vineri, 10 februarie 2012

Scenarii de weekend #5

la tara funny de ras oameni femei barbati tarani valentine's day weekend scenarii


El, Mitică, ea, Maricica. Miti o iubeşte (ea ştie asta), Mari nu (el nu ştie asta). Domiciliul îndrăgostiţilor: Pârţeştii de Sus (Suceava). V(B)ealăntains Dei se apropie, iar lover-ul e din ce în ce mai emoţionat (uita să-şi spele cizmele dimineaţa, neglijează vacile, nu mai dă "Bună ziua" mamaielor şi tatailor de pe uliţă, dezastru).


S-a rugat la Dumnezeu să aibă o viţică în intervalul 1-13 februarie şi dorinţa i s-a indeplinit (speră că Maricica va fi overwhelmed, peste aşteptările lui chiar), iar acum poate face uz de cambuza cumpărată de la 'nea Costică, fiind numa' bună de ambalaj pentru cadoul viu ce râvneşte să i-l ofere iubirii vieţii lui. In tabăra cealaltă, ea se pregăteşte pentru acea zi specială, ca orice domnişoară ce se respectă (îşi scoate jegul de sub unghiile de la mâini şi de la picioare, se dă cu ojă, în sfârşit face gestul temerar de a-şi smulge firele de păr din bărbie, mustaţa o lasă, că aşa seamănă leit cu Miti şi vecinii aruncă replica ei preferată "Parcă sunteţi făcuţi unul pentru celălalt", iar "toaletarea" majoră îi consumă energie şi resurse signifiante). Ea nu i-a luat nimic entuziastului din Pârţeşti, darul nepreţuit fiind iubirea ce i-o poartă (face chiar repetiţii în fata oglinzii pentru momentul propice în care-l va lovi cu tsunami-ul velăntainisian).

13 februarie. Seara. Mitică intră în holul casei, plin de balegă (din nou), dar se resemnează la gândul că vaca (mall-ul lui, incinta de unde poate cumpăra daruri pe alese pentru sosia lui feminină) se justifică mereu când îi este călcată pleaşca de îngrăşământ natural [=))] cu citatul freudian "În ce priveşte opera mea, ea a fost mai puţin produsul inteligenţei mele cât al caracterului meu." Schimbă Ruibocii din cauciug (aşa îi spune el :D) cu adidaşii Lacoste (gumarii) şi se îndreaptă spre departamentul unde se fac probe la produse (grajd). Lenuţa (viţica) e luată la periat, mângâiată în creştet, iar după ce acest proces de pregătire a darului ia sfârşit, Mitică o încurajează spre împachetare. Trage cambuza cu calul în proximitatea saivanului şi după lungi eforturi (de la atâta împingere, puiul de vacă i-a oferit iubăreţului o mostră moca din noul parfum Patrick Dempsey), juninca în devenire e pregătită să devina simbol al dragostei (mâine).

14 februarie. Amiază. Maricica îşi serveşte prânzul cu putine calorii (şuncă, ceapă, brânză, ouă, aşezate estetic pe un fund de lemn), se spală pe dinţi (cu sare; dă şi cu puţină cenuşă, să nu cadă dantura), îşi împleteşte părul, se găteşte şi-şi aşteaptă băietul mult dorit (nu). Mitică, ajuns pe strada fetei (împreună cu cambuza legată cu fundiţă), lasă cadoul în stradă şi se întoarce acasă ("eşapamentul" cutiei de cadou a evacuat importante cantităţi de noxe solide urât mirositoare, dăunatoare look-ului adidaşilor cu logo-ul crocodil) şi se pregăteşte pentru momentul special (cererea în căsătorie a lui Kate Middleton de către printul William, păleşte în faţa Velăntain-ului pârţogănesc).

Finally, încrezător în propria originalitate, Mitică, după ce o sărută pasional pe buzele-i catifelate (crăpate, îmbibate în arome de Bruschete cu... de toate :)) ), o leagă la ochi (a văzut el într-un film) şi o expune mândru în faţa măgăoaiei de fier cu suflet rumegător înlăuntru-i.

Reacţia ei: îi aplică lui Mitel o palmă cu toată forţa, ia văcuţa de hăt şi porneşte în susul uliţei, către Petrică (adevărata ei iubire), care o aşteaptă cu o sticlă de şampanie şi prăjituri, pe verandă. Reacţia lui: încearcă să o aducă înapoi în curte, dar glasul pământului (Rebreanu n-are legătura cu asta) îl ademeneşte pe iubitul sucevean dezamăgit, iar gumarii devin din nou sclavii materiilor fecale animale. Se uită spre ea (Maricica), se uită spre ea (balega), ignoră citatul lui Sigmund şi pleacă desculţ spre casă. Happy Valentine's, from Pârţeştii de Sus :)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu