19:41
George Doga
În trecuturile îndepărtate ale omenirii au existat martiri (oamenii ăia care au murit pentru o cauză, pentru binele altora etc). Acele persoane aveau convingeri şi principii puternice, pe care nici pietroaiele, nici ghilotina şi nici sabia nu le puteau degrada.
Erau loiale unor ideologii, practic şi teoretic evitând "diplomatic" (cu vărsare de sânge) ipocrizia. Aceste „victime colaterale” (aşa or fi fost pe atunci) au făcut diferenţa în istoria umanităţii, iar titulatura de „martir” a reprezentant minimul de recunoştinţă a urmaşilor pentru cei căzuţi cu fruntea sus.
Mutăm cursorul timpului în zilele noastre: aceleaşi fiinţe raţionale (ce se vor superioare), acelaşi aer, acelaşi pământ. Mai putem să spunem acum ca avem martiri? Mai există oameni ce nu se lasă influenţaţi de pârghiile societăţii şi-şi urmează propriul drum, clădit pe un crez personal ce n-a fost denaturat de apăsarea gravitaţională generată de traficurile de influenţă, mită, avariţie şi multe alte „păcate” contemporane?
Se mai lasă cineva călcat în picioare (poate şi la propriu), umilit şi stors de ultimele brobonele de transpiraţie spirituală, doar pentru a rămâne fidel unei convingeri pe care a preţuit-o tot timpul? Se poate comprima răspunsul la aceste întrebări într-un „da” sau „nu”? Omenirea tinde spre infinit. Infinitul decăderii.
Postat in: ganduri,oameni,Romania,trist
3 comentarii:
Da, este un raspuns care este confirmat prin exemple recente.
decembrie 2010 - Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul Parlamentului, avea un tricou pe care scria "Ne-ati ciuruit si ne-ati vandut, ne-ati ucis viitorul copiilor." Pe targa fiind, a strigat "Libertate". Era un protest impotriva masurilor de austerite.
2011, 2012 - Greva foamei facuta de diverse persoane in Piata Universitatii in diferite perioade.
E parţial răspunsul tău. Au suferit, dar şi-au "făcut-o" cu mâna lor. Eu mă refeream (şi)la cei care au suferit datorită "tratamentului" inuman aplicat de semenii lor. Dar uite că ai făcut un pic de lumină în gândurile mele :)
Raspunsul este da. Insa, in ziua de azi, nu prea ii mai pasa nimanui... Si mai e o problema: Ceea ce numeai tu "propriul drum, clădit pe un crez personal", este din ce in ce mai orientat catre isterie, nebunie, intuneric, catre rau, catre necinste. Sunt multi cei care sunt in stare sa moara pentru "un crez personal" diabolic. Priveste, spre exemplu, spre Afganistan: mai toti romanii plecati acolo, sunt gata sa-si dea viata VOLUNTAR (nimeni nu te trimite acolo cu forta), pentru "un crez personal". Acela de mercenar.
Trimiteți un comentariu