Spaghete - reflexia zambetului stomacului

Unora le plac sarmalele, altora pizza, mie imi plac spaghetele, cu ton...facute de mine. Pot sa fiu obosit, trist, beat, simturile imi vor fi trezite de gustul picant al minunatiei rosiatice din farfurie. Micile placeri ale vietii, raportate la efectul pe care-l genereaza in trup si suflet, de fapt sunt mari. Dar, cum in general size matters, catalogam ceva primordial dupa criteriul marimii... Apoi mai intervine si criteriul pompos al calitatii/pretului/cantitatii.

Daca te gandesti la icre negre, pai sunt scumpe, se declanseaza mecanismul ce le ridica la rangul de extrem de gustoase, daca te gandesti la piure in comparatie cu ouale negre de peste, se creeaza mental o balanta a calitatii/gustului ce se inclina in favoarea celor din urma. Cam asa se intampla si la restul lucrurilor si asa iau nastere prejudecatile, atat la obiecte neinsufletite, cat si la persoane.

Aleg sa comand la restaurant de 2 stele tocanita de cartofi si sa-mi placa, in locul unui fel de mancare de 10 ori mai scump la un restaurant de 4 stele, care sa nu-mi placa, dar care privit din afara, imi ridica rating-ul de la 2 la 5 stele. Subiectivismul se tulbura, snobismul se purifica. Dar eu prefer sa-mi zambeasca stomacul, chiar daca ii vad numai eu rasul nascut din satisfactie.

Postat in: ganduri,mancare,prejudecati,spaghete