Voma lumii şi terciul de barabule

Sursa foto

L-am neglijat, este? La blog mă refer. Oricum nu am nicio idee despre ce urmează să scriu. Aşadar, să purcedem. Cel mai mare handicap al omenirii e caracterul famelic al autodistrugerii, şi nu autodistrugerea-n sine. Umanitatea e asemeni unei filoxere, dar din acelea avide după putere, după puterea de a distruge cât mai multe rădăcini şi frunze, până când nu mai ai din ce face vin.

Aş aduce-n discuţie şi câteva versete din Biblie care atestă ce spun şi, mai ales, ce vedem, dar, din cecitate religioasă voită (dacă-mi permiteţi), nu voi apela acum la cele sfinte. De la Iuda-ncoace, venalitatea e o trăsătură de caracter aproape egal dispersată în perioadele istorice, iar litaniile celor oneşti sunt găleţi (la 10 litri) de apă aruncate-n disperare pe nisipurile deşerturilor.

Aş fi nebun să afirm că Einstein, Oppenheimer sau Fermi au amplificat fisiunea şi fuziunea omului, generic vorbind. Războaiele, cruciadele, inchiziţia şi lagărele naziste, comuniste, anglo-franco-americano-carcinoide (!), defrişările, braconajul, urbanizarea... Am obosit. Toate cele enumerate şi alte mii de astfel de „acţiuni benevole” dau de mâncare cu polonicul autodistrugerii. Filmele SF, a căror acţiune e plasată în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat, arată mereu o planetă stearpă, oameni degradaţi, oraşe în ruină. Aştia de le fac ştiu foarte bine că „SF stands for future reality”, ca s-o spun aşa. Dezvoltare durabilă pe dracu’!

Când unui bebe îi dai cartofi pisaţi până când crezi tu (ca părinte) că s-a săturat, cel mic vomită, asta pentru că el nu leagă două cuvinte, deci nu-şi poate exprima pe-nţelesul adultului saţietatea. Lumea noastră e bebeluşul. Cartofii pisaţi îs banii. De fapt, terciul de barabule e conglomeratul acţiunilor şi măsurilor financiare, psihologice, economice, sociale, politice, religioase (bagă, bagă) ce îndeasă gura maselor întru obţinerea banilor. Cine e părintele? Hehe... Wall Street-ul, masoneria, corporaţiile ce-ar putea cumpăra toată Africa, Scaraoschi, ăla, aia, ăia.

Voma lumii va fi funestă. Toată regurgitarea Pământului va scoate bancnote pe jumătate digerate, radiaţii ionizante, sânge sintetizat, ură, morţi, vii, teism, păgânism, macete, pietre, 9mm şi chiar pe Iehova, Dumnezeu, Allah, Buddha... Am obosit.

De ce am scris asta acum? Nu ştiu. Aş fi scris-o vreodată? Ştiu: da. Lumea nu ştie să danseze, dar are săbii. Confucius a spus asta; are dreptate: „Never give a sword to a man who can’t dance.”

Mai mult »

Tu şi ei

O ştii p-aia cu „Atunci când o superi pe iubita ta, altu’ o face să zâmbească etc...”? Hai să-ţi prezint eu ceva de peste 50 de grade (concentraţie alcool). Au fost alegeri parlamentare, s-a votat, USL a câştigat, ARD a câştigat, PPDD a câştigat, UDMR a câştigat. Noi ce-am câştigat?


1. Când tu ai mers la vot cu cilindrul revolverului plin de praf de speranţă, ei divizau furtul aproape frăţeşte.

2. Când tu ai fost mulţumit de rezultatele alegerilor, ei au anunţat că vor mări taxele şi impozitele.

3. Când România a lăcrimat de bucurie, ei au rânjit şi au promis că salariile nu vor creşte.

4. Când tu te zbăteai să extragi ultima picătură de sevă monetară pentru a-ţi plăti rata la bancă, ei erau protagoniştii unui jaf de zeci de milioane de euro.

5. Când ATM-ul expira aer comprimat, contul lor inspira mangoţi.

6. Când 500 şi ceva de oameni decid pentru noi, milioane istovesc pentru ei.

7. Când tu te rogi să primeşti aprobarea la programul „Prima Casă” şi nu primeşti decât un răspuns negativ, ei îşi mai adjudecă un apartament pe la Mamaia.

8. Când bâtrânii şi copiii rămân prizonierii zăpezii, ei administrează conturilor lor antivomitive fără prescripţie medicală, căci preţul deszăpezirii/km este prea mare pentru stomacul contractat al băncii.

9. Când îi cumperi copilului tău o crenguţă, deoarece bani de-un brad nu ai, ei schiază semeţi prin pădurile staţiunilor de renume din ţară/străinătate.

10. Când tu îţi ştrangulezi orice formă de mânie, ei îşi violează bunul simţ şi nu primesc pedeapsa cu închisolarea, ci... aplauze.

Sursa foto

Mai mult »

Întrebări lugubre

Sursa foto

Una scurtă de luni.

1. Care sunt şansele ca un amărât ce se trezeşte peste noapte cu o sumă mare de bani în cont (mă gândesc la 7 cifre... în euro), să devină din nou pârlit în foarte scurt timp?

2. De ce Felix Baumgartner nu a strigat „Geronimooooo” (ca-n „Johnny English”) când a sărit de la 39000 de metri?

3. Dacă tot am văzut stenogramele lui Blejnar, „naşul din sufletul nostru” chiar a cununat/botezat pe cineva?

4. „Am stat în comă timp de un an. După 367 de zile în beznă, la radioul din camera de spital s-a difuzat o piesă de-a lui Justin Bieber. Minunea s-a produs: m-am trezit! Să sting tranzistorul...” Are JB puteri supranaturale?

5. Există tipologii în lumea oamenilor: rechini, delfini, reptile (!), lei... Ce lighioană s-ar potrivi neamului românesc?

Mai mult »

Oltchim n-a fost DDizat

Sursa foto

Privatizarea Oltchimului a reprezentat începutul telenovelei în care domnul DD va fi Jose Armando-ul poporului! Circ ce s-a lăsat cu saci de bani, mahalagism politic şi cu un deznodământ ce-i valabil numai în reperele legalităţii.

Deznodământul acesta e de fapt intriga: „Elodia – fantoma în carne şi oase” va fi un „Sunset Beach” (ştiţi serialul ăla? :) ) pe lângă „Ciocoii vechi şi DD” („Tânăr şi neliniştit” – veşnicul serial american).

Ni s-a demomonstrat încă o dată că România este ţara tuturor posibilităţilor (nu Statele Unite ale Americii). Aici, la noi, banii din pomană nu-s primiţi (1), iar licitaţiile sunt câştigate de oameni care mint frumos (2). Chiar nu cred că Dan Diaconescu ar fi avut banii (nu ăia din pungi, ci ăia 45 de milioane de euro) necesari achiziţionării pachetului majoritar de acţiuni, dar nu ştiu cum a reuşit să ajungă până aici.

De fapt, ştiu: prin minciună. Dar cum a luat aceasta haine de adevăr? Pot să particip şi eu la licitaţii ale statului (am 100 de milioane de euro, în lingouri de praf)? Un lucru-i cert: DD şi OTV vor avea materii prime jurnalistice pentru a elabora un scenariu pentru noul serial.

Un alt lucru-i incert: viitorul Oltchim şi al miilor de angajaţi. Capete trebuie să cadă, fie că va fi salvat combinatul sau nu. Aştept cu nerăbdare licitaţia următoare, cea în care Gigi Becali va ieşi învingător!!! Cum am scris şi pe Twitter, patronul Stelei va fi mai cizelat: aduce banii în serviete, nu saci menajeri :)

Mai mult »

Gura bate curul

Sursa foto

Şi totuşi, supoziţia conform căreia moneda Euro va atinge pragul de 5 lei nu mai pare aşa irealizabilă. De ce-i determinată ascensiunea agresivă a cursului valutar? Simplu. Debandada din politica românească e trăgaciul ce aprinde praful de puşcă.

L-am citat pe Mugur Isărescu pe Twitter, îl citez şi aici; a caracterizat climatul pdlisto-uslisto-pontic prin intermediul următoarei propoziţii: „Gura bate curul”. Cum fundul stă pe o saltea plină cu valută, în urma chelfănelii, aceasta din urmă s-a rupt şi a început să supureze, fără drenaj (în loc de fulgi au curs bani... euro).

Tot bo$$-ul de la BNR spunea ca, dată fiind situaţia tensionată din România, cursul Euro e chiar stabil. Mai schimbă câţiva miniştri în decurs de câteva ore, mai aruncă 2/3 declaraţii-dezastru, mai ameninţă cu paru’ (brutăria şi alte medii „prietenoase”) şi să vezi tu dacă va rămâne inflaţia la 3,5 până la sfârşitul anului (dacă se va vrea ca moneda europeană să aibă zăbală-ntre incisivi, să vezi atunci inflaţii de monedă în ţara lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu şi Ceauşescu; scuze de alăturare :)) ).

Bani pompaţi pe piaţă, fără acoperire. Un fel de Nicki Minaj (dacă ştiţi la ce mă refer). Este ca şi când un luptător de sumo este scutit (prin definiţie) de vibraţiile unui gong ce l-ar ţine în mâini (lovit de un baros mânuit de un copchil de 14 ani). Sumo e România, copilul e mâna de oameni politici. Did you get it?

Mai mult »

Bancul de weekend

Sursa foto

Un preot se despartea de parohia sa dupa multi ani de slujire. Pe langa masa de adio, s-au gandit sa-i faca si un cadou. Ca peste tot, a fost invitat si un politician sa spuna cateva cuvinte si sa-i inmaneze cadoul.

Dar, ca toti politicienii, a intarziat si atunci parintele s-a gandit sa umple timpul cu un discurs.
- Prima mea impresie despre parohia aceasta mi-am facut-o cu ocazia primei spovedanii. M-am gandit ca am fost trimis intr-un loc teribil deoarece primul care s-a spovedit mi-a marturisit ca furase un televizor, ca le-a furat banii parintilor, ca a mai furat si la locul de munca, pe langa faptul ca avea o aventura sexuala cu sotia sefului. In unele ocazii facea trafic si vanzare de droguri. Si la urma a zis ca i-a transmis o boala venerica sorei sale.

Am ramas inmarmurit... stupefiat... si foarte speriat! Dar dupa aceea am cunoscut lume care nu semana deloc cu acest individ. Mai mult, pot sa spun ca a fost o parohie de oameni responsabili, cu valori morale, credinciosi, si ca am trait aici ani minunati!
In acest moment soseste politicianul, asa ca l-au chemat repede sa ia cuvantul.

Dupa ce s-a scuzat pentru intarziere a inceput astfel:
- Niciodata n-am sa uit cand a venit parintele in parohie... De fapt, am avut onoarea sa fiu primul care s-a spovedit la el...

Mai mult »

Profesoarele atrăgătoare - stimulent

Sursa foto

Cât de important e fizicul profesoarelor? Aş înclina să cred că e crucial. Română, matematică (!), geografie, muzică... Crush-urile adolescentine nasc elevi silitori (îmi atribui quote-ul :)) ). Cum altfel ai putea fi remarcat (remarcată, de ce nu? ), decât prin excelare la materia profei vizate de corazonul plăpând şi netocit de decepţiile viitoare?

Reciţi o poezie, cânţi „Treceţi batalioane”, rezolvi o ecuaţie cu metoda lu’ Gauss, bagi o prezentare a fenomenului de subducţie şi creşti în ochii ei. Stai liniştit, în 99% din cazuri vei fi remarcat doar în catalog, nu ca şi un Don Juan, dar merită să încerci! Mă întorc la cadrele didactice... arătoase.

Pe principiul „totul pentru ştiinţă”, trebuiesc sacrificate părţi ale corpului (nu într-o manieră vulgară; nu vrem porn în şcoli, da? :) ) pentru viitorul naţiunii. Altfel vor fi asimilate cunoştinţele de băieţii „avizi”, iar mediile mari vor genera win-win-uri (profa îşi face bine treaba, iar copchilul ia coroniţa).

Păcat că salariile mici nu mai atrag tinerii în tainele pedagogiei, aceştia optând pentru alte profesii. Dragă Ministerule al Educaţiei, Tineretului, Cercetării şi Sportului, bagă mâna-n buzunarul tău cel plin şi stimulează tinerele frumoase, că n-o să regreţi. Numai premianţi o să ai! Şi la profesori e aceeaşi Mărie, dar cu cuc (e hermafrodită/travestită).

Mai mult »

Greu la deal cu boii...

Sursa foto

Am urmărit sâmbătă şi duminică cu sufletul la gură cursa de 24 de ore de la Le Mans. Nu voi analiza coşia maşinilor ci eficienţa comisarilor de traseu. Au vut loc (ca-n fiecare an) multe accidente.

Bă frate, oamenii ăia se mobilizează atât de repede şi rezolvă problemele într-un mod eficient de nu-ţi vine a crede! Cum am văzut prima lor intervenţie, cum am făcut (inconştient) comparaţie cu randamentul pe care l-ar da românii în aşa circumstanţe.

La noi, dacă vreodată (nu cred) vom găzdui o etapă de anduranţă din seriile Le Mans, ar fi dezastru: safety car-ul ar sta juma’ de cursă pe pistă, iar în cealaltă jumătate echipajele ar sta la boxe (circuitul n-ar fi curăţat bine de lucrători, masinile fiind inevitabil avariate).

La finala Europa League mi-a plăcut de ce-a făcut România, dar acolo „spectacolul” sportiv ţine 90 de minute (hai, cu prelungiri, sosirea spectatorilor, plecarea lor, să zicem 3-4 ore). În cazul unei curse de (să mă exprim aceeaşi unitate de măsură a timpului) 1440 de minute, ne-am câcâi rău de tot...

Poate oi fi eu prea pesimist (de fapt aşa sunt :) ), dar cred cu tărie că noi nu am fi în stare să facem faţă unei asemenea provocări. Şi nu e (predominant) vina noastră; ne lipsesc liderii veritabili, disciplina, remuneraţia decentă (!), interesul (-> remuneraţia decentă <-), educaţia în spiritul competitivităţii loiale, conştientizarea fidelă a statutului propriu. În schimb, avem: vanitate, lene, predispoziţia la jelire (!), conducători praf, spirit civic inexistent, salarii mici, infrastructură comunistă, pături sociale cu gap-uri (că tot vorbeam de curse) imense între ele... În 89’ am vrut o schimbare şi aceasta s-a petrecut. Ce-am câştigat? Democraţie!!! (şi transparenţă în ciordeală) Ce-i de schimbat acum? Tot! Putem? NU! STFU and swallow the dust!

Mai mult »

Petiţie către Academia Română

Definiţia din DEX: ŞMÉCHER, -Ă, şmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care ştie să iasă din încurcături, pe care nu-l poţi păcăli; abil; isteţ, dezgheţat; şiret, şarlatan. – Din germ. Schmecker „persoană cu gust rafinat“.

Să vedem ce înseamnă cu adevărat să fii şmecher în ziua de azi. Din ce citim reiese că a avea această „virtute” presupune a avea câteva caracteristici (morale) ce atesta apartenenţa ta la acest conglomerat atipic de persoane abile :) Ieşim din paginile dicţionarului şi punem termometru-n gura societăţii. Distingem o colecţie de parametri care plasează individul (flowless) în această tagmă nobilă (pfff!):

1. Hainele: ţoalele „cu stil” (am pus ghilimelele, dar nu pentru a evidenţia miştocăreala ci pentru a reliefa o sintagmă citată din repertoriul autohton) au menirea de a construi ambalajul şmecherului-prototip; cât mai opulente, brizbrizate şi neapărat cu brand-ul la vedere (când spun la vedere, nu ţintesc spre o inscripţie nevinovată de 2 cm pătraţi, ci la ditamai banner-ul :) ).

2. Telefonul: etalarea gadget-ului n-a cunoscut aşa perioadă înfloritoare ca acum. Eventual individul înzestrat poate să-şi facă şi câteva pozici cu smartfonul la ureche...

3. Maşina (la pachet cu sistemul audio): bolid, geamurile deschise, muzica (manele, de ce nu?) la maxim şi o atitudine de gangsta (din Bronx).

Am enumerat 3 parametri. Sunt suficienţi să realizăm că DEX-ul sucks (raportat la realitate). Asadar, dragă Academie Română, îţi dedic această... petiţiune din dorinţa de a-ţi sugera să revizuieşti definiţia cuvântului „şmecher” şi s-o corelezi cu „daunele” provocate de acesta. Mulţumesc anticipat. Pa!

Mai mult »

Mitul fotomodelelor

Sursa foto

Femeile, fetele, bărbaţii şi băieţii naivi şi fluşturatici au senzatia că fotomodelele (fetele slabe şi „perfecte”) sunt o capodoperă a lui Dumnezeu, iar de la ele nu mai există ascensiune în materie de frumuseţe. Trecem la altă clasă: băeţii cu bani.

Trofeul lor viu (cel „mort” e reprezentat de ţoale, ceasuri, maşini sau case) pare că are o setare default: trebuie neapărat să aibă o gajică model (nu de urmat în viaţă, ci de purtat haine, zâmbit la paparat foto sau doar zâmbit...). Nu generalizez când spun asta, dar sunt multe fete care defilează pe catwalk şi au puţine „conflicte” electrice în diblă. Perfecţiunea cam scărţâie...

Fizicul nu-i de contestat (cel puţin nu la fetele care chiar iau meseria asta în serios şi sunt pro), dar nici de considerat ză best ăv ză best. Am/aţi văzut fete pe stradă/la bibliotecă/în club/la shaormerie/la biserica din sat care arată foarte bine (când spun foarte bine, ţintesc la standardele impuse de cei din lumea modei, exemplele menţionate putând oricând purta un costum de baie al unei case celebre pe la vreo gală din... Milano).

Dar ele au alte preocupări: citesc, vănd, dansează, studiază, dau apă la animale (şi sunt frumoase)... Prejudecata loveşte din nou: dacă-i la TV şi pozează lângă un designer celebru, întruchipează desăvârşirea frumuseţii, ruda de gradul 1 a Afroditei, Luna de pe cer... Fleoşc.

Dacă mai este şi „pusă-n seamă” de nişte puţoi de bani gata, îşi depăşeşte condiţia: ajunge la statutul de vedetă! Repet, nu generalizez, doar fac unele remarci subiective (clar). O să mai adaug ceva: „Inel de aur în râtul porcului, aşa este femeia frumoasă şi fără minte.”

PS: aş fi pus încă o poză cu o fată care arată foarte bine, ce nu-i în lumina reflectoarelor, că găseam, dar nu vreau să fac asta fără acordul ei, doar de dragul acestui articol sau al comparaţiei cu Catrinel Menghia...

Mai mult »

Ep. 1 - Lăcomia

Sursa foto

Săptămâna asta o să fac un serial ce va cuprinde 5 episoade. Fiecare episod constă într-un articol despre o „calitate” umană. M-am inspirat din filmul „7even” (1995) şi mi se pare o idee bună să scriu câteva rânduri despre 5 dintre cele 7 „păcate”.

Voi începe cu LĂCOMIA. Omul, din cele mai vechi timpuri şi până-n prezent, nu s-a mulţumit cu ce are. În goana după mai mult (bani, averi, furt, putere), el a călcat pe cadavre (la propriu: Hitler; la figurat: clasa politică românească, de ce nu?), a smotocit avid propriile principii („fii cinstit”-ul de la şcoala duminicală, demult a fost uitat), a ucis, a trădat, a jubilat prin ipocrizie, a minţit, a dat, a luat...

What’s the outcome of pure greed? Unde vezi un fiasco gigantic, combustibilul şi detonatorul eşecului au un numitor comun: avariţia. Fie că e vorba de companii, ţări (Grecia e un exemplu bun, politicienii hrănindu-şi buzunarele peste capacitatea suportată de acestea) sau oameni, jinduirea nelimitată duce la ruinare.

Am vorbit numai de situaţii ce ţin de moralitate (mai mult sau mai puţin). Lăcomia e identificabilă şi în alte cazuri: bagi în tine ca spartu’ – te-ngraşi, bei (alcool) peste măsură - te-mbeţi, te simţi rău şi poate şi mori... Un lucru rămâne învederat: we want more.

Mai mult »

Mireasa şi banii de sub rochie

Cât de lame să fii să apelezi la o emisiune ca "Mireasă pentru fiul meu", pentru a-ţi găsi jumătatea (mai sunt şi banii, adevăratul motiv pentru care iubăreţii, mamele şi norele se aventurează în ciorovăiala de silk, amoroasă, la TV)?! Curvele câştigă bani prin serviciile lor de top (de ultimă mână), pe centură şi toţi ştim asta.

Mai mult »

Scenarii de weekend #9

Sursa foto

El, cel mai romantic şi naiv pământean. Ea, finuţă, frumoasă din cale afară, inteligentă, pasionată de artă: virtuţi ideale pentru protagonistul de azi. Bartolomeu (l-am botezat), deznădăjduit asemeni unui rechin cuprins de aceeasi stare de apelpisie (că mănâncă numai mase plastice de pe Costa Concordia, eşuate-n larg), intră-n acelaşi chioşc de la colţul străzii Mătăsari, cumpără parizer şi un pachet de ţigări şi dă să părăsească încăperea.

O vede. E ea, Iosefina... Rămâne înţepenit ca-n faţa unei icoane făcătoare de minuni (mai lipsea să-şi facă crucea :)) ), o urmăreşte în intenţia ei de a cumpăra de-ale gurii şi urmează plata. " - Mai trebuie să-mi daţi 5 lei. - Nu mai am, doamnă. Locuiesc la 200 de metri distanţă.Vă promit că vi-i aduc. - Nu accept aşa ceva. Reveniţi cand aveţi şi restul de bani pentru a cumpăra produsele." Atât i-a trebuit omului cu parizeru' (i-a scăpat batonu' pe jos, în disperarea-i de a scoate o bancnotă mototolită cu George Enescu): " - Plătesc eu cât mai trebuie pentru domnişoara." ("Am câştigat un milion!" =)) ). Fata i-a mulţumit Don Juan-ului de Mătăsari şi a pornit spre propria casă.

"Revergorat" asemeni unui om ce-şi priveşte îngrozit talpa opincii la simţirea unui miros neplăcut şi observă că-i curată, Bartolomeu îşi forţează norocul şi o ia la pas alergător spre superbitatea ce-i e datoare. Nu l-a invitat în casă (transformam postarea în ficţiune veritabilă; de parcă nu e :) ), dar s-a ales cu un număr de telefon de la Iosefina (cu specificarea din partea acesteia că e disponibilă până-n 6 seara, zi de zi). Mulţumit, s-a întors în casa ce odinioară era cufundată în tristeţe, dete plei la "Adele -Someone Like You" şi începu să viseze cu ochii deschişi la următoarea întâlnire cu fata din chioşc, mestecând parizerul îmbibat cu noroiul şi praful de pe podeaua magazinului.

S-au văzut miercurea viitoare: gătit la 4 ace şi-un bold, a scos-o pe vecina sa la o pizza. Glumiţe, aluzii, mozzarella, dar şi apeluri dese, suspecte, pe care Iosefina le-a primit de-a lungul serii. Orbit de frumuseţea-i, naivul nu a dat atenţie acestor detalii ce l-ar fi frământat şi pe Sherlock Holmes (plusez cu răspunsul ei la întrebarea "Cu ce te ocupi": "Organizarea de licitaţii publice pentru vânzarea operelor de artă"; veţi vedea de ce-i dubios). Deşi Iosefina l-a cucerit (puţin spus; i-a cumpărat deja inel, plănuind s-o ceară în căsătorie la următoarea întâlnire), Bartolomeu n-a renuntat la tabietul său săptămânal (încă): solicitarea serviciilor unor domnişoare (din ziar; you got it :) ).

Echipat cu credit pe Cosmote, cu bani în buzunar, şi c-un senviş cu salam de Sibiu (de data asta), viteazul nostru reperă un anunt pe gustul lui: "Inaltă, brunetă, focoasă, ador arta şi cultura. Ofer senzaţii de neuitat, nepreţuite." Tocmeala telefonică a luat sfârşit, iar "păpuşa" era în drum spre Bartolomeu, ce-a rămas un pic nedumerit în urma convorbirii (îi părea familiară vocea). A ascuns salamul (=))) ), a făcut curat, s-a aranjat şi era pregătit.

(The door bell rings) Disperat, protagonistul, în drumul spre uşă, a alunecat pe-o bucată rătăcită de parizer (din ăla, cumpărat atunci), dar, după eforturi supraomeneşti (a fost o căzătura echivalentă-n spectaculozitate cu cea suferită de Boc în emisiunea lui Andrei Gheorghe ), a ajuns cu mâna pe clanţă. La deschidere, Iosefina cea cuminte şi devreme acasă era o altă femeie: îmbrăcată într-un catsuit, machiată excesiv şi cu tocurile potrivite (20 de cm).

Privirile agonizante au devenit îngrozite, Bartolomeu găsind repede în mintea-i răvăşită zalele lipsă ale lanţului suspiciunii invizibile (înjurând-se pe sine ca birjarii, în gând, căci a dat o grămadă de bani pe inel; putea să-şi ia un magazin întreg de salam şi parizer cu goromelele de pe el). Ea (plângând, chipurile): "Aveam de gând să mă las de această activitate înjositoare, apariţia ta în viaţa mea fiind ca o rază de lumină. Telefonul de serviciu e diferit de cel pe care ţi l-am dat. Ahhh! Dar de ce apelezi la fetele din ziar?" El (dărâmat): "Aveam de gând să mă las de asta, dar după ce te ceream de nevastă. Am luat şi inel..."

S-a terminat totul repede (i-a plătit taxiul fetei), iar naivitatea lui Bartolomeu s-a transformat în obezitate (a vândut inelul la amanet; a rupt cu parizeru'), pe când activitatea Iosefinei de "organizare a licitaţiilor" s-a transformat în "agent vânzări salam" (mai apropiat de adevăr :) ).

PS Are acelaşi număr de telefon: şi de serviciu şi pentru servicii...

Mai mult »

Toate femeile-s mame

Sursa foto

Vremurile în care de 8 martie sărbătoream "Ziua mamei" sunt demult cufundate-ntrun fum dens, expirat de eşapamentul unui Trabant aflat la a n-a tinereţe (recondiţionat pentru a n-a oară). Spuneam o poezie la serbare, confecţionam o felicitare din... scoici, scriam cu mâna dreaptă câteva rânduri într-un mod stângaci şi gata. Astăzi titulatura veche şi-a extins valenţele de sugativă a portofelelor şi a ajuns la numele de "Ziua femeii", cuprinzând armonios toată suflarea feminină.

Precizam aici cum mâine savana africană va fi creditorul de top, leii pierind cu viteza glonţului din câmpia de ierburi înalte (buzunar). Dacă de 1 martie am dat flori şi mărţişoare, pe 8 acestea sunt nişte accesorii insignifiante. Cadouri, seri fierbinţi, streaptease, mulţi bani (la chilot), onomatopei ce exprimă (in)fidel exultarea (simultane cu mâinile fâlfâite în zona gâtului în semn de... condescendenţă fată de bărbatul ce se ondulează asemeni graficului frecvenţei lui Hertz, înveşmântat cu toalele lui Adam, după gustarea mărului :) ), dezlănţuirea instinctului animalic (până pe la 12:30 - 1:00 noaptea, când au acces şi soţii/iubiţii/amanţii; then back to normal :) ) şi aţâţarea hormonilor până la cotele mişcării browniene, alcoolul fiind dezinhibatorul comun.

Să recapitulăm: februarie este luna iubirii, iar martie luna primăverii; a fost Valentine's Day (money), Dragobetele (more money), 1 martie (the wallet is shivering) şi ziua de mâine (the lion females mourn their husbands; the wallet is empty). Acesta este finalul apoteotic al finanţelor, unde portofelul este zeificat, trecând de la statutul de erou la cel de zân al penuriei.

"Ziua bărbatului" s-a inventat pentru a evidenţia existenţa mărunţişului scurs printre degete (deşeu al evenimentelor anterioare), berea fiind afrodisiacul cel mai accesibil în vremuri de restrişte :)) De la muşcarea mărului pân-acum, femeia a avut întâietate (chiar şi păcatul strămoşesc a avut privilegiul de a fi comis de ea :D ); noi am rămas simple ramificaţii de pom, ale cărui roade sunt gustate de verişoarele Evei (dacă papilele lor gustative nu se arată mulţumite de ce simt, taie întreaga creangă şi merg după alte rozacee :)) ).

Dar toţi ne iubim mamele (şi iubitele/amantele/soţiile): March 8th - because love is not enough. PS: oare compania Apple îşi răsfaţă angajatele, că doar datorită primei femei s-au ales cu aşa siglă celebră ?! :)

Mai mult »

Scenarii de weekend #6

El, putred de bogat. Ea, n-o ştim încă. E inteligent, modest, şi un pic şiret când vine vorba de femei. Are o metodă excelentă de a deconspira interesele ascunse ale acestora. Weekend. Işi serveşte fresh-ul într-un pub. O zăreşte. Înaltă, siluetă-clepsidră (pff), păr lung, graţioasă-n mişcări. Bineînţeles că Jean (îmi place să dau nume personajelor :)) ) apelează la şarmul lui tăios ca o armă albă şi îi intră în graţii Genovevei foarte repede (am rezolvat-o şi cu numele ei :D).

Schimb de numere de telefon, zâmbete (d-alea gen "sigur ne mai vedem"), iar plecarea ei se petrece cu mult înaintea plecării lui (tipa a decolat cu taxiul, omu' prosper cu Corvette-ul). Săptămâna următoare a scos-o la film. După ce s-au mai descoperit la un pahar, a venit momentul despărţirii. Jean (vicelan), a scos un Nokia 3310 din buzunar, apelând la o companie de taxi (de la apăsarea butonului de "dial" până la încheierea apelului ce s-a lăsat cu amprente pe "telefonul roşu", fata s-a uitat cam chiorâş la bărbatul alături de care a petrecut clipe frumoase; prima dată, când şi-au dat numerele de telefon, el a notat pe un petic de hârtie 07tralala-ul ei; dezvăluirea smartphone-ului din era picturilor rupestre din grote a avut premiera acum, în faţa Cityplex-ului :D). Temperaturile scăzute de afară au făcut-o pe Genoveva să aspire inconştient (nu) la secvenţa în care el ar fi avut maşină proprie. A venit şi taxiul, şi-au luat la revedere cum au ştiut ei mai bine şi capitolul "Underworld - Awakening" a luat sfârşit :)

Sursa foto

Dupa un număr respectabil de ieşeli, bogătaşul s-a gândit s-o invite acasă pe fata din pub. A închiriat un apartament modest (mult prea modest), iar la trecerea pragului locaţiei lui Jean, reacţia ei a fost net superioară celei în care a văzut moartea strămoşul telefonului cu ochii (nu a mai cutezat nici să se descalţe, de teamă să nu, citez "ia microbi din covoare"). S-au uitat la televizor (nu ăla de 105 cm pe care-l visa Genoveva), au băut şampanie (vin spumos la 16 lei, nu Crystal, ca cea consumată de ea în club, acum câteva săptămâni, cu alt bărbat, dar a good catch), glumele lui nu i-au mai stârnit râsul aşa de tare, gesturile lui nu au mai impresionat-o atât de mult. La plecare, fiind întrebată când se vor revedea, shredder-ul monetar a răspuns cu "Nu ştiu..." (la întâlnirile anterioare entuziasmul exista).

Lovitura de graţie a lui Jean a venit la următorul date (ultimul): cu chiu, cu vai, fata a acceptat să iasă (când a auzit numele restaurantului fancy, parcă nu a mai ezitat). Toate bune şi frumoase, feluri de mâncare scumpe, vin vechi, lumânări, band, moralul Genovevei odinioară la pământ, a primit un impuls acum. Ei bine, taxiul a fost găsit repede, nu a mai îndurat frigul (încă un plus), însă la achitarea transportului în cutia galbenă (ce bine ar fi sunat yellow cab :)) ), măiestria eroului nostru a lovit: pentru că nota de plată de la cantină a fost umflată, Jean a apelat la parteneră, pe sistemul nemţesc. "Cum poţi să-mi ceri asta?", "Ce fel de cavaler eşti?" şi restul replicilor de reproş au bombardat auzul taximetristului şi al celuilalt pasager mustrat, veninul fetei inserat în gloanţe ricoşând din geam în geam, în interiorul maşinii (până la urmă şi-a plătit partea, dar cu promisiunea că nu îi va mai toca bănuţii ţine companie niciodată).

Sursa foto

Mulţumit de descoperirea sa (încă una), Jean, ştiind ce locuri frecventează Genoveva, a ţinut recitalul final, făcându-şi apariţia într-un Ferrari F430, chiar când proaspăta sa victimă ieşea dintr-un bar. Fata a rămas nemişcată ca sperietoarea de ciori din vie, omu' a coborât şi s-a îndreptat pasiv către ea. Nici nu a apucat să spună "Imi pare rău, eram în toane proaste", căci Jean a întrerupt-o, a scos 20 de lei din portofelu-i Gucci blindat şi i-a băgat în buzunar fetei, spunându-i doar atât: "Banii de taxi". Genoveva a rămas cu buza umflată şi cu nasul impregnat de fumul scos de cauciucurile încinse ale căluţului cabrat.

Sursa foto

Mai mult »

Cocalarul - Întoarcerea

Sursa foto

Din ciclul sintagmelor populare "Sunt şmecher şi am valoare", această lucrare de dizertaţie va avea titlul "Impactul cocalarilor în online". Vremea când Haifaivul mânca bandwidth-ul, iar smartphone-urile aveau antenă şi ecran de înaltă rezoluţie (alb-negru, de 2 inci), tendinţele de etalare a avuţiei (salariul de 5 milioane de lei vechi schimbat în bancnote de 100 de mii), a creditului de pe cartela PrePay (dacă ţii "smartphone"-ul la ureche, nu vorbeşti neapărat la el - "Relaţii cu clienţii" e partener de dialog, când îi aglomeraţie şi oportunitate de laudă :)), a masei musculare tonifiate la sală (când era vizibilă, consecinţa imortalizată aparţinea datului cu sapa, hârleţul sau mulsului vacilor, ceea ce nu-i o ruşine, dar show-off-ul a la gym e iritant; când nu erau vizibile pătrătelele şi bicepşii, măcar erau arătate mâinile şi stomacul gol), a maşinii (dacă stai rezemat de un bolid, cu ochelari de soare, în noapte, nu înseamnă că-ţi şi aparţine), nu a apus.

Mai mult »

iPhone-ul şi pâinea, antiteză cu tâlc

Circulă zilele astea pe feisbuc câteva poze ce ne arată bătrânei trişti (plâng), cu o pâine/două în mână, sub ele fiind capture-ul "Unii plâng că n-au iPhone, alţii plâng că n-au ce mânca". Recunosc, la braţetă cu alte mii care au comentat/dat laic/şeruit, m-a mişcat.

Mai mult »

"Buzunarele mele nu simte criza"

Sursa foto

Cum de 13 zile oamenii sunt în stradă, iar banii, ochiu' dracului, sunt motivul ce-a făcut pancartele să strige "Vă rugăm să ne scuzaţi/Nu producem cât furaţi", m-am gândit, fără intenţie (nu chiar), la manelişti. Ce mai fac ei oare?

Titluri de adevărate şlagăre, ce îmblânzesc şi viespile, mormolocii şi berbecii, ca "Nu ma uit la bani", "Eu mă joc cu banii", "Noi dăm banii cu valiza", "Eşti valabil când ai bani", "Sunt bărbat cu bani" (am căutat pe Gugăl, am antivirus fonic montat de mult timp :)) contrazic starea naţiunii.

Oare dacă ar exista în şcoli disciplina de studiu intitulată "manelism", ar mai învăţa cineva matematică, informatică, fizică ("banii se fac şi fără şcoală/cu mult tupeu şi cu vrăjeală", zic ei), sau elevii s-ar concentra pe aprofundarea cunoştinţelor în acest domeniu prosper (valize de bani din dedicaţii, sume neimpozitate), ce le-ar aduce satisfacţii financiare şi spirituale (eul liric, lăuntric, alimentat cu versuri încărcate de licenţe poetice ca "Pumnii mei minte nu are", să iasă rima refrenului :D)? Dacă soluţia se află în mâinile acestor "artişti" ce fac numai "hituri belea"? Ia uitaţi de ce şmecherii sunt în stare:

"Toţi îmi spun că am noroc
Dar ce mare noroc
Şi bani din piatră seacă scot
Şi pe lună de m-aş duce
Şi acolo aş produce
Că îs băiat finuţ şi dulce"

Cine s-ar fi gândit că de eşti finuţ şi dulce (două calităţi fundamentale), vei face bani şi pe satelitul nostru natural, mulţumind nisipul lunar (pentru că te porţi frumos :)) şi aştrii vecini? "Eşti mondial" sparge barierele telurice (se pare), aselenizând pe ritmuri exotice, acompaniate de dansuri din buric şi multă gramatică (mondială, evident :D). Măi salam, parizer, minunatule şi ăilanlţi, ia ajutaţi oamenii cu câteva meditaţii, poate punem sfârşit acestei manele cu aceeaşi strofă si acelaşi refren, ce e fredonată de când salamul era o halcă de carne şi minunatul era în faza incipientă (oribil).

PS: Oare cei cu mulţi bani şi putină şcoală (care nu cântă), au plătit cu bani cheş meditaţiile clandestine?

Mai mult »

Scenarii de weekend #2

Sursa foto: themetapicture.com

Eşti în club (muzică bună/nebună, dar la volume ce sperie şerpii surzi). Ai ieşit singur (mai bine, o să vezi de ce) sau cu prietenii (nasol cu spectatori). Bei (alcool) suc, dar te miri cam la o oră de la sosirea ta în cuşca de decibeli, fum, şi multe femei (pentru toate gusturile), de ce ai impresia că eşti singur (prietenii tăi, dacă eşti cu ei, îi ignori, că eşti familiarizat cu prezenţa lor din celelalte zeci de ieşeli, iar de eşti singur în discoflecă, atunci abisul solitar se adânceşte şi mai rău).

Mergi la bar (indiferent dacă ai masă luată sau nu) şi scanezi în stânga şi-n dreapta ta să dibuieşti ce prezenţă feminină crezi că ţi-ar curma suferinţa. Ai văzut-o, îţi place şi faci mişcarea standard a unui om ce vrea să converseze (agaţe); în urmatorul dialog el /(tu) este S (de la singur), ea va fi menţionată cu litera E (de la...Eleonora :)) :

S: Bună! Am braţele mai lungi, pot să-ţi ofer ceva de băut?
E: Poftim? (o iei ca pe o insultă, dar nu la adresa ta, ci la adresa ei, crezând că-i indignată de propunere)
S (descurajat, renunţi la propunere şi spui doar): BUUUNĂ! (de data asta ai acoperit muzica ambientală şi ai reusit să-i faci urechea fetei să "gâjâie")
E: Bună. (zâmbeşte, ţi-ai revenit)
S: Bei ceva? (ea e la bar, oare de ce stă pe-acolo?/ nu mereu se stă la bar pentru a bea ;)
E: Sigur. Un cocktail $^%)OO*U$# (mai o întrebi o dată, să fii sigur că ai auzit bine numele licorii)
S: Te-am remarcat de îndată ce am întors privirea spre locul unde te afli şi mi-am zis că nu pot să-mi las ochii dezamăgiţi, alimentându-i cu lumina stroboscoapelor, aşa că le-am făcut pe plac! (crezi că ai dat-o pe spate, n-are cum să nu guste aşa replică)
E (râde): Păi ... le mulţumesc (ochilor) pentru cinste (băutură)! Cu ce te ocupi?
S: Sunt reprezentant vânzări la ^%$#()*&^ (de la "vân..." E este deja abătută şi scaneaza la rându-i ... rândurile)
E (pasivă în glas, dar fără expresivitate ce ar ridica suspiciuni): Da? Frumos. (da, îşi spune S, am găsit în sfârşit pe cineva care nu caută numai directori şi oameni cu bani)
S (entuziasmat, dupa alte câteva minute în preajma fetei, cu vezica solicitată de atât "suc" pompat în organism): Ca să nu te plictiseşti cât lipsesc pentru a merge la toaletă, te las în compania unui alt cocktail (faci semn barmanului cu un pic de aroganţă în gest).
E: Oke. Te aştept.

Mergi (aproape că alergi) spre budă, regreţi că nu ţi-ai luat pantalonii/blugii/whatever cu fermoar (nasturii îţi dau bătaie de cap şi-ţi mănâncă din timpul preţios ce l-ai putea petrece cu E). Revii în incinta îmbâcsită de vibe-uri pozitive şi te repezi spre bar (dacă eşti venit cu prietenii, ai da pe la ei întâi, să le arăţi cu degetu' ce ai cucerit la 2 cocktail-uri $^^%#*(&^; dacă nu, faci exact ce am scris înainte să deschid paranteza).

Când eşti la 5-10 metri distanţă de ucigaşul singurătăţii, observi un individ ce o apostează pe fată (mai din topor decât pe Târgu Ocna), fluturându-i cheile de la Maserati, fără băuturi, fără vorbe dulci. Te prefaci că n-ai văzut scena şi:

S: Hai că nu am lipsit atât de mult. Ochii sunt pregătiţi să fie din nou dezmierdati. [=)))]
E: Îmi pare rău, dar trebuie să plec. A venit unchiul meu să mă ducă acasă. (da, unchi, da, acasă....la el?). Îţi multumesc pentru %$#^&I(*. Mi-a părut bine.
S (ah, chiar credeam că e THE ONE! cum am putut să mă înşel?): Mi-a făcut şi mie plăcere să am aşa companie ... (număr de telefon, ID, alte date sunt de prisos, căci E se smulge la propriu de lânga S, plecând val-vârtej din club)

De ce am specificat la început că-i nasol cu spectatori? Eh, v-aţi prins, prietenii au văzut cum "a fost trasă apa la baie" :)

PS: A se ţine cont că S si E sunt personaje fictive, iar scenariul ... e doar un scenariu, nu se regăseste în realitate! (jur) [fingers crossed]

Mai mult »

Complimentele şi banii de la bursă

Sursa foto: commentjunks.com

Cam unde-i limita ce marchează trecerea de la compliment la linguşire/pupincurism/exagerare/penibil/orice altceva ce bate la ochi? Remarci părul lung şi mătăsos al unei domnişoare, ochii pătrunzători ai unui băiat, picioarele lungi ale unei fete, personalitatea puternică, vocea, pectoralii unui salvamar (sau pectoralii unei înotătoare :)).

Mai mult »