luni, 9 iulie 2012

Suspendarea lui Băsescu - reflecţie

ganduri politica Romania 2012 Traian Basescu Victor Ponta Crin Antonescu PSD PNL USL PDL suspendare Adrian Nastase


Puţin despre suspendarea lui Băsescu. Cum am mai spus, eu ţin cu cine fură mai puţin (toţi fură, să vă fie clar). Era invitabil acest demers iniţiat de USL. Nici nu mă bucur, nici nu-s întristat.

Era nevoie de o schimbare, iar ea a survenit prematur (pentru Băsescu, nu pentru noi). Nu-i bai. Ceea ce mă interesează este viitorul, deci, ce se va întâmpla de acum încolo. Victor Ponta şi Crin Antonescu au promis multe (proiectele lor sunt bune, pe hârtie), dar îmi doresc să se treacă la fapte. Deocamdată nu am nimic de obiectat la adresa nimănui.

Poate că va fi mai bine, poate va fi şi mai rău. Time will tell. Esenţial este faptul că un pas important a fost făcut: pâcla groasă a „hegemoniei” PDL a fost tăiată cu un cuţit bine ascuţit, iar acum e din nou senin afară... Cât ne vom bucura de cer fără nori, depinde în mare parte de măsurile pe care le va lua noua conducere.

Nu am afinităţi politice, am doar un dezgust pentru clasa politică românească, în general. Sper că pe viitor îmi voi schimba părerea. Chiar sper! Ah, pe la brutărie ar trebui să mai treacă şi alţii. Năstase-i singurel... Poate se trece la treabă. Justiţia scârţâie...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu