Răspunsuri la întrebări existenţiale

Sursa foto

Din ciclul întrebărilor existenţiale gen “Î: Când se termină copilăria? R: Când te-ai m_ _ _ _ _ _ _t prima dată” (jucăm spânzurătoarea? :) ), dau curs unei tentative de răspuns la o altă interogaţie de mare însemnătate: când ştim că a venit primăvara?

Unii ar râma-n pământ să descopere bulbii de ghiocei, ar flutura deştu-n aer (cocoţaţi pe-un scaun) pentru a îndemna termometrul din epiderm, derm şi hipoderm să “moleşească” mercurul, ar săgeta pomii cu văzul (poate zăresc ceva înflorituri), ar asculta vocea văzduhului (cuci, pupeze, grauri şi alte cojbăliţe) sau ar încerca să explice printr-un limbaj elevat schimbările care au loc în natură.

Eu nu miros nici florile, nu răscolesc nici lutul, ci mă folosesc de-un divais sofisticat, din fier, ce trebuie uns cu grăsime şi a cărei activare se face prin vreme bună, prezenţa prietenilor, mici, bere şi în ultimă instanţă, prin foc: grătarul.

Răspunsul la întrebarea din primele rânduri e ăsta: ştim că a venit primăvara atunci când simtului olfactiv i se declanşează alarma de incendiu (fumul de grătar e mai plăcut decât cel de “cauciug” ars şi în aceeaşi clasă cu cel de tigară... cred), când micii “sar” de bucurie la lovirea cu furculiţa (atunci sunt făcuţi :) ), când mâinile-ţi îngheaţă pe sticla/cutia de bere ce abia aşteaptă să fie băgată-n seamă (când e rece-i bună; când e caldă-i urină) şi când pielea de găină nu-i generată de vremea de afară… Aşadar, dacă instrumentu’ se încinge, e primăvară. As simple as this.

Postat in: bere,ganduri,ghiocei,gratar,intrebari,mici,oameni,primavara,raspunsuri