La umbra copacului

Sursa foto

Efemeritatea timpului pune amprenta pe tot, de la scotch-ul din butoi, la oul de găină (de sub ea, la clocit). Unele lucruri, pe măsura ce trec prin sita anilor, devin mai bune (vinurile), altele mai valoroase (tablourile), unele nu mai există (biscuiţii Irinel :)) ), iar altele ar cam trebui să predea armele (Flash-ul din browser).

La om, evolutia lucrurilor are caracter variabil si unori atipic: unele persoane, înaintând pe drumul ce le duce-n pământ, acumulează o dată cu firele de păr alb, din ce în ce mai multe cunoştinţe, câştigă înţelepciune, dobândesc statornicie spirituală; altele, deşi simt că mintea dictează unui organism din ce în ce mai jucăuş (nu din punct de vedere al promptitudinii executării comenzilor, ci din punct de vedere al lipsei promptitudinii şi acurateţii :D), iar anii de pe hard-disk-ul vieţii îngreunează rotirea acestuia ca în timpul tinereţii, îmbrăţişează prostia (exemplele sunt multe, dar mă opresc la... Viorel Lis).

Dacă facem o paralelă frumoasă, omul (idealul trecerii unei fiinţe raţionale prin viaţă) ar trebui să fie asemeni unui pom: e plantat, udat, îngrijit, creşte. Apar frunzele, înfloreşte, se înalţă, face fructe. Ciclul acesta durează până când arborele acumulează îndeajuns de multe cercuri (se spune că vârsta unui pom e dată de numărul cercurilor, vizibile la tăiere), iar povara primăverilor, verilor, toamnelor şi iernilor îl apasă, până la veştejire, apoi moare.

De-a lungul traiului său din grădină/curte/livadă/parc/alte locaţii, a făcut copiii să râdă (loc de joacă, ascunzătoare), i-a luat în braţe cu crengile, i-a ajutat pe alţii să se ferească de soare, pentru unii a fost combustibil pentru foc, pentru alţii a fost partenerul de studiu (hârtia), acoperiş, partener de odihnă (pat), masă, sprijin (baston), confident al iubirii (tradiţionalele mesaje "scrise" pe scoarţa lui), lucrător al câmpului (coada de sapă), al şantierelor (coada de lopată, cazma, poloboc, cofrag pentru ciment, etc), pe unii i-a distrat (incinta boxelor; cutia de lemn generează un sunet "mai plin"), pe alţii i-a iniţiat în somnul de veci (coşciugul), altora le-a alinat dorul (rama în care-i ţinută poza cu cel/cei dragi), dar nicăieri nu am văzut pomul să îşi strice renumele, prin prostie, avariţie (rădăcinile sale nu "fură" teritoriul nimănui, cresc pe sub pământ), ură (umbra lui adăposteşte în mod egal pe oricine) şi alte "calităţi" specifice diferitelor etape ale vieţii.

Dacă la vârste fragede ţi-au mai crescut crengi pe unde nu trebuie, ai mai pălit cu frunzele peste faţă pe cine n-ai vrut, când eşti mai aproape de ţărână decât de vârful coroanei, fii bun şi cu capul pe umeri ("bun" e cât se poate de general şi cuprinzător).

Postat in: batranete,ganduri,oameni,prostie