cu premeditare, aproape…) datorită iresponsabilităţii lor? Toată lumea are dreptul să fie fericită, dar fraţilor, nu credeţi că alergaţi după himere (ţăşpe copii leşinaţi de foame în ogradă nu cred că aduc fericirea; sau sunteţi sadici)?

Postat in: Dumnezeu,familie,ganduri,prostie,Romania,saracie,sex,trist