Sunt un pesimist

Sursa foto

Sunt un pesimist convins. Interacţiunea mea cu societatea m-a călit întru stăpânirea entuziasmului şi ţinerea în hăţuri a optimismului [ba chiar i-am pus şi zăbală-n gura ce vrea mereu să schiţeze un zâmbet monalisian (permiteţi-mi licenţa „poetică”)].

Astfel, corigenţa la capitolul speranţe mă face premiant în clasa cealaltă, a realiştilor, scepticilor şi celor cu picioarele sub pământ (ating pânza freatică :) ). Când mă uit în urmă (şi nu peste umăr, ci într-un demers „full body rotation”) şi apoi în viitor, văd o negură ţinută într-un borcan de 800 de grame ce-i conservată cu migală de izul pur românesc.

Nu cred că vom ajunge să fim în rând cu lumea (bună), nu am speranţa că ţara noastră va ieşi vreodată din pânza de păianjen „defecată” de oamenii de la conducere, nu ne vom schimba mentalitatea niciodată, pneurile tot gropi vor întâmpina, politicienii vor fura în continuare, sclavii moderni (noi) vor munci pe plantaţii pentru a plăti datoriile făcute de alţii, minciuna va rămâne tot o vorbă (d-aia, iniţial, e greu de mirosit), iar parfumul pulverizat în exces într-o hazna nu va elimina mirosul neplăcut nici dacă Făt Frumos se va da de 3 ori peste cap şi se va transforma în bacterie devoratoare de... rahat.

România va dansa pe aceeaşi melodie redată de un gramofon ale cărui sunete vor fi procesate (în goarnă, înainte de-a părăsi camera de întortochere voită) în aşa manieră încât omul va avea senzaţia că-i alt ritm (20 şi ceva de ani de „loop diversificat”). Aceeaşi Mărie, aceeaşi pălărie...

Postat in: 2012,ganduri,oameni,politicieni,Romania,trist