Regret

Sursa foto

Regretul. Căinţa. Părerea de rău. Remuşcarea. Spune-i cum vrei. Cât cântăreşte el în balanţa necalibrată numită viaţă? Ne naştem, articulăm cuvintele, mergem, studiem, trudim, murim. Sentimentul de azi se întrepătrunde armonios cu elementele sumarului. Conştientizarea lui zbârceşte pielea în grimase, zdrobeşte spiritul, stinge nimbul gri al eului, bagatelizează intenţia în sine etc.

„Arată-mi-l cu degetu’ pe cel care n-are niciun regret”, ar suna blamarea-eschivă a unui trecător interogat fugitiv. Omul-prototip nu ar avea motive să se căiască, dar hei, cine-i prototip?! Până şi prototipurile antropice au hibe, că doar sunt făcute de omul neprototip. Aşadar, exemplul perfect nu există, cel puţin nu pe la noi. De ce apare mereu remuşcarea? Răspunsul superficial ar fi: oamenii greşesc, e în firea lor.

Chiar absenţa greşelilor (sau a absenţei abundenţei lor) e motiv de regret, deci răspunsul superficial cade (d-aia i-am şi pus eticheta asta). Monotonia e motiv de regret. Abstinenţa e motiv de regret. Impulsivitatea e cloşca regretelor... Chiar şi mercenarii au regrete! Cu scobitoarea nou-nouţă-n gură, stau şi mă gândesc la natura omului din mine şi din tine. Nu mă ajută, aşa că sorb din bere.

Bingo! OAMENII SUNT SLABI. Rezultatul operaţiei 5% alcool supra 10 înghiţituri a elucidat „misterul” (n-am descoperit apa caldă) ce a fost eludat de scobitoare. Analiza umană SWOT are ditamai W-ul. Nesiguranţa siguranţei şi anemia S-ului împovărează mintea şi trupul (deja istovit de vrăjmaşul imponderabilităţii), slăbindu-l. Sudoarea e slăbiciunea ce părăseşte corpul, a zis cineva. Eu spun că regretul e lâncezeala minţii evacuată prin... nu, nu avem ţeavă de eşapament.

Realizată cu schepsis, analiza aia mai scoate la iveală ceva esenţial: FIECARE OM ARE O DOZĂ DE BUNĂTATE. Regretul, acest cocoşat de la Notre-What?, în proporţie de x% [ponderea căinţei din bunătate diferă de la individ la individ; „îmi pare atât de rău că nu i-am mai dat un pumn” :) ], e apa regală ce atestă puritatea aurului din om. Nu e bine să ai regrete, dar ai. Nu abuza!

Mai mult »

Inspiraţia

Sursa foto

Inspiraţia – acea boabă de imaginaţie spontană pe care o vrem cu toţii în buzunoarele noastre. E mai mult o chestie extrinsecă decât intrinsecă, atunci când vine vorba de semănarea unei idei în minţile noastre.

Mediul extern este, în cele mai multe cazuri, factorul stimulator. Poţi să fii inspirat de un pom, persoană, vreme... Dacă nu ai reflecţie, sfatul meu este să schimbi ceva la environment-ul (pfoaai, ce cuvânt! :) ) de moment. La mine, pornirea imaginativă îşi colectează seva din România, România cea agitată, pârlită, plină de oameni săraci, bogaţi, parveniţi...

Nu am nevoie de natură (deocamdată), sesiuni de yoga (niciodată) sau alte surse mult mai neortodoxe. E suficient să-mi arunc privirea (cea periferică e de ajuns) spre ţara asta şi, instantaneu, am ţâşpe mii de subiecte de dezbătut, descusut, cârpit. În ultima vreme şi climatul din reţelele sociale îmi oferă destul material de disecţie onlainistică.

Nu spuneţi că n-aveţi inspiraţie. Spuneţi că nu vă aflaţi unde trebuie  Sau că nu vedeţi ce trebuie, sau că nu citiţi ce trebuie. Încă ceva! Alcoolul inspiră! Eu am ditamai train of thoughts-ul (iar apelez la americanisme)când beau bere (off the record: şi flirtul e mai eficient; nu cred că numai mie mi se întâmplă asta :D)

Entuziasm în gândire e mereu, doar că tre’ să-l culegi de unde trebuie. Eu doar ce am avut ideea să scriu despre asta: am fost inspirat să scriu despre inspiraţie. Ah, uitam! O bună sursă e reprezentată (în particular) de scena politică românească. Se pot face blockbustere şi best sellere din bogăţia acestui mediu ostil :)

Mai mult »

Inspiraţia

Inspiraţia – acea boabă de imaginaţie spontană pe care o vrem cu toţii în buzunoarele noastre. E mai mult o chestie extrinsecă decât intrinsecă, atunci când vine vorba de semănarea unei idei în minţile noastre. Mediul extern este, în cele mai multe cazuri, factorul stimulator.

Poţi să fii inspirat de un pom, persoană, vreme... Dacă nu ai reflecţie, sfatul meu este să schimbi ceva la environment-ul (pfoaai, ce cuvânt! :) ) de moment. La mine, pornirea imaginativă îşi colectează seva din România, România cea agitată, pârlită, plină de oameni săraci, bogaţi, parveniţi... Nu am nevoie de natură (deocamdată), sesiuni de yoga (niciodată) sau alte surse mult mai neortodoxe.

E suficient să-mi arunc privirea (cea periferică e de ajuns) spre ţara asta şi, instantaneu, am ţâşpe mii de subiecte de dezbătut, descusut, cârpit. În ultima vreme şi climatul din reţelele sociale îmi oferă destul material de disecţie onlainistică. Nu spuneţi că n-aveţi inspiraţie. Spuneţi că nu vă aflaţi unde trebuie :) Sau că nu vedeţi ce trebuie, sau că nu citiţi ce trebuie.

Încă ceva! Alcoolul inspiră! Eu am ditamai train of thoughts-ul (iar apelez la americanisme)când beau bere (off the record: şi flirtul e mai eficient; nu cred că numai mie mi se întâmplă asta :D) Entuziasm în gândire e mereu, doar că tre’ să-l culegi de unde trebuie.

Eu doar ce am avut ideea să scriu despre asta: am fost inspirat să scriu despre inspiraţie. Ah, uitam! O bună sursă e reprezentată (în particular) de scena politică românească. Se pot face blockbustere şi best sellere din bogăţia acestui mediu ostil :)

Mai mult »

Sporturi de vară

Sursa foto

Sporturile de vară îmi plac cel mai mult şi fac parte dintr-o „comunitate” de oameni care îndrăgesc asemenea „activităţi” estivale. Mie îmi place soccer-ul. Berea este mingea fotbalului de plajă pe care-l practic aproape zilnic, timp de 3 luni. Ştiu sigur că mereu când lovesc mingea, se va lăsa cu goluri (multe).

În weekend devin golgeter :D Acest sport are avantajele lui: nu oboseşti, treci mai bine prin caniculă, nu te alegi cu febră musculară, te simţi foarte bine, are efecte benefice asupra organismului (rinichii sunt treziţi din letargie) şi (cel puţin pentru mine) e un izvor cu debit imens (comparabil cu cel al Amazonului) de inspiraţie.

Fotbalul ăsta pe care-l practic eu, spre deosebire de cel tradiţional, nu are vacanţă, vara fiind miezul campionatului :) Dar cele două surori (vitrege) au şi similitudini: depind destul de mult de condiţiile meteorologice, golul e considerat reuşită (sticla-i goală, ai „marcat”, mingea îi în poartă, e gol), dacă ai şi „spectatori”, te desfăşori mai bine, poate fi practicat la orice oră, poţi aluneca pe gazon (la cel tradiţional ştiţi cum e, la „celălant” tre’ să beţi câteva beri să aflaţi cum stă treaba) şi, ce-i esenţial, it’s just for having fun :)

Aşadar, spor!

Mai mult »

Bătrâneţea sau rotunjirea prin lipsă

Sursa foto

Când realizezi că începi să-ţi pierzi entuziasmul (cam că îmbătrâneşti :) )? Nu mai râzi la orice (începi să-ţi canalizezi grimasele pozitive spre lucruri/situaţii care chiar te scot din ţâţâni, deci rare). Nu mai acorzi importanţă sporită lucrurilor mărunte (ce al’dată îţi răpeau din interes o mare parte).

Te cizelezi când vine vorba de cultură/artă/whatever şi nu mai eşti în extaz la o glumă de-a lui Charlie Sheen în „Two and a half men” (şi era aia e demult apusă), o statuie de-a lu’ Traian (if you know what i mean :)) ), un album Iris sau mai ştiu eu ce...

La capitolul ieşeli eşti reticent, trecând peste pragul locuinţei doar la ocazii mai speciale (deci, din nou, rare). Devii selectiv în materie de „licori” (dacă în tinereţile tale beai şi apa din trocu’ porcului, numai să aibă alcool în ea, acum apelezi la minuţiozitate când cumperi de pe raft o sticlă de ceva „revergorant”).

Te laşi greu impresionat (chiar e de aşteptat ca după ani de experimente şi tentative să ai o doză de caracter recalcitrant atribuit eului copt). Pui accent numai pe fapte (nu vorbe, declaraţii, promisiuni goale)! Alegi calitatea în detrimentul cantităţii (fără paranteze).

Scad pretenţiile în ceea ce te priveşte pe tine (ca şi persoană) şi cresc pretenţiile şi aşteptările în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi :) Ai o stare de vomă la contactul cu mediocritatea (eu am puţini ani pe Terra, dar deja dezvolt o silă specifică când mă confrunt cu aşa ceva).

PS: Nu îmbrăţişa bătrâneţea, chiar dacă aici, pe „hârtie”, pare mişto :))

Mai mult »

Etica profesională

Sursa foto

Cineva îmi povestea că la serviciu se făceau diferite pariuri şi se “inventau” reguli de conduită… De exemplu, când se bea şprit în grup, fiecare consumator fidel de licoare a lui Bachus îşi preda elegant cheile maşinii la recepţie.

Secretara (mai nou front desk officer) solicita serviciile “yellow cab-ului” şi toată şleahta de băutori pornea către casă, colectiv. Numa’ că odată, un vinolog (cuvânt inventat, pompos şi eficient în descrierea păcătoasă a activităţii de degustare masivă a vinului) a sărit peste etapa predării cheilor şi şi-a minţit frumos partenerii de pahar, oferindu-se să-i conducă el acas’.

Chicoteli, glume cu Mona Lisa (?! am cerut detalii, dar n-am primit nimic în schimb), voie bună şi un condus impecabil al şoferului. S-a nimerit ca locaţia ameţiţilor şi a omului lucid (“the sober driver”) să fie comună (petrecerea de la muncă s-a mutat la o altă locaţie, mai prietenoasă).

Toţi curajosii au coborât şi a venit momentul să iasă din maşină şi conducătorul auto. Maşina a mers în linie dreaptă, dar omu’ nostru a început să facă şerpuiri (nu din şold), nimerind din a 10-a încercare aleea potrivită.

Ăştia l-au privit îngroziţi, au început să se pipaie unul pe altul şi i-au mulţumit Celui De Sus că trăiesc (încă!). Acum vin şi întreb: cine-i de vină? Şoferul, etica defecuoasă (?) sau alcoolul (îl ridicăm la rang de entitate cu personalitate juridică aici :) )?

Mai mult »

Test de prejudecată

Sursa foto

Se dau câteva cazuri, iar eu (noi) vom cataloga fiecare subiect după aparenţele percepute (construirea tipologiei poate fi p[arţial independentă de situaţia prezentată). Să începem:

1. O fată de 16 ani stă pe o bancă-n parc. Vizual, se apreciază a cântări mult peste limita normală (faptic, e chiar obeză). Shoot! - - -> „Bagă în ea ca sparta! Cum poate ea, ca domnişoară, să nu se respecte?! Mai uşor cu shaorma!” <- - - O vizită la endocrinolog a spulberat frumuseţe de prejudecată. Are probleme mari cu glanda tiroidă.

2. La recepţia unui hotel de 4 stele se prezintă un bărbat. Fata responsabila cu greetings-urile (hmmm) îşi ia faţa de „am văzut fantoma lui Michael Jackson” şi începe să se fâstâcească la oferirea unui răspuns la întrebarea „Aveţi camere libere”. Ah, am uitat, domnul simplu de la „tejghea” e mai colorat... - - -> (intrăm în mintea ei, like a Gog :)) ) „Aoleu, ţigan! Dacă fură săpunurile, şamponurile şi prosoapele? Iar trebuie să puna personalul mână de la mână să acopere pierderile. Ăsta ar face ditamai gaura! Cum mai îmi iau aifon?” Răspunsul ei: „- Nu avem, stimate domn. Toate camerele sunt ocupate sau deja rezervate.” <- - - Domnul era într-adevăr de etnie rromă, însă scopul lui era de a se odihni pe un pat, într-o încăpere, deoarece a 2-a zi participa la un simpozion al medicilor ginecologi (hai, că am ales şi eu o specializare...) din sud-estul Europei. Săpunurile şi prosoapele sunt ciordite de toţi (ciorditorii, evident), indiferent de etnie.

3. Una foarte des întâlnită. Fata (exultă!) îşi prezintă jumatatea (aşa crede ea) părinţilor. Interogatoriul începe de la primul dumicat. „- Cu ce se ocupa părinţii tăi? – Tata e lăcătuş, mama-i florăreasă” (pentru mama am ales florile; m-am gândit la Gabi Luncă...) Se aşterne o linişte de mormânt la cina forţată, socrii mici fiind mari (la strâmbatul nasului şi scenarită). Bietul băiat pleacă necăjit acasă, derulăndu-şi in mod repetat toată vizita sa. Nu găseşte cauza atitudinii recalcitrante. Job bun are, nu bea, fumează, are bun simţ, e educat şi (aparent) e ataşat de fata lor. - - -> „- De zi nu te vei mai vedea cu el! – Dar de ce, mamă? – Nu ai zuzit şi tu ce părinţi modeşti are? Ţie îţi trebuie un bărbat ce vine dintr-o familie bună, nu din florarese! Să nu mai aud discuţii.” <- - - E una din vedetele prejudecăţilor de pe la noi şi nu numai. Dacă părinţii nu au reuşit în viaţă („reuşitul în viaţă” pare-se că are vreo reţetă standard; NOT) nici copilul lor n-o va face. - - -> Astăzi, 5 ani mai târziu, potenţialul ginere e CEO la Pepsi-Co. România (asta aşa, de dragul contrazicerii părinţilor fetei, nu ca ar fi relevant...)

4. Un băiat (bun) merge la o petrecere unde sunt numai străini, de dragul prietenei sale (sanchi, bam bam bam!). El nu bea alcool de obicei, e timid, dar, pentru a-şi face „coraj” (cc State Potcovaru =)) ), cam îşi bate toate recordurile în materie de cosum de licori. Pleacă de la bairam cu ajutoare, ale lui picioare fiind (atunci) betege. - - -> Gazda party-ului: „Vai! Mai bine îi spuneam Alinei (pretena „inculpatului”) să vină singură! Ce iubit alcoolist are! Cum o sta cu el?” <- - - Recordurile lui la băut au fost infinitezimale în comparaţie cu ale gazdei (care-i fată!), dar (aţi ghicit) când nu ai antrenament, cedezi uşor.

5. La plajă, un copilaş se aventurează pe un val măricel cu al său colac de salvare. Într-o clipită, fetiţa e înghiţită de „viitura albastră”. Mama boracului, aproape de colaps, aleargă disperată spre apă. Până să ajungă ea, copilul e adus pe braţe şi aşezat pe un şezlong (de către un băiat; tatuat binişor). Femeia nici nu-i mulţumeşte, ba chiar îi spune acestuia să stea departe de copilul ei. Acesta din urmă e inconştient. Plaja e pustie. Mai sunt câţiva oameni, dar la depărtare. Mai apare o femeie ce încearcă (dar nu reuşeşte) să o resusciteze pe micuţă. Tânărul nu a plecat de acolo... - - -> Personalitatea de răzvrătit nu e exteriorizată (neapărat) prin tatuaje, iar acestea nu sunt făcute doar de puşcăriaşi. < - - - Salvatorul fetiţei a intervenit, contrar dorinţei mamei şi a reuşit să stabilizeze copilul. S-a aflat în câteva momente că era medic de gardă la urgenţe, dar atunci era în concediu. Bum!

Mai mult »

Potecile din viaţa noastră

Sursa foto

Se spune că fiecare om merge pe drumul lui (alege, îi este ales deja sau nimereşte pe acea cale). Şi cu asta am încheiat filozofarea. Ceea ce vreau să dezbat nu are nicio legătură cu esenţa vieţii (prea deep pentru mine; dacă nu beam berea asta probabil că despicam firu-n patru şi cotrobăiam prin misterele existenţialismului).

Voi vorbi despre potecile (la propriu) ce iau naştere după prelungi parcurgeri ale aceluiaşi traseu, „cărarea” fictivă devenind bătătorită. Prima este poteca setei de cunoaştere (sună atât de bine!): drumul parcurs din pat până la frigider întru calmarea hipotalamusului (în primul rând), adăparea spiritului (în al doilea rând) şi alăptarea celulelor ce au episoade de isterie cu laptele primordial – berea (nu în ultimul rând).

Această potecă a ştiuturii, a cărei localizări (chiar şi prin bezna casei) numai bărbaţii însetaţi de pricepere o ştiu, intră-n componenţa patrimoniului masculin şi reprezintă un edificiu omniprezent, neînţeles de femei, un adevărat „obiect” ce va fi lăsat moştenire generaţiilor viitoare (prin testament).

În strânsă legătură cu această cărare mistică este poteca ce duce la templul de meditaţie – WC-ul. Una fără cealaltă nu poate exista! Fie că se creează o bifurcaţie din cea care duce la pat, fie că e comună cu cea care duce la frigider (= )) e ceva!), dualitatea bere-budă e la fel de închegată ca cea a binelui şi răului.

La femei, taina căii e cam vagă. Pe principiul „toate drumurile duc la Roma”, cărarea cea mai călcată-n picioare de ele duce mereu la o oglindă (că-i în baie, că-i pe hol, că-i în poşeta de pe noptieră, se pun bazele unei intersecţii/sens giratoriu/fundături). Sticla de reflexie are prioritate! Simţul potecii depinde de la individ la individ. Important e unde ajungi, dar foarte important e de unde începi (iar am dat-o-n fraze ce necesită o tălmăcire :) )

Mai mult »

Ep. 1 - Lăcomia

Sursa foto

Săptămâna asta o să fac un serial ce va cuprinde 5 episoade. Fiecare episod constă într-un articol despre o „calitate” umană. M-am inspirat din filmul „7even” (1995) şi mi se pare o idee bună să scriu câteva rânduri despre 5 dintre cele 7 „păcate”.

Voi începe cu LĂCOMIA. Omul, din cele mai vechi timpuri şi până-n prezent, nu s-a mulţumit cu ce are. În goana după mai mult (bani, averi, furt, putere), el a călcat pe cadavre (la propriu: Hitler; la figurat: clasa politică românească, de ce nu?), a smotocit avid propriile principii („fii cinstit”-ul de la şcoala duminicală, demult a fost uitat), a ucis, a trădat, a jubilat prin ipocrizie, a minţit, a dat, a luat...

What’s the outcome of pure greed? Unde vezi un fiasco gigantic, combustibilul şi detonatorul eşecului au un numitor comun: avariţia. Fie că e vorba de companii, ţări (Grecia e un exemplu bun, politicienii hrănindu-şi buzunarele peste capacitatea suportată de acestea) sau oameni, jinduirea nelimitată duce la ruinare.

Am vorbit numai de situaţii ce ţin de moralitate (mai mult sau mai puţin). Lăcomia e identificabilă şi în alte cazuri: bagi în tine ca spartu’ – te-ngraşi, bei (alcool) peste măsură - te-mbeţi, te simţi rău şi poate şi mori... Un lucru rămâne învederat: we want more.

Mai mult »

Cordul galopant

Sursa foto

Vreau să vorbesc un pic despre emotivitate. In ceea ce mă priveşte, nivelul acesteia ajunge în tavan, trece prin el, loveşte acoperişul şi urcă pân’ o lovi vreo cioară, aripă de avion sau navă extraterestră :) Dacă n-am norocu’ ăsta, emoţiile cresc exponenţial, în funcţie de stratul atins (atmosferic şi apoi extra-atmosferic).

Există nenumărate mituri care descriu metode eficiente de evitare a stării de emotivitate şi-o amintesc doar pe cea cu „imaginează-ţi că interlocutorul/torii sunt goi” :) Mmmmnu merge... Rişti să te bufnească şi râsul, iar eşecul va fi total. Pastilele ar fi o soluţie, dar dacă te confrunţi cu situaţii-limită mai tot timpul, goleşti portmoneul (ce vintage îmi sună cuvântul ăsta), goleşti flaconul, dar schingiuieşti celulele hepatice.

Sunt milioane de oameni în lume care au probleme cu timiditatea/emotivitatea, iar „leacul”, cel puţin în afară, e mersul la psiholog. Nu ştiu cât de eficientă e terapia la un asftfel de medic specialist, dar mie (cel puţin) nu mi-ar fi de mare ajutor. Voi cum faceţi faţă emoţiilor? N-o băgaţi p-aia cu „beau 50 de ml de &*$(*^ şi n-am probleme” :))

cc Studenţii care susţin lucrarea de licenţă şi elevii care dau BAC-ul :)

Mai mult »

Cârciuma şi şcoala - prospect

Avantajele şi dezavantajele unui birt în proximitatea şcolii/facultăţii.

Pros:

1. Te poţi bucura/necăji la capacitate maximă când iei o nota bună/rea, pici la un examen etc (berea, vodka, ginul, vinul sunt cele care te “felicită” cel mai eficient; uitam de suc :)) ).

2. De ce să chiuleşti şi să mergi în parc (căpuşele sunt însetate), când poţi urmări un meci la elsidiul din bar, alături de ceilalti păcătoşi?!

3. In veceul instituţiei de învăţământ poţi fuma, dar e mizerie, pute urât (am evidenţiat ostilitatea mediului printr-o licenţă poetică) şi ai mereu sindromul spionului (paranoia te ţine în priză şi te trezeşti cu un chiştoc la al cărui regres nu-ţi aminteşti să fi contribuit :) ), pe când la crâşmă inhalezi nicotina-n voie şi poţi folosi caietul studenţesc pe post de scrumieră (din greşeală), fără să ai remuşcări.

4. Decât să bei cu el/ea (pronume-fantomă ce substituie băiatul/fata cu care vrei să discuţi mai mult decât subiecte legate de geografie/economie/schoolrelatedthings) un Teddy (de morcovi, bleah) pe banca proaspăt vopsită de la monument (generic vorbind), mai bine bei un cappuccino vienez (din nou, generic vorbind; băutura aleasă depinde de locaţie şi preferinte/buget), tolănit pe-o canapea (nice and cozy).

5. Poţi înjura în voie. Nu-s profi prin preajmă (?)

Cons:

1. Dacă intenţionezi să te întorci la ore (sârguinciosule), să ştii că bodegile nu-ţi oferă la un pa’ar de whiskey un căţel de usturoi (sau scorţişoară… sau leuştean :) ). Vei duhni a alcool şi vei ajunge (probabil) în biroul directorului (rectorului, rectului, ului, lui, ui, i…).

2. Crâşma de peste drum nu e casa ta! Se întâmplă frecvent ca elevul/studentul să zăbovească în birt şi chiar să doarmă acolo. Don’t be a fool, stay in school (construcţia asta inspiraţională-ish e la fel de relativă ca şi cantitatea de alcool ce te bagă-n categoria oamenilor în stare de ebrietate).

3. Numărul absenţelor e direct proporţional cu cuantumul orelor petrecute-n cârciumi. Nu ţi le va motiva nimeni (etic vorbind :) )

4. Deprinderea cu mersul la toaletă (foarte des) din sânul barului e dăunătoare vezicii tale în sânul locaşului de studiu (încearcă să ceri voie profesorului de 2 ori/oră pentru a te uşura). Socoteala de la bufet nu corespunde cu cea de la şcoală (mămuchistic vorbind).

5. Cel mai mare dezavantaj al locaţiei (ne)faste a birtului este reprezentat de lipsa de concentrare din timpul cursurilor (ispita e mare, chemarea apasă; e echivalentă în intensitate cu influenţa şoaptelor lui Lord Voldemort asupra lui Harry Potter :) ).

Mai mult »

Mare e căldura!

A venit căldura. La o analiză light a parcului însă, nu prea vezi picioare dezvelite la fete/femei (vorbesc de parcul mare în care am fost eu). Da’ de ce? :) Cum am mai spus şi în altă postare, există nişte semne care-ţi arată schimbările în natură.

Exemplu: patronii chioşcurilor încep să pună frigiderele-n priză (“Berea sunt calde, fetele e leşinate de căldură, e multe rebuturi!”). Eu am purtat tricou pentru prima dată-n anu’ Apocalipsei (sună mai dramatic decât „2012”). O mână de oameni au făcut bae în mare/lac.

Câţiva bătrânei s-au uşurat la umbra pomilor (veceurile eco sunt heat unfriendly :) ). Lumea nu stă tolănită-n iarbă de teama căpuşelor (tot un semn al venirii căldurii e). Ochelarii de soare abandonează husele şi se lasă găzduiţi de piramida nazală (Chiar şi noaptea: “pentru şmecherii adevăraţi, soarele nu apune niciodată”).

Aşadar, fetelor, jos textila! :) Lăsaţi radiaţiile să vă prăjească (nu mai daţi bani la solar). Ah, uitam. Anything can be a catwalk. The cellulite is bliss.

Sursa foto 1 si 2

Mai mult »

Bancul de weekend

Sursa foto

A sărutat-o pe nevastă-sa pe obraz şi a adormit. Când s-a trezit, a văzut un tip ciudat care stătea la capul patului, îmbrăcat cu o robă albă:

- Cine dracu eşti? întreabă Ion. Si ce cauţi în dormitorul meu?
- Asta nu e dormitorul tău, iar eu sunt Sfântul Petru.
- Adică .. sunt mort?! Nu se poate! Mai am atâtea lucruri de făcut în viaţă! Nici nu mi-am luat la revedere de la familie! Trebuie să mă trimiţi înapoi!
- Ok .. poţi să te reîncarnezi, dar .. nu te putem trimite înapoi decât ca un câine sau o găină.

Ion a fost devastat, dar ştiind că era o fermă nu prea departe de casa sa, a rugat să fie trimis înapoi ca o găină. Flash de lumină şi *poof*, s-a trezit acoperit de pene şi ciugulind de pe pământ.

- Nu e chiar aşa de rău, s-a gândit Ion, până când a simţit o chestie ciudată crescând în el. Cocoşul s-a dus la el şi i-a zis:

- Deci .. tu eşti găina cea nouă? Cum îţi place prima zi aici?
- Nu e chiar aşa de rău, zice Ion, dar am aşa o senzaţie ciudată, de parcă o să explodez.
- Ovulezi! Nu-mi spune că n-ai mai făcut niciodată un ou?!
- Niciodată!
- Eh .. relaxează-te şi lasă să se întâmple.

Câteva secunde (destul de incomode) mai târziu, un ou iese de sub coada sa. Un sentiment intens de relaxare îl cuprinde, iar emoţiile îl copleşesc, devenind mamă pentru prima oară. Când a făcut al doilea ou, sentimentul de fericire a fost şi mai copleşitor şi a ştiut atunci că reîncarnarea sa ca găină a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată!

Cuprins de fericire, a continuat şi exact când trebuia să scoată şi al treilea ou, a simţit o lovitură incredibil de puternică în ceafă şi a auzit-o pe nevastă-sa: IOANE!!! Trezeşte-te dracu', beţiv nenorocit! TE CACI IN PAT!

Mai mult »

Visul unei nopţi de primăvară

Sursa foto

Apă. Multă! Numai fete cunoscute pe insula de beton. Nu ştiu ce fac acolo, dar mă urmăresc cum încerc să găsesc o intrare în namila de sticlă. 17000 de filtre, 20000 de verificări şi intru. Alte persoane cunoscute în imensa sală de aşteptare.

Nu ştiu ce caut, dar sunt întâmpinat de o don’şoară (secretarele alea secsi din filme mişunau în clădirea asta). Mă ia de “aripă” şi urcăm. Pe scări. Fără scârţâit, uşa de lemn (scump) se dăşchide în faţa-mi. Sunt izbit de un birou mare, lumină mai mult decât suficientă şi un om (în “peisajul” ăsta, bărbatul în costum era cam asemeni unui arbitru pe stadionul gol).

Nu ştiam de ce mă vrea, dar am luat loc pe un scaun futuristic. “ – Bei ceva? - Nu, mulţumesc.” Altă “secretară” îmi aduce un pahar cu geamuri fumurii ce-mi îngrădea vizibilitatea în interioru-i. Domnu’ ce mă privea de pe un jilţ modern a-nceput să-mi vorbească despre tainele… avocaturii?! Il lămuresc cu privire la studiile mele, dar se ridică, se apropie de mine şi mă bate pe umăr distrat. Nu avea mai mult de 25 de ani.

Ni se alătură o altă asistentă. De data aceasta şi vorbea. “Intervievatorul” şi dama încep să destingă atmosfera, introducându-mă în tărâmul discuţiilor informale (femei, băutură, bancuri…). Vroiam să plec de acolo, dar pe măsura trecerii timpului mă afundam şi mai mult în nămolul luxos. Clădire de birouri? Mmmmmnu cred. Toţi 3 am părăsit incinta detensionată şi, la capătul unui hol lung, “am dat” de o încăpere cu lumini, fum, canapele, bar (era club, dar am realizat asta după ce muzica a-nceput să chinuie difuzoarele şi “invitaţii” au început să apară).

După câteva (multe) pahare fără geamuri fumurii am fost înşfăcat de tânărul şi prosperul avocat şi m-am ales cu o replică ce-a generat “pana de curent”: “Bine ai venit în echipa noastră”. M-am trezit. Visasem. Mi-am ratat cariera? :))

Mai mult »

Era mai bine atunci

Sursa foto

Mă uitam la un western (am văzut tot ce-i bun şi pot spune că italienii erau daţi dr…’- e Săptămâna Mare, nu “dau răului”- în ale filmelor cu oameni ai vacilor) şi am ajuns la concluzia că în trecut (după 1870 să zic) era mai bine (la ei, nu la noi).

Oricine putea să fie omorât oricând (şi smardoii mor/mureau câteodată), oricine putea avea un pistol în teacă (mai cu ţeava strâmbă, mai cu gloanţe ruginite, dar avea), iar sintagma “iute de mână” nu era asociată (mereu) cu ‘oţia (cioarda).

Confruntările dintre masculi nu aveau loc pe tuităr/feisbuc/messenger, ci în bătătura oraşului (sau în bar/câmp/oriunde), cu spectatori numeroşi, drama aferentă şi suspansul ce oprea vulturii-n loc. Aveai ceva de comentat, gloanţele vorbeau (de fapt răneau, lezau muşchii striaţi sau chiar omorau guralivii).

Dacă azi un “dă-te-n plapuma mea”, “suge acadeaua” sau “te sparg” te fac zmeu (online sau offline), pe atunci numărul oamenilor omorâţi clădea reputaţia; dacă mai era şi-un preţ pus pe capu’ tău de bad boy (de fapt bad cowboy), femeile mişunau în jurul tău, şerifii-şi ascundeau armele în preajma ta, iar “vitejii” urbei râvneau la vătămarea ta (măcar) pentru un bad wanderer rating mai mare.

Un alt “laitmotiv” al acelor înfloritoare vremuri era whiskey-ul. Servit la micul dejun, gustarea din câmp, prânz sau cină, acest spirt medicinal (era deseori folosit la dezinfectarea locului pe unde plumbul încins intra, dar nu mai ieşea… fără ajutor) era leac şi pentru adulţi şi pentru copiii cu îmbalonări excesive ce aduceau “vânturi” nedorite la fundul lor fără de Pampers :)

Dacă în zilele noastre legea am face-o noi (like in the old times), c-un Colt Peacemaker, pe cine aţi împusca prima dată (glumeam [oare?], nu vă gândiţi la asta :)) )? Acum la modul serios, faceţi un exercitiu de imaginaţie şi transpuneţi viaţa de atunci (principiile ei) în anu’ 2012. Cam ce-ar ieşi? Câţi ar/am mai trăi? :)

Mai mult »

Bancul de weekend

Doi beţivi într-un bar, unul dintre ei zice:
- De 2 săptămâni nevasta mă tot dă afară din casă când vin beat. Ce să fac?
- Când ajungi în faţa uşii te dezbraci şi ea nu poate să te lase afară, că doar vecinii ce or să zică?
- Ok.
Zis şi făcut. După câteva zile se reîntâlnesc la bar:
- Bă, am făcut cum ai zis tu...
- Da, şi?
- Stai să-ţi zic: am ajuns în faţa uşii, m-am dezbrăcat, s-a deschis uşa, am intrat şi am auzit "Urmează staţia Piaţa Sudului, cu peronul pe partea dreaptă".

Mai mult »

Aburi de weekend

Sursa foto

Ziua de duminică reprezintă pentr-un alcoolist ziua de odihnă, ca şi pentru ceilalţi oameni, doar că parametrii normali ai “muncii” (consumul de apă cu bule, apă însângerată, apă chioară etc) sunt comutaţi pe modul stand by (Graniţele stomacului sunt deschise, căci vameşii se odihnesc şi ei, nu?).

Se trezeşte la 10 dimineaţa (sâmbătă noapte s-a luptat cu câteva baterii de vin amăgite cu două sticle de Borsec), îşi loveşte tâmplele ca ultimul luptător “alintat” de Jean Claude Van Damme în “Sportul Sângeros” şi întinde mâna spre noptiera de lângă pat unde este un pahar cu apă (nu în concentraţii considerabile).

Strânge ochii (“ - Ce avem de mâncare azi? – Orez! – Iiiii!”; ca “chinejii”) şi serveşte micul dejun: ţuică, şuncă, ceapă, iar ţuică şi 200 de ml de apă, căci i s-a îmbujorat gâtlejul. Urmează programul de relaxare: şprit (1 sticlă de Jidvei + 300 ml de apă minerală, că nu-i vară), bere (Bucegi, inima Carpaţilor; 2 sticle de 2,5 litri), orarul de weekend pentru borât (dacă le amesteci, o păţăşti).

E 6 după-amiază; zumzetul albinelor şi ciripitul păsărelelor sunt percepute de alcoolist ca şi refrenul melodiei “4 nopti şi 4 zile” (soundtrack-ul vieţii lui, evident). Heliocentrismul lui Galileo Galilei s-a modificat un pic spre seară, băutorul chibzuit plasând Luna în centrul Sistemului Solar :))

La culcare, ca dup-o zi de relaxare, a tras un bitter sec (grimasă particularizată pentru fiecare tip de băutură), a simţit pret de câteva secunde rotaţia Globului (când eram mici şi ne-nvârteam până ameţeam, apoi ne opream, you know :) ) şi-a picat secerat pe pat (lângă el). Scriu de azi pentru mâine, cât e treaz (interviul a fost convertit în povestire, dialogul fiind mai mult decât fracţionat; subiectul, spre finalul interogatoriului, a clacat: a deschis butelca de pălincă de sub pat).

Mai mult »

Vicii de pe lumea ailaltă

Avem vicii. Toţi. Unii beau Cola (alcool), alţii analizează ciocolata cu limba, mulţi fumează etc (limita dintre viciu şi dependenţă e subţire, faptele la care subiecţii recurg pentru a-şi satisface dorinţele divulgând natura acestora).

Eu beau bere. Imi place mult. Dar nu-s dependent. Nu intru-n sevraj de fiecare dată când nu văd o sticlă/cutie în frigider. Nu-mi vând chiloţii pentru a avea bani de olovină. Argumentele pro non-dependenţă pe care le-aş putea enumera îmi vor susţine justificarea. Că aş prefera o bere în loc de apă minerală, e alt aspect, dar nu-i un viciu ascuns al produsului George Doga (vară, soare, mare şi tot tacâmul; iarna îi mai bun vinul :) ).

Pariurile, această boală molipsitoare, m-au atras în mirajul lor (nu-i atât de intens ca cel al deşertului, dar e ceva) în timpul facultăţii, dar am ajuns la concluzia că nu-s decât o falsă pasiune, care, de îndată ce-i stinsă, aşa rămâne (poate mai fumegă răzleţ :) ).

Am şi alţi tăciuni fumegânzi (ca tot omu’), dar niciunul nu cred că va lua foc şi mă va incendia cu patimă. Am auzit de gesturi extreme întru adăparea dependenţei (de droguri, mai ales de droguri), cu deznodământuri tragice, familii destrămate, self-uri ruinate, moarte, însă nu am auzit/văzut până acum aşa ceva: doi bărbaţi din judeţul Dolj au furat un pachet de ţigări chiar din coşciugul unui mort :)

Nu sunt mirat (distrat chiar) de fapta lor în sine (cazuri de profanări de morminte au mai fost şi o să mai fie), ci de şteamătul ce i-a împins pe indivizi să apuce hârleţu’ de coadă şi să “răstălmăcească” ţărâna în care vor ajunge şi ei (şi noi). Stirea asta mă duce cu gândul la bancu’ ăla ce se-ncheie cu “pentr-o mână de fasole” :))

Ce mă liboveşte şi mai tare este lipsa răspunsului/multitudinea stranie de răspunsuri la întrebarea “De ce au îngropat biata femeie cu un telefon mobil şi ţigări la ea?” Pe lumea ailaltă o fi semnal (or prinde şi 3G?)? Pe cine va suna şi mai ales, cum îşi va reîncărca creditul (şi bateria)? :) Enough (fără miştouri)! Viciile sunt permise, mai ales acolo, jos…

Mai mult »

Scenarii de weekend #10 - aniversare

Sursa foto

Alinierea lui Jupiter cu Venus de acum câteva zile prevestea al 10-lea episod (aniversar, de altfel) al Scenariilor de weekend. Acum, la vreme de seară (zi/dimineaţă/noapte; poate am cititori din Papua Noua Guinee), o să încerc să mă revanşez faţă de toate personajele care m-au ajutat să fiu sublim (chiar nu cred) şi să asortez umorul cu ironia şi pildele. Cum voi face acest lucru? Prin eroica tentativă de a corci conexiuni sentimentale între protagoniştii eşecurilor din cele 9 episoade (nu-mi va ieşi, dar merită strădania :) ).

Băiatul cu probleme de digestie, ce-o idolatriza pe sărbătorita căreia i-ar fi ridicat statuie, s-ar potrivi cu Maricica din Pârţeştii de Sus . Justific asocierea cu faptul că cea din urmă s-a mulţumit c-o vacă (de la Mitică), prăjituri şi sampanie (de la celălalt pămpălau din sat); socot că statuia celui cu maţul sensibil îi va deschide ochii iubitoarei de animale şi vin spumos :)

Visătorului din club îi ţes un viitor alături de Spritonela, tipa căreia îi plăceau mai mult adidaşii victimei decât fiinţa ce-i purta. Dacă simte că poftele ei sunt canalizate spre încălţăminte, poa' s-o scoată-n club şi s-o îmbete, preferinţele ei revenind la stadiul iniţial (cât ţine efectul alcoolului, Spritonela îl preferă pe el).

Lui Ciumpalac i-o recomand pe Otilica, fata care-a preparat un ceai într-un timp record (:D). Pe ei doi îi văd bine, atât timp cât relaţia lor rămâne virtuală (adidaşii ăia au ceva anume; pe messenger nu pot fi văzuţi, deci sentimentele ei nu vor fi abătute :)) ).

Consider că Lătăreţu' (Sportivul pur sânge, asemeni unei cutii de Heineken umplută cu bere "Bere". Da! Chiar exista bere cu acelaşi nume :) ) s-ar integra bine în epoca primitivă, N'didi fiind consoarta ideală (ar putea să alerge în spaţiul vast al câmpiei pe care pasc mamuţii). Ca şi animal de companie, îi recomand un pui de lup.

Pe Mitică, eternul îndrăgostit (cu încălţări "curate"), îl văd împreună cu Săndica, tipa căreia îi plăcea jogging-ul, dar nu pentru beneficiile aduse corpului ci pentru beneficiile aduse spiritului (cu cât e mai arătos şi potent, cu atât aleargă mai tare). Mi-o imaginez gonind pe uliţele satului, cu vaca-n lesă, Rotweiller-ul în cuşcă şi gumarii în picioare.

Pe tipa din club (ce-a plecat acasă cu maşina "unchiului") i-o dau în primire lui Jean (bogatul şiret), s-o înveţe minte şi mai ales să-i arate cum e să-ţi plăteşti taxiul :)) Mogorogea, băiatul ce-a trecut de la agonie la extaz şi de la calmitate la psihoză, va avea parte de compania şi şarmul înşelător al Iosefinei. Ea chiar ştie să mintă frumos şi, pentru că a avut experienţe neplăcute în trecut, are acelaşi id şi pentru "iubiţi" şi pentru clienţi (va coordona cu precauţie maximă cele două grupuri distincte, celulele lui Mogo "mâncând" ce se cuvine, fără să apeleze la canibalism).

Genoveva, după păţania uneltită de Jean, nu o să mai agreeze nici plimbările cu taxiul (tre' să plătească), nici bărbaţii înstăriţi (fumul de "caugiuc" torturat de un bolid e înecăcios). Va fi fericită alături de M'chumba, care-o va plimba cu asinul, iar în loc de fum va inhala miresme bălegoase (nu sunt toxice, ci bio :)) ).

Pe ultimul candidat, Bartolomeu (consumatorul feroce de parizer), îl cuplez cu prima zână a scenariilor, sărbătorita. I se va alătura în dansul modern african, dând jos din grăsimile acumulate de la prea mult salam. Are stomacul tare, aşa că va face şi pasul următor, spre deosebire de cel care acum o dezmierdă pe Maricica :)

Si uite aşa, colac peste pupăză, mi-am spălat păcatele şi toata lumea e fericită (nu). Săptămâna viitoare va fi un alt scenariu, dar rămâne de văzut dacă de la episodul 11 încolo voi anima tot un el şi o ea.

Mai mult »

Întrebări cu daci

Sursa foto

1. Dacă n-ar exista răul, binele ar putea fi perceput, neavând cu ce să fie comparat?

2. Dacă sărăcia ar dispărea de pe Terra, necazurile ar lua sfârşit?

3. Dacă planeta n-ar fi fost "vizitată" de asteroidul ce-a dus la extinctia dinozaurilor, oamenii ar mai fi avut şanse să respire aerul de azi?

Mai mult »